Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dragobetele de România are două iubite

24 February 2018

Pentru că am scris de Valentin, cel sfânt cum i s-a spus pe data de 14 februarie, acum să spun ceva despre Dragobetele de 24, tizul sau complementarul românesc al celui străin.

Este puțin mai înfrigurat al nostru, mai alb și mai liniștit. Dragobetele român are două mașini pe care le iubește la fel, dat fiind că de la fereastra mea l-am privit cum le curăță de zăpada mieilor pe amândouă. Pe una, pe cea albă, o folosește în mod constant, fiind de serviciu și de acasă, având în ea combustibil suficient să o folosească. Pe cealaltă, o mișcă la ocazii, dar este a lui și o îngrijește la fel de atent. O ține curată și personalizată, chiar dacă la bară este lipită cu scotch. Este veche și demodată. Dragobetele din parcare stă de ceva vreme în ninsoarea asta liniștită de sfârșit de iarnă și își curăță ambele mașini. Am deschis geamul și l-am întrebat de ce ai grijă de o mașină care nu se mișcă niciodată din loc, iar el mi-a răspuns că este mașina lui personală. O mișcă când și când, dar nu are în ea suficient combustibil. Și preferă să o țină curată și aproape de el. O pornește, o verifică dacă mai funcționează și cam atât. Mai iese cu ea uneori, pe la cumpărături. Dă dovadă de atașament față de ea. Doar se știe că Dragobetele cu două mașini este atent la detalii.

Acum să trecem la ideea de bază, iubirea. După cum observați, Dragobetele de România are, ca și vecinul meu din parcare, două iubite. Una este acasă, în calitate de soție și de mamă a copiilor săi, una este în minte, pe care o poartă cuminte cu el, chiar dacă nu o mișcă prea mult. Pe ea, iubita din minte, căci dacă nu o întrebuințează, asta nu înseamnă că nu există. Este ca un fel de pansament pentru suflet, minte și literatură. De ce spun asta?

dragobete

Pentru că privesc, unde în altă parte decât pe platforma virtuală, cum oameni care se iubesc, se admiră și chiar se adoră, își mărturisesc iubirea în versuri scrise către universul virtual sau către acel partener ideal departe de ei fizic, dar aproape sufletește. Văd oameni îndrăgostiți care își împărtăşesc sentimentele la fel, cu litere de o șchioapă puse în versuri, în rânduri, în povestiri mai mult sau mai puțin anonime, femei ultra ceremonioase prin căsătorie, care postează despre iubire. Ce culoare au oare ele? Albă sau albastră?

De ce oare, ca la Marin Sorescu zicere, scriem una și ținem una?

„Şi, în sfârșit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?) 
Fac două (Scriem una şi ţinem-una, 
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).”

Dar cele care își postează poza cu ei, cu familia și apoi poza cu ele însele, tot pentru ei o fac?

Cui să atragă atenția? Cui să scrie dacă nu lui, Dragobetelui?

Eu cred că fiecare femeie din universul românesc și nu numai al virtualului are un Dragobete ascuns în suflet, la care gândește și pe care îl sensibilizează cu fulgi de imagini, de litere, de rime și căruia îi spune într-o formă sau alta uite, sunt aici încă și te iubesc.

De ce oare Dragobetele are nevoie de două mașini, una albastră și cealaltă albă? Pentru simțământul că este viu?

„Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.”

De ce lui Dragobete nu îi este suficientă mașina albă? De ce să țină doua mașini, ca două sorți? Ce contabilitate o fi folosind ? Aceasta, a lui Sorescu?

„Câteva momente când era să fim fericiți,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos –
Pe care l-am trăit.”

Stă să se oprească ninsoarea asta care vine peste pământ exact ca o haină albă de ziua a 24 a din februarie, cu care îl îmbracă pe Dragobete de la suflet în jos. Știi, deja pe ambele lui mașini s-a așezat frumos husa de nea, chiar dacă el le-a lustruit mai devreme. Sunt cuminți, stau așezate una lângă alta și sunt îmbrăcate la fel. Culoarea nu se mai distinge la nici una, deja sunt albe amândouă. Deci cam la fel. Pentru că Dragobetele și le poartă frumos pe amândouă. Cu grijă. Ca un om viu.

Să aveți un Dragobete gândit sau trăit frumos, cu grijă pentru ambele culori, alb și albastru, venite simțit din partea lui.

Dacă albul domină acum natura, să lăsăm non culoarea să fie cea aleasă.

Să fiți iubite, indiferent cum!

P.S. Pentru tine este scrierea asta, doar știi bine, Dragobete dragă!

Guest post by A-non-i(ni)ma

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

În câte feluri îi poți spune c-o iubești

Cum se iubesc oamenii pe pământ

Nu, puiule, nici eu nu te mai vreau!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
568 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro