Concordia şi discordia

Mihaela Cârlan

16 December 2010

Cele două zeiţe au fost, cu mii de ani în urmă, întrupări ale binelui şi răului. Primei i-am cam uitat cu totul înţelesul şi rostul, pe când celeilalte i-am ridicat statuie în inimile noastre. Şi am învăţat să trăim, aproape fără pauză, istovitor, gâlcevitori şi mânioşi pe câte ceva. Dacă nu e grav şi cu adevărat demn de revoltă, tot ne nemulţumesc lucrurile mărunte. Care, uneori, nici nu stau în puterea noastră a le schimba. Dacă e ceva grav, cu mintea învolburată, oricum nu găsim soluţii şi ne învârtim neputincioşi în cercuri vicioase.

Zeiţa armoniei ţinea într-o mână două cornuri ale abundenţei, nu unul, iar în cealaltă, o patera – un vas plat, din care se oferea vin ca ofrandă zeilor în ritualurile sacrificiale. Dar asta sigur nu însemna că abundenţa ar fi singura care poate garanta înţelegerea şi buna convieţuire, ori că bunăstarea era asigurată de un gest simbolic. Trebuie că alegerea acestor obiecte a avut un sens mult mai bogat.

Concordia a fost aleasă ca blazon al familiilor imperiale romane, semn că armonia era dorită ca ocrotitoare, că pornea şi era întreţinută de la vârful august al societăţii. Sigur că n-a domnit mereu, că Discordia şi-a băgat mărul şi aripile ei de înger negru, atunci, ca şi acum, pornind războaie mai mici sau mai mari, ducând de râpă civilizaţii bătrâne. Dar dacă astăzi, am reuşi cumva, să slăvim fiecare, în templul nostru, binele, mai rar ar putea ataca şi învinge răul.

Pentru că, iată, nici măcar atunci când calendarul (nu neapărat cel religios) ne arată vreme de împăcare, nu reuşim să lăsăm jos toporişca şi să ne cerem, de exemplu, iertare. Fie pentru că nu credem că am greşit, fie că, deşi, altfel, săraci, avem totuşi ceva din belşug… orgolii. Şi, între pace şi zarvă ori tăcere încrâncenată, le alegem pe cele fără de folos, iar feţele noastre se umplu de riduri venite din încruntări şi nu din zâmbete.

Învăţăminte bune avem cu duiumul. Dar o strigare în plus pentru concordie, mă gândesc că n-o să dea pe dinafară. Şi că am putea, nu la o dată fixă – Ajunul ori Noul An, să aruncăm din noi orice sămânţă belicoasă şi să plantăm în loc un pui de iubire. Adică, TOT.

Crăciun cu Concordia în casă şi Discordia alungată în ger, vă doresc!



Citiţi şi

Iubitule, tu mă…?

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

40 de ani, al treilea divorț

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,535 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro