Copiii Cool

Corina Dumitrescu

5 April 2011

Nu am fost niciodată unul dintre copiii “cool”. Nici acum nu sunt, nu ştiu să vă explic exact de ce, însă cine spunea cândva că viaţa este un liceu perpetuu, mare dreptate a avut. Şi stau şi mă gândesc de ce nici măcar nu am vrut vreodată să fiu ca ei şi printre ei. Ca să fiu însă sinceră, m-am întrebat de multe ori cum ar fi o zi din viaţa lor…

Când eram mici, se îmbrăcau şi se pieptănau altfel decât noi, ceilalţi. Nu aveau neapărat bani, dar îşi aranjau hainele într-un anume fel incât ştiai sigur că sunt cool. Şi părul le stătea şmechereşte – nu exista copil cool cu freza banală (poate de aceea nici nu am fost vreodată printre ei, părul meu ondulat aducea adesea cu peruca lui Mozart, mai degrabă decât cu pieptănătura şmecheră a unui puşti-vedetă…). Şi vorbeau un pic altfel – dacă erau băieţi, aveau vocea mai piţigăiată, dar foarte clară, iar ca fete, din contră, un pic mai joasă,dar la fel de precisă… Şi toţi vorbeau folosind cele mai cool şi mai actuale cuvinte şi expresii…

Erau genul care se maturiza repede… Vorbeau despre iubiri când noi, restul, ne mai jucam cu păpuşile. Îi ştia toata lumea şi toată lumea voia să fie inclusă în gaşca lor. Ascultau numai muzica la modă şi aveau postere cu cele mai tari formaţii, aveau cele mai multe cartonaşe dintr-o colecţie şi se inţelegeau bine cu copiii mai mari. Mergeau în toate taberele, erau invitaţi la toate zilele de naştere şi aveau cele mai frumoase vacanţe. 

Apoi, când am mai crescut şi când unii dintre noi se credeau rockeri neînţeleşi, ei erau în continuare pe la capete de hol, cu aceleaşi sclipiri în ochi şi acelaşi zâmbet, sărutându-se cu prietenii/prietenele lor cool pe calorifere sau undeva, prin spatele clasei. Ştiau să iasă şmechereşte din orice situaţie – nu ştiau lecţia, dar o scoateau la capăt cu o glumă sau cu o ironie. Erau cool, nu jigneau, nu era nevoie să fie violenţi ca să iasă în evidenţă… Deşi o mai făceau din când în când, puteau să fie extrem de cruzi dacă îşi doreau, tocmai pentru că aveau ceva ce mulţi alţii nu aveau.

Şi mai erau cei care voiau să fie ca ei, care ar fi făcut orice să fie ca ei. Însă mereu picau prost, li se făceau poante şi se râdea de ei. Deşi îşi împărţeau mâncarea, le dădeau temele celor cool, doar-doar ar fi fost incluşi în grupurile lor, totul era degeaba… Aceşti copii nu aveau nicio şansă, pentru că, de cele mai multe ori, exista câte o neconcordanţă care îi excludea din grupurile cool: fie erau prea slabi, prea graşi, prea înalţi, prea scunzi, prea bâlbâiţi, prea… umani, în fine, întelegeţi voi… Aveau câte o slăbiciune vizibilă şi se râdea de ei din acest motiv.

Iar când am mai crescut şi a trebuit să ne găsim joburi, copiii cool au continuat să existe. Nu ştiu dacă aceiaşi sau poate alţii, însă copiii cool lucrează acum ca art directori sau copywriteri, arhitecţi, cântăreti, actori sau dansatori… Şi iarăşi se îmbracă un pic mai altfel, au Mac-uri şi poartă ochelari cu rame groase, ascultă numai un anumit tip de muzică şi au frizuri perfecte şi mereu la modă… 

Iar noi, “copiii” normali, îi privim de la distanţă şi ne întrebăm “cum ar fi dacă”… Şi ne ducem mai departe vieţile noastre liniştite, fără presiunea numărului de adulatori care îşi doresc să ajungă precum noi şi fără stresul unei pieptănături imperfecte sau a unor haine ieşite poate din modă.



Citiţi şi

Există viață după Brad Pitt

De ce mai au nevoie copiii pe lângă iubirea părinților lor

Cine conduce, de fapt, România

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,374 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro