O prietenă vrea să se despartă de iubitul ei pentru că tocmai a aflat că el s-a culcat cu altă femeie. A venit la mine plângând în hohote să mă întrebe ce şi cum să facă. Nu sunt cel mai bun consilier în astfel de situaţii, pentru că eu văd lucrurile uşor diferit. Sau poate că doar am curajul să le spun în cuvinte. Poate ca mine mai gândesc multe femei care nu vorbesc despre asta sau nu prea au în faţa cui să recunoască faptul că trec peste, deoarece, “nu se face” înseamnă că eşti fie slabă, fie proastă; că te face preş şi spală cu tine pe jos, înseamnă că nu ai demnitate, că nu te respecţi pe tine şi că eşti disperată că n-o să mai găseşti altul.
Cu ocazia asta mi-am amintit cum, la un moment dat, o femeie cu care se culcase unul dintre bărbaţii din viaţa mea a stat la un spectacol de-al meu o oră în faţa scenei, cu braţele încrucişate şi s-a uitat la mine. Când nu se uita, filma sau făcea poze, dar nu s-a clintit de-acolo cât a durat evenimentul. Ştiam cine e ea – o femeie cu care, la un moment dat, unul dintre barbaţii din viaţa mea avusese o aventură. Ea, foarte măritată şi cu un copil; el – prințișor cu mare trecere la femei. Treaba s-a inflamat rău când a aflat soţul ei. În ceea ce mă privește, recunosc, au suferit mai rău prietenele mele care aflaseră din sat și credeau că mă va dărâma povestea… Pe mine, mărturisesc, mai rău decât infidelitatea mă doare trădarea. Cred că orgoliul meu suferă îngrozitor atunci când trăieşte zicala “ştie tot satul, dar nu ştie bărbatul”. Când cei din anturajul meu ştiu că omul din viaţa mea a avut o aventură şi simt privirile lor care ascund fie milă şi compasiune, fie nedumerire sau, cel mai rău, aroganţa celor care ştiu ceva ce eu nu ştiu, deşi mă priveşte pe mine. “Vai, săraca” – asta e postura pe care o detest cel mai tare.
Dacă bărbatul (valabil şi pentru femei, dar aici vorbesc despre mine) a fost atât de prost încat n-a fost în stare să-şi ţină în frâu caii, atunci să fie măcar atât de deştept încât să-ţi ascundă trădarea în vreo cămăruţă care să păstreze păcatul între cei patru pereţi. Dacă mă respecţi (ca să nu vorbim despre iubire), nu mă expune în faţa unor oameni care nu ştiu nimic despre mine, care cred că ştiu despre noi mai mult decât am ştiut noi vreodată. Şi dacă tot ţi s-a întâmplat, fă cumva să fie într-o dulce-amară complicitate cu mine şi nu cu restul lumii. Cred că între doi oameni care se apreciază, se respectă, se iubesc, poate să-şi facă loc aceasta complicitate. Nu e treaba nimănui ce poate fiecare dintre noi să ducă, peste ce putem trece, care sunt lucrurile importante dintr-o relaţie şi pe ce principii ne construim viaţa. Atâta timp cât nu fac rău nimănui, ce se întâmplă în inima şi în patul meu mă priveşte.
Nu ridic piatra, dar nici nu te fac să lași privirea in jos. Bărbatul din poveste a înţeles cum văd eu lucrurile şi m-a ferit să fiu o bovină în faţa unei capre. Eram regn superior. Dintre noi două, eu eram animalul de rasă. Faptul că am mers mai departe şi am continuat să mă văd cu omul acela a fost strict alegerea mea, în deplină cunoştinţă de cauză. Dar ea n-a ştiut asta. A stat o oră în faţa scenei şi s-a uitat la mine încercând probabil să înţeleagă ceea ce nu e ușor de înțeles. Am înfruntat privirile ei mai bine de o oră, iar după sfârşitul spectacolului m-am grăbit să ajung la toaleta cea mai apropiată. Privirile ei îmi făcuseră rău fizic, pentru că eu acolo aveam altă treabă, nu puteam să mă concentrez să-mi protejez energia de duduia în cauză. Dar am scăpat repede şi de ultimul rău pe care mi-l putuse face şi m-am simţit aşa cum sunt – o femeie specială.
Pe Mirela o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.