Dați-mi o mână bună de pătrunjel

28 April 2020

Aș putea crede că tânjesc după anii copilăriei, dar nu-i așa, nu m-aș mai întoarce în nicio altă etapă a vieții mele. Nu pentru că aș avea pentru fiecare dintre ele mari regrete și că m-aș gândi eu c-aș face nu știu ce și nu știu cum, ci pentru că știu sigur că n-ar avea rost să fac din nou ce am făcut deja. După ce tânjesc și eu, ca alți nostalgici asemenea mie, e gustul ăla de altădată, gustul ăla pe care-l aveau toate, dar mai ales și mai ales tânjesc după miros. Gustul ca gustul, na, s-a mai stricat schimbat și la mine, m-am adaptat, dar mirosul nu vrea și nu vrea să se schimbe. Mirosului nu-i place cam deloc felul în care s-au schimbat toate.

Am crescut în bucătărie, printre ligheane murdare, tigăi cu fundul ars și oale cu smalțul sărit, dar și printre ceaune de când nu mai era bunica fată mare și site zdravene de le puteai scutura, adică puteai da cu ele de toate gardurile pe lungimea unei ulițe și tot nu se rupeau și linguri tocite de atâta răzuit pe fundul ceaunelor și nu făcute de-a gata, așa cum îs astea de azi.

Am crescut printre cotoare de varză, de morcov și coji de cartof, printre tije de mărar uscat, pete de sfeclă roșie, dâre de untură rece, în zgomot de ouă sparte, în sfârâitul cepei sau a cartofilor dați de-a dura în ceaun. Printre strecătoare din care se scurgea zerul zile de-a rândul cu același zgomot, cu aceeași scurgere zgomotoasă la început apoi cu acel pic-pic care mai dura de obicei o noapte întreagă, dar și printre coji de ceapă și usturoi și un du-te-vino continuu după pătrunjel și leuștean. Și toate aveau mirosul lor.

Am crescut printre rândurile de leuștean și pătrunjel, și ceapă și roșii, și cartofi cu gândaci și ridichi atât de iuți încât lăcrimam aproape de fiecare dată când le mâncam. Mi-au crescut mâinile în bostanul din care scoteam sâmburii aia atât de slinoși, plini de chestiile alea pe care n-am habar cum să le numesc, dar pentru care sunt singură că există o denumire științifică. Încă mi-i mai aduc aminte cum îmi alunecau printre degete, cum toate membranele alea ca niște tentacule de caracatiță îmi înfășurau degetele și cum miroseau toate atunci când le scoteam în aerul de afară. Aer care și el era plin de mirosul porumbului sau a răsăritei sau a ce mai era prin jur într-o oarecare zi de toamnă.

Mi-am crescut răbdarea alegând fasolea, bob cu bob, kile întregi ani în șir, sau curățând cartofii ăia atât de mici încât aproape că-i pierdeam printre degete, sau așteptând aluatul să crească sau să se coacă pâinea. Sau să fiarbă laptele, care oricum avea într-un fel personalitatea lui, nu fierbea dacă stăteai lângă el, dar dădea imediat în foc dacă doar o clipă îi întorceai spatele. Mirosind apoi totul a lapte ars.

După astfel de lucruri tânjesc și când mă gândesc cât de prostălaucă am fost să-mi doresc alte lucruri, îmi vine să mă… era un lucru pe care-l făcea mama atunci când mă trimitea iar și iar după pătrunjel în grădină. Trebuie să spun că de pe atunci, dacă nu și mai de timpuriu, avea o obsesie, un fel de nesaț pentru verdețuri (chestie pe care, draga de ea, mi-a lăsat-o moștenire), aproape niciodată mâna de pătrunjel pe care o aduceam nu era suficientă. Mă și mir că n-am dezvoltat vreun complex legat de asta. Sau poate faptul că mă comport compul… sau sentimentul de infer… nu, nu, vorbesc prostii. Erau, fără să știu, cele mai frumoase momente din viața mea.

Citiți și Am fost și eu copil (I)

O văd și o aud cum îmi spune să mă duc după pătrunjel în grădină, mă văd pe mine cum arătam cu degetele strânse, vrând să-i indic cumva o legătură imaginară de pătrunjel, o mână, cum spunea ea, pe măsura dorinței ei. Dar dorința ei era dorința ei și mai rar se potrivea mâna mea cu dorințele ei pentru că mă trimitea din nou și din nou după încă o mână de pătrunjel, făcându-mă să mă întreb dacă nu cumva făcea și altceva cu el în afară de a-l pune în borș sau în alt fel de mâncare. Mai știi, după cât consideram eu că-i duc de mult, ar fi putut face un măturoi, un pămătuf de șters pânzele de păianjeni sau chiar un pămătuf de ăsta de dat de obraji.

Îmi vine să râd acum gândindu-mă că ăla era un chin pentru mine. Doamne, și chiar era, era de-a dreptul supărător să mă duc să rup cu grijă, adică fără buruieni și fără fire gălbejite, tot pătrunjelul ăla de care avea ea nevoie și mai ales era dureros felul în care la un moment dat, când parcă i se termina răbdarea sau nesațul ei atingea cote maxime, mergea ea în grădină după pătrunjel. Și cum se întorcea ea cu ditamaaai mâna de pătrunjel, triumfătoare și îmbujorată toată de la cât a stat cu curu-n sus printre straturi, dându-mi cu el în cap parcă într-un fel vrând să mă aghesmuiască ca altă dată să nu mai cad în păcatul deznădejdii. Deznădejdea de a nu găsi suficient pătrunjel de care avea nevoie oala ei, dar mai ales sufletul ei, firește.

Am crescut în bucătărie, lângă plită, lângă mama, lângă aragaz,  lângă o variantă a ei destul de diferită față de alt loc unde mai era mama pe atunci. Și oricâte complexe și conflicte și alte chestii freudiene existau încă de pe-atunci, bucătăria, cu toate mirosurile ei, cu toate gusturile și culorile și zgomotele erau un fel de legătură între noi, o legătură de pătrunjel aș putea spune, pentru că ce era… ce ar fi un borș fără o mână de pătrunjel?

Ar putea crede totuși cineva că în realitate tânjesc după anii aceia și că asocierile pe care le fac și dorul pe care îl simt e legat de dorința de a mă întoarce acolo. Dar nu cred. Dați-mi o mână bună de pătrunjel, cu miros de pătrunjel și gust de pătrunjel, pe care să i-o duc nesățioasei mele mame și voi fi fericită. Acum, știind că sunt fericită sau că voi fi fericită.

Pe Simona o găsiți și aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De ce am ales plita cu inducție în locul aragazului clasic

Să știi că nu vei fi niciodată la fel de tare ca bunica ta

Ceva ce poate nu știai despre cafea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cristina / 29 April 2020 15:53

    Cat de frumos ai scris! Mi-ai trezit niste aminitiri de nepretuit. Eu pana ma intorceam cu patrunjelul din gradina, jumatate era mancat.

    1
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro