Codul bărbatului… ideal

Catchy

18 October 2017

Acum ceva vreme, un prieten a distribuit pe Facebook un articol, numit „Codul bunei neveste”, de prin 1934. Eu nu m-am abținut să nu-mi dau cu părerea și am comentat: Cred că sunt sfaturi în general bune și ar fi aproape perfecte dacă ar fi însoțite de Codul Bărbatului Ideal, care să conțină tot atâtea sfaturi, dintre care, cel puțin jumătate să fie aceleași ca cele din Codul Bunei Neveste (referitoare la grijă, atenție, politețe și respect), iar celelalte potrivite cu îndatoririle pe care societatea le-a atribuit de obicei bărbaților…

Drept care, am primit provocarea să scriu eu codul ăsta al bărbatului așa-zis „ideal”, dacă mă cred așa deșteaptă. 🙂 Na!

Uite că l-am scris. Din exces de zel, am făcut și o traducere a codului acesta vechi al bunei neveste într-un cod al bunei neveste de azi. Sub rezerva că este vorba, evident, numai de părerea mea personală.

Codul

Extras din Codul Bunei Neveste din 1934 Extras din Codul Bunei Neveste de azi 🙂 Extras din Codul Bărbatului… Ideal
Îmbracă-te, pe cât posibil, în fiecare zi altfel. Chiar dacă garderoba ta nu e bogată, pune-ți măcar mai des alt guler, altă panglică, alt cordon sau altă fundă.

Nu purta în casă ceea ce ți se pare că-ţi stă rău când ieşi în oraş.

Să nu mergi niciodată în târlici!

 

Fii frumoasă pentru el. În fiecare zi. Astfel, ochii lui nu se vor plictisi de priveliștea pe care o oferi.

E dificil? Poate, dar plictiseala este o alternativă indezirabilă, nu-i așa?

Arată-i că îl prețuiești, având grijă cum te prezinți în fața lui.

Dacă șorțul de bucătărie este prea mare, poți renunța eventual la fustă 😉

 

Păstrează-te în formă pentru ea.

Înainte să o judeci pentru că s-a cam îngrășat și i s-a cam lăsat fundul, uită-te puțin la tine. Ce notă ți-ai pune, dac-ai fi amicul tău cel mai sincer? Ai burtă? Cum stai cu pectoralii, bicepșii și deltoizii? Dacă tu ești sportiv și ea nu, atunci ajut-o să devină, prin puterea exemplului tău.

Dacă-ţi dai cu vreo cremă pe obraz şi nas, să nu te vadă decât oglinda.

Nu face gargară în faţa lui!

Încă de dimineaţă, la cafeaua cu lapte, să te prezinţi bine, îngrijită, simţită. Bărbaţii au oroare de femeile nepieptănate.

Fă-ți toaleta de înfrumusețare departe de ochii lui. Lui îi place să fii frumoasă, dar scutește-l de proces – ar putea crede că așa ești tu, frumoasă de la natură, și știm că asta nu e totuși departe de adevăr.

O femeie ciufulită (într-un fel anume) poate fi foarte sexy, aș zice. Dar nu abuza de asta, ca să nu se banalizeze (decât dacă observi că îi place) 😛

N-o să îi placă chiar toate tainele tale. Ține-le ascunse pe unele. Niște mici secrete nu vor face decât să-ți sporească misterul și farmecul 🙂
La capitolul „Vorba  multă, sărăcia omului”, nevestele erau sfătuite să-şi ţină în frâu pofta de a vorbi mult şi fără sens:

Nu-i vorbi niciodată de pasta de dinţi şi de ras… sau, în orice caz, abia după prima ceaşcă de cafea.

