Cine dorește să facă un mic studiu asupra cocalarilor și prințeselor din toată lumea trebuie să se îndrepte în regim de urgență înspre Dubai. Acolo e Mecca lor, acolo se adună ei. Un Monte Carlo fără moșteniri aristocratice.
Amintiri frumoase, cu ele rămânem, fetelor: triste și botoxate, dubaistele noastre traversează Dubai Marina mergând la produs, corespunzător, puțin în spatele arabului la cearșaf alb călcat la dungă. Elegant, central, discret, rafinat, posibilitate loc parcare limuzină.
Așa încep serile, când se lasă un pic și răcoarea și te bucuri de un treizeci de grade, cât de cât…
Dubaiul e o risipă obscenă. Cu jumătate din banii aruncați în templele kitsch-ului investiți în cercetare în medicină se găsea leacul la cancer și mai rămânea și pentru nen’tu Alzheimer. Dar, na, omul, cu subspecia omul bogat, are alte priorități.
Și așa măreața cultură dubaistă a ratat șansa de a intra cu adevărat în istorie și nu va lăsa în urmă decât zgârâie-nori și o viață ca în rai, asta dacă raiul tău corespunde cu raiul lui Reghe & Prodanca sau, de ce nu, dacă ești dintre cei care vrei să-ți iei o Panamera să alergi noaptea ca Pantera, și în rest nu contează nimic altceva – carevasăzică dacă visul tău e să te lăfăi animalier în șampanie pe plajele din Golf, între cei care poartă munții de zăpadă pe interiorul nărilor.
sursa foto: Nationalisti.ro
Dubaiul e ideal dacă ai trecut repede de la carpeta cu răpirea din Serai de pe perete la elicopter – o să te simți aici ca peștele în apă, ca miliardarul de carton în Soutfork-ul din Slobozia.
Dubaiul își trăiește Evul Mediu cu banii din mileniul III. Se face fântână ca Fontana di Trevi, de țâșnete apa până în ceruri, la Allah. Clădirile sunt iluminate ca în visele doamnei Firea-Pandele – să fie frumos.
Se face turnulețul cel mai înalt din lume, un simbol falic perfect inutil în afară de a demonstra puterea banului, un simbol falic care te lasă cu serioase semne de întrebare cu privire la unele aspecte de sub cearșaful alb călcat la dungă. Dubaiul tot este – vai – o pastișă.
Această minune a ingineriei ridicată cu petrodolari în deșert oferă opulență, lux și relaxare. Îți poți găsi și oaze de liniște și frumos, iar prețurile practicate sunt de încurajare a turismului, fiindcă se va termina și epoca de aur a petrolului, și atunci…
Pe lângă toate aceste realități, desigur că trebuie să fii orb să nu vezi semi-sclavia în care trăiesc și muncesc indienii și pakistanezii care au înălțat, la cârcă, Dubaiul. Să fie sănătoși, că oricum semi-sclavi se găsesc cu milioanele peste gârlă de Emirate? Cum ziceți dumneavoastră. În două generații s-a sărit de la cămilă la Ferrari și golul de cultură și civilizație pe care e clădit Dubaiul n-are cum să nu lase urme.
O țară de gigibecali de-ai lor nu lipsiți și de obsesii bune, de exemplu curățenia ca-n Japonia. E posibil ca Dubaiul să fie cel mai curat loc de pe pământ. Bravo, Dubai!
Cocalarii și prințesele, însă. Cocalarul se impune să umble păun prin Dubai Mall, pe Fashion Avenue. Prințesa se impune să lungească toate cuvintele, de fiecare dată exprimând imperativ dorințe, ca un copil răzgâiat de grădiniță. Amândoi se cuvine să fie, strict economic, paraziți. Ideea de muncă le repugnă.
În cel mai fericit caz, prințesa a practicat cu succes cea mai veche meserie din lume sau varianta ei modernă, videochat-ul. Lumea cocalarilor și prințeselor vibrează doar la brand-uri și imagine. I-ai scos din poză, i-ai lăsat goi.
Pentru că universul lor nu înseamnă nimic fără validarea celorlalți cocalari și a celorlalte prințese, care nu vor precupeți niciun efort să ajungă și ei în această fotografie.
S-au gândit bine dubaiștii când au ridicat acest muzeu în aer liber dedicat superficialității globale. Căci până la urmă, Dubaiul nu e nici mai bun nici mai rău decât lumea de azi. Care este, în definitiv, o sumă de animale de o lăcomie fără margini.
Tot ce poate să facă banul în rău e aici, tot ce poate să facă în bine – deocamdată, nu.
Snobism cât vezi cu ochii așezat pe o societate conservatoare în care drepturile omului par un moft.
Și toate aceste mari firme ale lumii gâlgâind de avuție, care nu au absolut nicio problemă cu această societate a bunului-plac, atâta timp cât se îmbogățesc pe sine porcește.
Pe scurt, o bună radiografie a fracturii în care supraviețuim, târându-ne către un viitor care se anunță trist și mut, ca un imens sân de silicon.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
