Cehov. Doyle. Voiculescu. Crichton. Sacks. Chirculescu. Medici prin vocație, scriitori prin destin. Au trăit vieți în care stetoscopul și stiloul s-au încrucișat firesc, fiecare intervenind în felul său – unul asupra trupului, celălalt asupra sufletului. Într-un secol al specializării, ei au păstrat întreagă o dublă fidelitate: față de știință și față de umanitate.
Există o punte firească între stetoscop și pană, între sala de operație și pagina de jurnal. Scrisul și medicina, deși par domenii diferite, își găsesc adesea convergența în acei oameni rari care au practicat cu aceeași intensitate arta vindecării și arta povestirii.
De ce scriu medicii? Danielle Ofri, într-un eseu publicat în The New Yorker, răspunde astfel: pentru că altfel nu pot. În rezumat, iată de ce:
1. Încercarea de a da sens experiențelor clinice
Autorul începe cu amintirea unei experiențe marcante — examinarea cadavrului unui băiat în timpul pregătirii medicale. Acea scenă l-a urmărit zeci de ani, iar scrisul a devenit o modalitate de a procesa și onora acel moment.
2. Inspirație de la doctori-scriitori celebri
Danielle Ofri evocă figura lui Oliver Sacks și a chirurgilor Sherwin Nuland și Richard Selzer – autori care au dat voce complexității medicale prin povești literare, contribuind la definirea rolului „doctorului‑scriitor”.
3. Scrisul ca instrument terapeutic și empatic
Medicii scriu pentru a-și exprima uimirea față de condiția umană, pentru a restabili conexiunea afectivă distanțată prin practica clinică și pentru a reflecta asupra mortalității și vulnerabilității.
4. Etica și responsabilitatea în scrierea medicală
Eseul subliniază importanța respectului pentru pacienți — protejarea identității lor, obținerea consimțământului și salvarea demnității, pentru a evita exploatarea emoțională în scris.
5. Narrative medicine – punte între pacienți și lumea medicală
Există o mișcare profesională care promovează folosirea narativei ca instrument de îngrijire — scrisul ajută medicii să înțeleagă pacientul ca individ, nu doar ca boală.
6. Scrisul ca reflecție asupra umanității
Medicina tratează corpul, dar scrisul explorează spațiile dintre—emoție, sensibilitate, viață și moarte—și îi permite medicului să rămână atent la ce înseamnă să fii uman.
Medicii scriu pentru că trăiesc situații extreme, unde știința întâlnește viața reală. Scrisul le permite să se conecteze cu poveștile pacienților, să-și exprime emoțiile și să clarifice întrebări morale sau existențiale. E o formă de a transforma agitația clinică în înțelegere și reflecție — un act de umanizare care depășește rapoartele și diagramele.
“Fiecare caz medical seamănă cu o poveste neterminată“, scrie Ofri. „Uneori o tragedie, alteori o epopee în devenire, dar întotdeauna un conflict care cere sens.” A scrie despre pacienți nu înseamnă doar a consemna date clinice, ci a reda umanitatea care se pierde în formulare standardizate. Iar când acest exercițiu este făcut de spirite mari, literatura devine locul în care medicina își găsește glasul.
Inspirați de acest articol, ne-am oprit și noi asupra câtorva dintre cei mai cunoscuți medici (și) scriitori.
Date biografice și opere:
- Născut în 1860, la Taganrog, Rusia. Absolvent al Facultății de Medicină din Moscova, 1884.
-
A scris peste 600 de povestiri și nuvele, fiind considerat părintele nuvelei moderne. Piesele sale – Unchiul Vania, Trei surori, Livada cu vișini – au revoluționat teatrul modern nu prin conflicte explozive, ci prin tensiuni subtile și tăceri elocvente.
Anton Cehov este adesea numit „maestrul subtextului”, fiindcă a transformat teatrul într-un spațiu în care ceea ce nu se spune devine mai important decât ceea ce se exprimă direct. Stanislavski, care a montat piesele sale la Teatrul de Artă din Moscova, spunea că „adevărul la Cehov se află în tăceri”. Critica literară occidentală – de la The Cambridge Companion to Chekhov la Beverly Hahn – a consacrat ideea că el a introdus în dramaturgie această formă de profunzime emoțională ascunsă sub dialoguri aparent banale.
- Scria noaptea, între consultații. A spus că medicina e soția lui legitimă, iar literatura amanta. Nu a abandonat niciodată complet pacienții.
„Oamenii nu cer compasiune, ci doar să nu li se spună că suferința lor e banală.” — Povestiri
Cehov a practicat medicina toată viața, chiar și după ce a devenit faimos. Mergea în sate sărace, trata gratuit și considera meseria de medic o ancoră morală. Scrisul era evadarea lui, dar și o formă de observație clinică a sufletului omenesc. Nu idealiza boala, dar nici nu o reducea la patologie. A murit tânăr, la 44 de ani, de tuberculoză — boală pe care o trata la alții cu luciditate și empatie. A lăsat în urmă o operă în care fragilitatea umană e privită cu o blândețe aproape terapeutică.
Arthur Conan Doyle
Date biografice și opere:
- Născut în 1859, la Edinburgh. Absolvent al Facultății de Medicină din oraș.
- A fost medic generalist, apoi oftalmolog, dar primii ani de practică i-a petrecut adesea singur în cabinet, fără pacienți, doar cu imaginația sa – context în care au început să prindă contur primele povești cu Sherlock Holmes.
- Celebru pentru crearea detectivului Sherlock Holmes și a doctorului Watson.
- A scris și romane istorice, piese de teatru, eseuri spiritualiste.
- Își începea ziua scriind două ore înainte de vizitele medicale.
„Dacă excludeți imposibilul, ceea ce rămâne, oricât de improbabil, trebuie să fie adevărul.” — Semnul celor patru
Conan Doyle și-a construit personajul celebru inspirându-se din metodele de diagnostic ale profesorului său Joseph Bell. Fără să știe, a influențat medicina legală.
Robert Downey Jr and Jude Law in Sherlock Holmes (2009)
În 1893, l-a „ucis” pe Holmes în The Final Problem, provocând o reacție publică fără precedent: mii de cititori au scris revoltați, unii purtau bandă neagră în semn de doliu, iar The Strand Magazine a pierdut zeci de mii de abonați. În 1903, Doyle a fost nevoit să-l readucă la viață. Sherlock Holmes devenise atât de real, încât publicul nu l-a mai putut accepta ca simplă ficțiune. Totuși, singurul detectiv fictiv căruia The New York Times i-a publicat necrologul real rămâne Hercule Poirot, personajul Agathei Christie.
Fascinat de ocultism, Arthur Conan Doyle a devenit, în ultimii ani ai vieții, unul dintre cei mai vocali susținători ai spiritismului. A ținut conferințe în Europa și America, a publicat cărți controversate despre viața de după moarte și a susținut chiar autenticitatea unor fotografii cu zâne. Deși renunțase la medicina clinică dinainte de a deveni cunoscut, pasiunea pentru paranormal i-a marcat profund ultimele decenii.
- Născut în 1884, la Pârscov, Buzău. Absolvent de Medicină la București.
- A scris poezie, proză fantastică, piese de teatru și sonete de inspirație mistică.
- Capul de zimbru, Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare.
- A fost arestat politic în 1958 și a murit în 1963, izolat și interzis.
„Durerea este o poartă. Nu fugi de ea: treci prin ea.” — Capul de zimbru
Voiculescu a fost medic de țară și, în paralel, un fin observator al suferinței interioare. Scrisul său respiră o gravitate mistică, dar și o luciditate clinică. A salvat oameni de tifos, a îngrijit fără plată și a fost urmărit de Securitate. În ciuda suferinței, nu și-a pierdut seninătatea. În jurnal scria că scrisul e „o rugăciune cu sânge și cu tăcere”.
Michael Crichton
- Născut în 1942, la Chicago. Absolvent al Harvard Medical School.
- A scris thrillere științifice celebre: Jurassic Park, The Andromeda Strain, Congo, Disclosure.
- A fost și regizor, scenarist și creatorul serialului ER.
- Obișnuia să scrie dimineața, disciplinat, considerând scrisul o formă de programare a minții.
„Într-un spital, fiecare clipă e un moment de viață sau moarte. Și fiecare alegere contează.” — ER
Crichton a renunțat la medicina clinică înainte de a profesa, dar a păstrat rigoarea și fascinația pentru știință în fiecare pagină. The Andromeda Strain, scrisă la doar 27 de ani, a transformat conceptul de thriller medical într-un gen nou. În ER, a recreat universul spitalului cu o autenticitate care nu s-ar fi putut obține fără cunoștințe reale. Crichton spunea că medicina l-a învățat să gândească în sisteme, să construiască tensiunea logic și să observe reacțiile umane sub presiune.
- Născut în 1933, la Londra. Neurolog și profesor la NYU.
- The Man Who Mistook His Wife for a Hat, Awakenings, An Anthropologist on Mars.
- A scris non-ficțiune despre tulburările neurologice cu o profundă umanitate.
- În autobiografia sa On the Move, Oliver Sacks povestește despre nevoia de concentrare totală, fără consultații sau telefoane, pentru a-și putea redacta cărțile. A scris unele volume în „writing retreats” – vacanțe sau perioade în care își lua timp special dedicat scrisului, după ce aduna suficient material clinic și personal. Considera scrisul o datorie morală față de pacienți.
„Poveștile pacienților mei sunt ecoul condiției umane.” — Awakenings
Oliver Sacks a scris pentru a restitui demnitatea celor care fuseseră excluși din discursul medical: bolnavii neurologici, marginalii, atipicii. Awakenings, inspirat de o experiență reală cu pacienți catatonici treziți de L-DOPA, a fost ecranizat cu Robin Williams și Robert De Niro. Într-o epocă a clasificărilor clinice seci, Sacks a reumanizat diagnosticul. Biografia sa dezvăluie un om timid, homosexual asumat târziu, pasionat de înot și motociclete. A murit în 2015, lăsând o literatură medicală de o delicatețe rară.
Foto: Adi Tudose
- Născut în 1968, la București. Chirurg toracic la Spitalul Universitar de urgență Bucurști. A scris sub pseudonimul Sebastian A. Corn, de câțiva ani semnează cu numele adevărat.
- Celebre: Ne vom întoarce în Muribecca, Recviem pentru tura de noapte, Testamentul de ciocolată.
- A fost președintele Societății Scriitorilor de SF.
- Scrie în serii concentrate, cu ironie, adesea în afara orelor de spital.
„Spitalul e cea mai reală distopie. Și de aceea trebuie povestit.” — Recviem…
Singurul autor român contemporan din listă, Chirculescu este și cel mai rebel. Scrie SF, realism magic, pamflet și roman social – cu o voce sarcastică, adesea lucidă până la cruzime. Denunță precaritățile sistemului medical românesc, dar nu uită niciodată compasiunea. A spus într-un interviu că „scrisul e o altă formă de a opera”, dar una care lasă mai multe cicatrici pe sine decât pe alții.
Aceștia au fost medicii-scriitori pe care am vrut să-i cunoașteți. Dar ei sunt mai mulți – în fiecare țară, în fiecare limbă, medicina și literatura au dat naștere unor conștiințe duble, mereu atente la om.
Există chiar o organizație internațională care îi reunește: World Union of Medical Writers (UMEM), fondată în 1967, cu membri din peste 40 de țări. România are o filială activă – Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România –, afiliată la UMEM și implicată în promovarea valorilor culturale ale profesiei medicale.
Când un medic scrie, nu o face doar ca să povestească. O face pentru a înțelege. Pentru a nu uita. Și pentru ca, uneori, vindecarea să înceapă de pe hârtie. Să le mulțumim citindu-i.
Citiţi şi
Catastrofa neurologică a erei social-media
Oliver Sacks, fermecător și instructiv – Fluviul conștiinței (zece eseuri)
Oliver Sacks: Bucuria bătrâneții (Nu glumesc)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