 

Identifică subiectele care îl plictisesc și găsește o cale de a le evita sau, dacă sunt necesare, identifică momentele când este mai receptiv și fă conversația despre ele să fie cât mai scurtă și mai eficientă. Dacă nu sunt necesare, atunci discută-le cu prietenele tale, nu i le impune lui. Idem: Indentifică subiectele care o plictisesc si găsește o cale de a le evita sau, dacă sunt necesare, identifică momentele când este mai receptivă și fă conversația despre ele să fie cât mai scurtă și eficientă. Dacă nu sunt necesare, atunci discută-le cu amicii tăi, nu i le impune ei.
Nu-ţi tulbura niciodată soţul când râde. Pentru bărbaţi, râsul, îmbrăcatul şi celelalte analoage, constituie un act sacru, în decursul căruia nu-i place să-i pălăvrăgeşti. Chiar şi bărbaţii cei mai joviali sunt dimineaţa refractari vorbei. Se spune că bărbații nu sunt prea buni la multi-tasking, preferând să se concentreze pe un singur lucru odată, pentru a-l face bine. Când este la volan în mijlocul traficului, în grabă, și în jurul lui sunt numai șoferi mocăiți, nu e momentul să deschizi nicio discuție, de niciun fel. N-o să înțeleagă nimic decât că vrei să îl enervezi. Dacă multi-tasking-ul poate fi evitat, n-o forța să facă mai multe lucruri deodată. Nici femeile nu sunt așa bune la a se concentra la mai multe treburi simultan.

Dacă ea este la volan, în mijlocul unui trafic infernal, ultimul lucru de care are nevoie este să îi explici ce să facă, amintindu-i astfel indirect că femeile sunt șoferițe proaste.

Nu-l tulbura când îşi citeşte gazeta.

Nu-l sâcăi prea mult cu întrebări, fiindcă ori îţi va vorbi el singur, ori nu vrea să vorbească.

 

Dacă este într-o activitate recreativă sau doar zace la televizor înseamnă ca exact asta vrea să facă. Dacă nu vorbește, înseamnă ca nici nu vrea să te audă vorbind. Poate este obosit, poate și-a făcut norma de cuvinte pe ziua respectivă la muncă. Poate se gândește la ceva. Dacă e la meci înseamnă că îi place fotbalul. Adu-i o bere și lasă-l în pace. Când va învia, îți va da de știre. Dacă observi că este atentă la o activitate favorită sau la serialul preferat nu este momentul să îi ceri o bere sau un sandwich. Du-te și fă-ți singur rost sau așteaptă până observi că ia o pauză sau până la publicitate. Dacă n-o enervezi s-ar putea să îți îndeplinească dorințele cu plăcere.
Când îi se serveşti cafeaua, vezi să nu-i lipsească nimic, mai ales scrumiera s’o aibă cât mai la îndemână.

Cum i-ai prins obiceiurile şi dorinţele sale favorite, îndeplineşte-i-le, dar fără lux de vorbe.

Dacă vrei să îi faci o plăcere, indiferent dacă este o dată pe an sau zilnic, nu-i scoate ochii. La urma urmei, nu te obligă să îi faci cafea sau mâncare. Dacă te obliga, atunci acest Cod nu te poate ajuta, ai nevoie de altul. Dacă vrei să ii faci o plăcere, indiferent dacă este o dată pe an sau zilnic, nu-i scoate ochii. La urma urmei, nu te obligă să faci nimic. Dacă te obligă, atunci ai o problemă ceva mai mare, de care trebuie să te ocupi cu prioritate. Uită deocamdată de acest Cod.
Deprinde-te să-l asculţi, când îţi povesteşte ceva, chiar dacă nu te interesează. Dacă bărbatul tău vrea să îți spună ce are pe suflet, atunci fii numai urechi. Din mai multe motive: 1) e o dovadă că are încredere în tine, lăsându-te să îi vezi vulnerabilitățile, 2) dacă se vede ignorat sau luat în bășcălie se va retrage ca un melc în cochilie și nu vei mai avea ocazia asta, 3) dacă îl asculți se va simți înțeles și respectat. Nu-l judeca si nu îi da sfaturi despre cum să rezolve treaba, decât dacă îți cere sfatul în mod expres, altfel va înțelege că tu îl crezi incapabil să rezolve problemele, ceea ce este un afront și, cel mai probabil, nici nu e adevărat. Dacă ea vrea să îți spună ce are pe suflet, atunci ascult-o. Din mai multe motive: 1) are nevoie să vorbească despre ceva ce o frământă și te-a ales pe tine drept confident pentru că are încredere în tine, 2) dacă se vede ignorată sau judecată, atunci asta îi va afecta încrederea în sine, făcând-o să se simtă neimportantă și nefolositoare, iar asta nu e bine deloc. Abține-te din tentația de a-i da sfaturi practice de rezolvare. Dacă nu ți le cere în mod expres, atunci nu acesta este motivul discuției, înțelegi? Îmbrățișeaz-o și ea va simți că tu ești sprijinul ei la nevoie, iar asta valorează foarte mult.
Învață să gătești.

Nu găti numai pentru el… ci pentru voi.

Mâncarea e importantă și bărbații au fost învățați de către mamele lor și de către societate, că gătitul este o treabă pentru femei. Învață să gătești, oricum trebuie să mănânci și tu și s-ar putea să preferi mâncarea făcută de tine, în casă. Nu se poate trăi (bine) numai mâncând în oraș sau comandând pizza. Încurajează-l și pe el să agreeze procesul de preparare a mâncării. S-ar putea să-i placă să fie chef și s-ar putea chiar să fie unul bun! Și ghici cine are de câștigat din asta? 🙂 Învață să gătești. Îți va fi folositor. Ca să nu depinzi de ea. Ca să-ți prepari ce vrei tu după pofta inimii, cu oricâtă sare, piper și ardei iute dorești.

Alte beneficii: 1) ea iți va fi recunoscătoare că te ocupi și tu de hrana familiei, lăsând-o și pe ea să aibă mai mult timp liber, 2) te vei simți cu atât mai util, 3) toată lumea va aprecia felurile preparate de tine, pentru că, se știe, cei mai renumiți chef-i sunt bărbați.

Dă-i, cel puţin o dată pe săptămână, impresia că e burlac. Lasă-l să iasă singur şi nu-l întreba unde se duce. După aceea, el îţi va povesti singur. Oricât de mult te-ar iubi, el are nevoie să petreacă timp cu amicii lui, între băieți. Lasă-l să se ducă de câte ori vrea. N-o să aibă tendința să exagereze dacă nu e constrâns să stea acasă cu tine. Dacă se duce prea des înseamnă că „oferta” ta de acasă nu e suficient de atrăgătoare. Nu insista să mergi cu el! Și fetelor le place să petreacă timpul împreună, fără bărbați. Ce vorbesc ele acolo? Despre bărbați? Dar bărbații ce vorbesc între ei, oare despre femei? Normal, nu sunt astea singurele subiecte, dar sunt cele mai interesante, nu?
Dacă are vreo pasiune inofensivă, fie că e filatelist, fie că joacă tenis, sau are mania de a „prinde la radio diferite posturi”, nu i-o lua în nume de rău; dimpotrivă, cântă-i în strună. Cel mai practic e să ai şi tu o pasiune: aceasta animă convorbirea. Trăiește-ți viata ta proprie și lasă-l și pe el să și-o trăiască pe a lui. Nu trebuie să faceți amândoi aceleași lucruri mereu. E minunat dacă vă place să gătiți sau să vă uitați la filme pe net împreună. Dar când el pleacă la pescuit, să știi că n-o face ca să te neglijeze. Amintește-ți cine ești tu atunci când el nu este lângă tine. Dacă ea are vreun hobby sau activitate preferată care îi consuma timpul în afara casei sau în afara activităților casnice din timpul liber… n-o lua personal. N-o face ca să te neglijeze pe tine. Ea are nevoie de împlinire în acel domeniu, la fel cum ai și tu nevoie de satisfacție profesională sau în hobby-urile tale.
Să nu vezi într’însul pe bărbatul cel mai rău, când eşti supărată. Într-o ceartă – câteodată cearta e inevitabilă – amintește-ți de ce ești împreună cu el, de ce îl iubești, totuși. Asta o să te ajute să eviți cuvintele alea grele care îți stau pe limbă. Nu le spune! Mâine vei regreta amarnic, dar nu le vei mai putea lua înapoi niciodată. Idem: Într-o ceartă, amintește-ți de ce ești împreună cu ea, de ce o iubești, totuși. Asta o să te ajute să eviți cuvintele alea grele care îți stau pe limbă. Nu le spune! Mâine vei regreta amarnic, dar nu vei putea da undo.
Nu te indispune când găseşte câte un merit altei femei. Mai bine însemneaz’o pentru tine. De obicei, e privitor la ceva ce-ţi lipseşte ţie. Mda. Greu de înghițit, într-adevăr. Dar dacă n-o inghiți, asta nu înseamnă că nu va observa în continuare, în tăcere. Și-atunci nici măcar n-o să mai știi ce-ți lipsește. E ok să comentezi despre cât de bine gătește mama ta sau altă femeie mai în vârstă. Dar abține-te din a comenta despre frumusețea altor femei. Le-a observat și ea, iar ea se vede cu ochi și mai critici decât o vezi tu. Îți place de ea, nu? Atunci uită-te fără ostentație la alte femei. Oricum, ea știe că te uiți. De altfel, dacă ești la dietă, asta nu înseamnă că nu poți să citești meniul, nu? Dar tu… ești în parametrii optimi de… dezirabilitate?
Nu-l întreba dacă te iubeşte. Tough one. Da. Nu-l întreba dacă te iubește. E o întrebare enervantă, în primul rând. Sună a reproș: dragă, tu nu mi-ai mai dat semne de iubire în ultima vreme. Fă-l să înțeleagă, mai discret sau mai direct, care sunt dovezile de iubire pe care le preferi. Odată ce va înțelege s-ar putea să ți le ofere cu generozitate. Cuvintele „te iubesc” s-ar putea sau nu figureze pe lista de dovezi fezabile, totuși. N-o întreba dacă te iubește. O să îți spună singură, pentru că în general femeilor nu le e greu să rostească cele două cuvinte. Sau îți va da de știre privindu-te ca pe Sfântul Duh. Dacă totuși nu-ți e clar, atunci fă-o să înțeleagă care sunt dovezile de iubire pe limba ta. S-ar putea să fii surprins de o avalanșă de dovezi 🙂
Improvizează distracţii în casă, mai ales atunci când voi sunteţi singurii voştri mosafiri. Nu costă mai nimic şi sunt întotdeauna prilej de clipe fericite în căsnicie.

Fii întotdeauna cu douăzeci şi cinci la sută mai veselă decât ai motive să fii şi arată-te şi faţă de el tot aşa de dispusă cum obişnuieşti să fii în societate.

Învaţă-te să te schimbi. El îţi va fi infinit recunoscător dacă va găsi la tine mereu ceva nou.

Fii frumoasa si sexy, fii nouă, diferită, reinventează-te pentru el.

În casă poți purta orice îți trece prin cap, orice haine, asociate oricum vrei, cu condiția să fie comode. De aceea, poți fi mai inventivă decât cu hainele pentru afară. Când ieși din casă, trebuie să te supui unor norme vestimentare de bună cuviință, modă și temperatură. În casă e de obicei cald și… neconvențional. Blugii pot fi scurtați, cămășile pot fi legate în brâu, fustele scurte, crețe sau despicate, părul legat cu eșarfe roșii, verzi sau galbene. Surprinde-l. Stârnește-i imaginația. S-ar putea să fie atât de stârnit încât…

Fii cuceritor și fermecător ca atunci când ai început să îi faci curte. Fă-i mici surprize drăgălașe și inventive. Nu trebuie să fie scumpe. Scrie-i un mesaj amuzant pe chat sau sms. Poți să atașezi și o inimioară, dacă te lasă inima, nu e un semn de slăbiciune.

Nu îți aduce tensiunea de la muncă în casă. Las-o afară atunci când te ștergi pe preșul din fața ușii. Nu e vina ei că ai avut o zi grea.

Adu ciocolată și un vin aromat.

Fii amuzant, fă-o să râdă și s-ar putea să fie atât de relaxată încât…

 Guest post by Simona Florescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cum se păcălesc femeile

Idealul de bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,163 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro