Ies sâmbăta trecută în club, unul de fițe, deși nu chiar de superfițe; pe o scară de la 1 la zece a sclifoselilor din care se înfruptă societatea “cool” bucureșteană, aducea cu un club de șase-șapte fițe.
Înăuntru, fițoșii și fițoasele de șase-șapte fițe. Și, căutând a se adapta la mediul înconjurător, ca să intrăm nițel în jargonul darwinist, eu.
Deh, fitzoshenisse oblige.
Eram cu un tip cu prietena lui, care venise cu încă două tipe, din segmentul 30+, care nu erau cu prietenii lor, fiindcă nu aveau așa ceva. Motivul pentru care nu aveau prieteni era ceva legat de faptul că bărbații ar fi niște nenorociţi ordinari, n-am priceput prea bine.
Intrăm noi, mergem încolonați la bar și, pac, ce vedem?
O mumie plimbătoare, o babetă la vreo 100 de ani acum 200 de ani, tocmai se așeza pe o canapea albă.
-Bă, aia-i Paula Iacob? mă întreabă amicul.
Mă uit eu după faimoasa străstrăstrăstrăstrăstrăstrăbunică a avocaților, cunoscută încă de pe vremea procesului intentat de Papă lui Galileo Galilei pentru erezia de a fi susținut că Pământul nu-i buricul Universului (Paula Iacob fiind avocatul Papei Urban al VIII-lea, după cum bine ne amintim), dar nu-mi dau seama.
Semăna cu ea, dar arăta puțin mai bine, în sensul că, spre deosebire de străvechea doamnă ocrotitoare a avocaților, aceasta părea născută mai recent, undeva pe la 1800. Plus minus 50 de ani.
-Hai s-o întrebăm ! zice prietena lui.
-Nu, că poate ne suge sângele ! zice una din tipele 30+.
-Și dacă nu ne suge doar sângele? întreb eu.
Ne uităm unii la alții îngroziți.
-Vrei să spui, îndrăznește amicul să formuleze în cuvinte sumbra ipoteză ce încolțise în capul meu, că e posibil să ne sugă și clavicula ?
Urmează câteva clipe de tăcere apăsătoare. După ce ne calmăm, înhățăm băuturile de pe tejgheaua barmanului, îi plătim pentru cuburile de gheață din pahare, mai dezbatem puțin dacă e sau nu oportun să-ntrebăm mumia din ce sarcofag s-a dat jos azi dimineață, apoi hotărâm s-o lăsăm în plata lui Ra, să-și vadă de buna ei conservare.
Ne așezăm la masa ce ne fusese rezervată și ne-apucăm să filozofăm despre evoluția trăsăturilor hipsterești în societatea laponă. Despicăm firul hispteresco-lapon în patru un sfert de oră când, prin fața noastră, încep a se perinda, ca-ntr-o paradă de modă, trei tipi calificați la Olimpiada de Chippendales, faza națională. În cămăși albe și pantaloni negri. Slim fit. Cu o înfățișare și un comportament dincolo de orice fiță. Care, mă credeți sau nu, se așază lângă babetă. Ne cuplăm mutrele pe fizionomia lui Jim Carrey din “Masca” când îi ieșeau ochii din orbite și așteptăm să vedem ce se întâmplă.
Dar nu s-a petrecut nimic deosebit. Adică tipii ăia, unul câte unul sau câte doi sau toți trei, din când în când, se ridicau și dansau în jurul babei. Cât de extravagantă să fie treaba?
Veți zice, ah, erau trăstrăstrăstrăstrăstrăstrănepoții doamnei!
De acord, deși…unu-două detalii suplimentare n-ar strica.
Și aș începe cu următoarea declarație a subsemnatului: patrimoniul meu genetic are setate preferințe sexuale standard. Care exclud tentația de a-i întreba pe nepoți de sănătate. Dar, gizăz, cum mai dansau! Ce mișcări scoteau la înaintare! Ce puteau face cu fundurile alea! Era ceva ce depășea mintea unuia rătăcit într-un club de șase-șapte fițe sâmbătă seara.
Când transpirația lor a început să picure de pe față, cele două tipe singurele venite cu noi mai aveau puțin și țipau isteric. Prietena amicului meu se ținea tare doar fiindcă nu venise de capul ei, dar să nu crezi, Alexandra, că n-am observat cum ți se scurgeau ochii spre nepoți când Cătălin – logodnicul tău, da? – vorbea cu mine și te scăpa câteva clipe de sub observație !
Ai noroc că ați programat nunta și ați plătit deja acontul pentru restaurant! Bine, mai ai noroc și că sunt eu băiat salon și prefer să țin treaba între noi ! Altfel…
Dar ceea ce depășea cu adevărat puterea de înțelegere a minților noastre convenționale era că toate mișcările alea se desfășurau pentru plăcerea exclusivă a acelei mumii care, n-am habar dacă murise între timp, dar n-avea nicio reacție. La câteva minute, unul din tipi renunța la dans, punea paharul cu băutură pe măsuță și se apleca asupra babetei de pe canapea, însă nu-mi dau seama dacă o făcea ca să-i ia pulsul, să verifice dac-a intrat în putrefacție, s-o sărute pe buze, ori să-i spună ceva amuzant la ureche. E posibil să fi fost toate laolaltă.
Cât am mai stat în club, ne-am holbat la ăia. Nu doar grupul nostru. Aproape toți din club. Iar ăia dansau cu mumia alături ca și cum ar fi fost lucrul cel mai natural din lume.
Morala
Morala întâmplării e una singură: doamnelor, domnișoarelor, nu mai fiți necăjite în legătură cu trecerea timpului! Abia după primele secole, bărbații mișto vor iniția senzualul dans al împerecherii spre a vă intra în grații! Pân-atunci, lăsați gargara! Munciți! Plătiți rate! Și dați o șansă bărbaților anoști! Sunt mai mult decât disponibili.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Le pasă bărbaților dacă ești epilată?
Ce cost are promisiunea longevității pentru femei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.