Pe vremea bunicilor mei exista o vorbă destul de populară în rândul cuplurilor tinere. „Nevasta mea a fugit în lume cu un artist”, auzeai deseori prin piaţă şi prin cercurile sociale ale oamenilor muncii, ale muncitorimii în general. Acesta era efectul filmelor cu actorul Alain Delon. Artistul care instiga la adulter servea drept ficţiune pentru femeile care poate s–au căsătorit prea repede sau care, pur şi simplu, resimt nevoia de mai multă metafizică în viaţa lor.
Cu nevoia de epic înăbuşită şi suprimată, femeile se mulţumeau cu un vis neîmplinit, fuga în lume cu un artist. Această fugă de sine este exploatată de regizorului Alexander Hausvater în spectacolul „Familie de artişti” al Teatrului Nottara.
„Familie de artişti”
Teatrul participativ şi purgatoriul sinelui
Pentru publicul bucureştean, spectacolul reprezintă o oportunitate extraordinară, dacă ţinem cont de faptul că Hausvater nu a mai montat de mult în Bucureşti. Dincolo de acest aspect, forma sa de teatru participativ (spectatorii devin actori în spectacolele lui Huasvater) şi sincretic îşi propune să resusciteze artistul din fiecare.
„Ideea că fiecare om este un artist este legată de exprimarea actului trăirii. Astfel, nu este făcută de un profesionist, ci de fiecare om care, la un moment dat, își exprimă un eveniment, o întâlnire din viața lui. Actul artistic este probabil actul cel mai profund și cel mai de rutină al omului. Numai că încet, încet, cu concertul societății moderne, am devenit experți și dăm această specializare de <<artist>> numai unui grup de oameni. Acest lucru este absolut ridicol”, crede Hausvater.
Spectacolul este în ansamblu o poveste inedită, despre viaţa ca artă a supravieţuirii, despre artistul din fiecare dintre noi, despre curajul de a trăi conform iluziilor noastre şi de a ne născoci zboruri într-o lume care stă să se dărâme în jur. La Hausvater capacitatea omului de autoînchipuire este esenţială pentru omul care năzuieşte să ajungă artist. Astfel, povestea din spatele scenei, povestea din spatele artistului sau din spatele omului este cea care are cea mai mare relvanţă în actul artistic. Mai simplu spus… tot ceea ce este ascuns, tot ceea ce se află în spate. Aici păşim în universul inconştientului, al reveriei şi, de ce nu, al revelaţiei propriei persoane.
„Familie de artişti”, în regia vizionarului Alexander Hausvater, este pus în scenă după un text scris de Kado Kostzer şi Alfredo Arias şi tradus de Doru Mareş.
*
Născut în Bucureşti, Alexander Hausvater este un artist-fenomen al teatrului lumii. Spectacolele lui sunt întâlniri cu viaţa care modifică profund conştiinţa actorilor şi provoacă publicul la un exerciţiu sincer al libertăţii. Intense, curajoase, vizionare, montările sale vorbesc despre ce se întâmplă aici şi acum, în noi şi în societate, fie că este vorba despre punerea în scenă a Decameronului ori a unui text contemporan, sunt acute şi necesare. Şi, mai ales, împlinesc rostul teatrului, aşa cum Hausvater îl înţelege, acela de a-l scoate pe om din inerţia sa şi de a-l transforma într-o „fiinţă care articulează” şi care poartă în ea frumuseţea şi degradarea întregii lumi.
În 1959 a părăsit România, împreună cu părinţii săi, stabilindu-se, până în 1967, în Israel – „ţara începuturilor”, şi a absolvit Universitatea din Tel Aviv. La Dublin, unde a urmat cursuri de scriere dramatică, a debutat în 1971 ca regizor cu spectacolul Năzdrăvanul Occidentului de John Millington Synge. În Canada – ţara ca un „fenomen profund, pur şi sălbatic” – a regizat peste 150 de spectacole, în toate părţile ţării, provocând mereu, şocând, inventând şi neliniştind – Procesul lui Kafka, spre exemplu, a fost montat în birourile Primăriei din Winnipeg.
Este profesor, povestitor de teatru şi mentor al artiştilor în devenire, prin cursuri şi ateliere susţinute la: Universitatea Quebec, Şcoala Naţională de Teatru, Colegiul St. Hyacinthe, Univeritatea McGill, Universitatea Concordia din Montreal, Universitatea Laval, Conservatorul de Artă Dramatică, Polyvalente Baldwyn Cartier, din Quebec, Universitatea Ottawa, Universitatea Winnipeg, Universitatea Ann Arbor, din Michigan şi Institutul Lunacearski, din Moscova.
Mai multe detalii aici.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Jean-Luc Godard și două filme de weekend
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.