Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dilema lui Jan

21 February 2018

FELICIA DOLEANUDin ciclul: „Sunt plină de amintiri!” 

În urmă cu câteva săptămâni, am revăzut un domn pe care nu-l mai văzusem de mai bine de zece ani. Era neschimbat. Îmbrăcat la costum închis la culoare, cămașă crem, cravată asortată, cu mult bun-gust, părul grizonant, pieptănat cu grijă, spilcuit, parfumat, cu o lumină jucăușă în priviri, însoțit de o doamnă care nu era doamna lui. Au stat câteva ore bune, au plătit de câteva ori cu intenția de a pleca, dar, până la urmă, s-au împrietenit cu o pereche tânără, de la masa vecină şi şi-au oferit unii altora, încă un rând şi încă un rând, că mi-era teama că-i voi duce în brațe, până la taxi…

În seara aceasta, a venit din nou. Mai spilcuit decât data trecută, dar singur. S-a apropiat de bar, tot numai zâmbet şi m-a întrebat dacă nu-i prea târziu pentru o bere. Restaurantul era plin, chiar dacă era o oră înaintată, așa că i-am răspuns, zâmbind, că e timp şi pentru două beri. S-a așezat, cuminte, la masa cea mai apropiată de bar, așteptând să-i aduc berea, apoi s-a ridicat și a venit la bar, simțind nevoia de comunicare.

– Doamnă, eu vă cunosc de mulți ani, dar am uitat cum vă cheamă. Eu sunt Jan.

– Felicia! mă recomand eu, simplu.

– Felicia! Ce nume frumos! Doamnă, eu am o dilemă, mă puteți ajuta?

barbat-barba

Încep să râd, gândindu-mă la bancul pe care mi l-a trimis draga mea prietenă, dimineață, şi pe care trebuie, neapărat, să vi-l spun, că-i foarte fain:

„- Vasile, ce-i aia dilemă? – Prietene, eu știu ce e, dar nu știu cum să-ți explic. Uite! Imaginează-ți că ești în pat, nud, cu o blondă sexi şi cu un homosexual (şi ei, tot goi). Eh, cui i-ai întoarce tu spatele? Asta e o dilemă, măi!”

– Vă ajut cu plăcere, domnul Jan, dacă pot, zic eu cu gândul la banc şi abia ținându-mi râsul.

– Să știți, doamnă, că eu nu sunt vreun Casanova, dar soția mea a murit acum doi ani. Prea târziu, prea târziu, zice el cu o mare părere de rău. De atunci, am o grămadă de femei, vreo zece doar de la biserică …Dilema mea e că acum am două care-mi plac şi trebuie să închei neapărat relația cu una şi nu știu cum naiba să fac… Nu că n-aş face față sexual, am doar 68 de ani (zice cu mândrie, bombându-şi pieptul), dar costă prea mult, dom’le, două femei… M-am hotărât să rămân cu Hildegard – nemțoaica, deși  Eva -poloneza, e mai tânără cu zece ani şi mai frumoasă, dar parcă, totuși, spre nemțoaică mă trage ața… Cum naiba să fac? Mâine, la ora unsprezece, mă întâlnesc cu Eva să vedem o casă, că vrea, neapărat, să ne mutăm împreună. Cum să-i spun eu că nu mai vreau să locuim împreună, fără s-o rănesc?

– Păi, mergeți să vedeți casa, apoi o invitați undeva, să mâncați la prânz, şi-i spuneți frumos şi delicat, că nu sunteți încă pregătit pentru o schimbare așa radicală, că aveți nevoie de ceva timp de gândire… etc.

– Şi credeți că o să înțeleagă? mă întreabă el, privindu-mă sceptic. Mie îmi plac amândouă, dar nu mai fac față, trebuie să termin cu una… Problema e ca amândouă îmi plac, dar sunt cam mici…

– Cum sunt cam mici?

– Păi, sunt mititele şi nu ajung cu picioarele la pedale.

– Ce pedale, domnule? Le puneți să pedaleze?

– Nuuuuu, nuuu! La pedalele de la Mercedes. Am făcut şi o modificare la scaun – am plătit aproape șapte sute – dar le e frică… Le-am dus să ia ore de conducere, dar ele nu știu una de alta, doar instructorul știe, că mereu îmi zice: Unde le găsiți domnule, așa mici şi fricoase?

Problema e că mașina şi rulota împreună au cam treizeci de metri… Eu vreau să-mi fac concediile cu rulota, cum le-am făcut toată viața… Am fost de 17 ori în Spania, de 22 ori în Italia, de nu știu câte ori în Franța, Danemarca, da’ unde naiba n-am fost? Mi-e frică să zbor, ce să fac?

Doamna Felicia, dumneavoastră conduceți?

– Conduc, dar nu v-aș sfătui să stați în dreapta mea!

Înțelegând replica, îl pufnește un râs de era să-i țâșnească proteza dentară din gură (abia a mai prins-o cu vârful limbii, din zbor).

La plecare m-a îmbrățișat, mulțumindu-mi pentru sfat şi mi-a promis că mâine trece să-mi povestească cum a decurs întâlnirea cu Eva.

„…Şi să știți că nu sunt Casanova, dar n-am fost niciodată așa fericit, ca în ultimii doi ani. Prea târziu a murit soția mea, prea târziu! Ehei, dacă era acum douăzeci de ani, le țineam pe amândouă!…”

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Puternică până… nu te mai place

E jale la mare, pericol de femei acre!

De ce ne căutăm parteneri pe internet

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
621 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro