Șapte minute. Timpul necesar pentru ca informația să parcurgă drumul de la stomacul în curs de umplere, pînă la creier, la centrul sațietății. Cam de trei ori pe atît, în jur de douăzeci de minute, pentru ca acest centru să emită impulsuri suficient de puternice pentru a inhiba centrul foamei, aflat în imediata sa vecinătate. Îngrășatul depinde, printre altele, de cît de mult am izbutit să „prăvălim” în stomac, pe parcursul celor douăzeci de minute. Să zicem că mestecăm fiecare dumicat de zece ori, ceea ce înseamnă cam zece secunde. Înainte ca cel dintîi semnal să ajungă de la stomac, la creier, avem timp să înghițim de patruzeci de ori, patruzeci de dumicați a douăzeci de grame, în medie – opt sute de grame. Dacă mestecăm de două ori mai mult sau de două ori mai lent, înjumătățim cantitatea de hrană ingerată. Creierul are timp să înțeleagă că ne umplem stomacul, foamea se estompează, apoi, dispare și ne oprim.
O societate americană, cu sediul în Atlanta, „Scientific Intake”, a brevetat un aparat care, odată pus în gură, te obligă să iei îmbucături mai mici. Conform unui studiu, desfășurat sub egida Universității din Louisiana, cei care îl utilizează consumă, în medie, cu 23% mai puțină hrană decît înainte – echivalentul a 530 de calorii. Același lucru se întîmplă și dacă mestecăm mai mult. Un om de afaceri american, Horace Fletcher, s-a trezit într-o zi că i se refuză asigurarea medicală pe motiv că este prea gras. E drept, era foarte gras: 100 kg, la 1.65m înălțime. A devenit „marele masticator”, specialist nutriționist și a slăbit. Metoda lui, numită fletcherism, consta în a mesteca de treizeci, pînă la o suta de ori, fiecare dumicat de hrană solidă; înghițitura de mîncare trebuia să devină lichidă. A pierdut treizeci de kilograme și a făcut adepți celebri: Thomas Edison, John D. Rockefeller, Henry Ford, romancierul Upton Sinclair. Deși slăbesc, adepții fletcherismului notează o creștere a forței musculare și o scădere a consumului de alcool.
Mestecarea de o sută de ori nu este obligatorie – asta transformă mesele în calvar social -, dar între cincisprezece și douăzeci de ori pare a fi la fel de eficient. Durata unei mese ajunge să se situeze între douăzeci și treizeci de minute. Numai că majoritatea celor întrebați declară o durată a ingestiei alimentare de pînă la zece minute, cel mai adesea șapte, ceea ce înseamnă minimul necesar pentru a informa creierul că ceva se întîmplă, însă insuficient pentru a inhiba foamea. Este principiul de funcționare a ceea ce numim, pe drept cuvînt, fast-food.
Andy Warhol by Jorgen Leth, 1981
Funcțiile biologice ale mestecatului
În afara participării la controlul binomului foame – sațietate, mestecatul are funcții biologice bine definite. Efectele sale se fac resimțite de la gură și pînă la celălalt capăt al tubului digestiv. Rolul său nu este de a limita aportul alimentar, ci de a-l adapta nevoilor și a permite optimizarea digestiei și absorbției.
Mărunțirea alimentelor permite contactul intim cu enzimele digestive, atît cele prezente în saliva cît și, ulterior, cele din stomac. Pe de altă parte, eliberează moleculele responsabile de gust și lasă timp receptorilor să le analizeze și să transmită senzația la creier, în zonele senzitive corespunzătoare. Dacă informația este plăcută, vom profita deplin; dacă nu, avem timp să dăm afară alimentul nedorit, înainte de înghițire. Medicamentele și otrăvurile trebuie înghițite repede, fără a lăsa timp creierului să ne oblige să le scuipăm.
Masticația este cea care declanșează secrețiile digestive ulterioare și peristaltismul (mișcarea șerpuitoare a pereților tubului digestiv care permite trecerea lină, de la un capăt, la celălalt). Saliva conține o lipază care începe degradarea lipidelor alimentare; apar acizi grași care stimulează niște receptori; informația este transmisă mai departe și crește secreția de lipază a pancreasului. Proteinele sînt „măcinate” prin acțiune mecanică, ceea ce facilitează digestia ulterioară. În salivă, găsim lizozimul, o enzimă antibacteriană importantă în debarasarea bolului alimentar de germeni potențial patogeni. Aici este secretat și factorul de creștere epiteliala (EGF) care stimulează regenerarea mucoaselor digestive, în ansamblul lor, ceea ce previne creșterea „permeabilității” intestinale (cauză a multor inflamații cronice digestive).
@ BoCOart
Același EGF stimulează regenerarea tuturor țesuturilor similare, epiteliale, printre care și cele din piele. Cu cît mestecăm mai mult, cu atît pielea va deveni mai proaspătă și tenul mai radios.
Beneficiile se fac simțite și în domeniul stomatologic: saliva conține anticorpi și minerale care previn placa dentară și întăresc smalțul. Presiunile mecanice exersate mențin tonusul mușchilor feței și fortifică aparatul ligamentar de fixare a dinților în gingii. Cu cît mestecăm mai mult, cu atît implicăm dinții „din spate”, molarii, puțin solicitați de hrana lichidă și/sau înghițită rapid. De aceea, este recomandat și mestecatul pe ambele părți. Toate acestea pot fi alterate de degradarea dinților și a gingiilor, fie odată cu îmbătrînirea, fie din alte cauze – consumul exagerat de alcool, care este un iritant puternic al mucoaselor; fumatul, aparate dentare prost adaptate, excesul de alimente păstoase sau dulci, care aderă la spațiile interdentare, provoacă fermentație, aciditate, carii. Efectele unei masticații rapide, incomplete, incorecte sînt uneori surprinzătoare. Dacă nu mestecăm bine, nu digerăm bine, iar cantitatea de resturi alimentare sporește astfel că, odată ajunsă în intestinul gros, dereglează structura microbiomului; rezultatul este adesea etichetat „colon iritabil”, deși cauza se află în cu totul alta parte.
Principala articulație solicitată în mestecat este cea dintre mandibulă (falca de jos) și osul temporal (tîmpla, în fața urechii). Orificiile prin care aerul circulă, între gură și ureche, beneficiază de actul masticației, ca și de cel al deglutiției. Ele sînt esențiale pentru menținerea presiunii în cavitățile respective și, indirect, pentru igiena conductului auditiv și acuitatea sa. Mestecînd ne îngrijim (și) urechile. Prin osul temporal, masticația se răsfrînge asupra întregului craniu. La rîndul său, craniul este legat de coloana vertebrală, prin gît, respectiv, partea cervicală a coloanei vertebrale, cu mușchii și tendoanele aferente. Mișcările nearmonioase, asimetrice ale fălcilor pot duce la contracturi și dureri cervicale. Neglijate, ele pot afecta ansamblul coloanei vertebrale, postura, mișcarea. Mestecatul prelungit armonizează lanțurile musculo-scheletice, cum o fac mersul sau înotul.
Fletcherismul revine în modă ca precursor al „mîncatului conștient”, util nu numai pentru a pierde kilograme, ci și pentru ameliorarea stării psihice și somatice, în general. Desigur, mestecatul îndelung poate descuraja omul „recent”, obișnuit cu viteza. Nu-i suficient să mestecăm cînd ne aducem aminte; folosul se resimte atunci cînd obiceiul se instalează. Edison spunea că marea slăbiciune a omului este renunțarea, garanția succesului este să mai încerci o dată. Mestecați, deci.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
