Cred că toamna te poate face uneori, destul de egoist. Te pune pe căutat comori, îţi rezervă dreptul de a te pune la adăpost şi te îndeamnă să-ţi găseşti colţişorul tău de fericire, linişte şi tihnă. Cu cât gândeşti mai departe, cu atât mai urci un etaj, şi uite că ai ajuns exact unde te-am invitat de această dată : la mansardă. De acolo, de sus, vei vedea tot ce mişcă în oraşul acoperit de frunze uscate şi de amintirile trecutelor vacanţe. Vei fi regina lumii în turnul tău de fildeş şi vei privi de la înălţimea refugiului tău superior, dar şi îngăduitor, furnicarul de la poale.
Bucaţica boemă din noi se va anima la gândul unei mansarde proprietate personală. Chiar dacă nu-ţi oferă priveliştea Parisului, aşa cum a făcut-o pentru prima dată în barocul francez din secolul al XVII lea, sentimentul cu care ne cocoloşeşte este leit acelaşi de atâtea veacuri: răsfăţ.
Gârbovit
Poveşti cu case de turtă dulce, straturi de zahăr candel şi lucarne abia profilate pe o pantă, ce adesea se aseamănă cu casa tip pe care o desenăm la gradiniţă. Ca o muzicuţă, acoperişul îşi cântă povestea pe mai multe note, tonuri şi game, într-o combinaţie coloristică care cu siguranţă intră într-o asociere geamănă cu vreun covor tricotat din toate resturile adunare de-a lungul timpului. Şindrila bituminoasă se pliază strat peste strat întocmai ca solzii de peşte, camuflând starea de bine pe care ţi-o promit înăuntru, fără niciun pic de apă.
Mansarda este un spaţiu prin excelenţă intim, ascuns, pare întotdeauna că ştie ea ce are sub „capac”, dar nu ne spune. Lasă misterul să o învăluie, întocmai ca fumul ce iese pe coşul ce o străpunge asimetric. Intrigă şi invită şi îndeamnă la visare. Ce n-aş da să fiu acum… acolo.
Casa cu papuşi
O asociere cât se poate de scenografică, mansarda îţi promite un spectacol al simplităţii prin contrastul cu realitatea, cât se poate de retras şi tangenţial. Pentru a nu te rupe complet de ea, ţi se oferă o lucarnă asemenea unei lunete pentru privit bolta înstelată. Te poate duce cu gândul la o colivie, dar ce bine sună… Întocmai ca o casă de păsări într-un copac, cu draperii medii şi obloane pentru un somn tihnit, nu-ţi mai poţi dori să ajungi cu capul în nori pentru că eşti deja acolo. Tabla care o acoperă este salvată prin aplicarea unei vopsele albe, pe care lumina şi timpul o transformş în acel bej pur, ca de smalţ de jucărie de lemn veche, de celuloid vintage sau de carusel muzical dintr-o generaţie de mult trecută.
Rusty Rustic
Ai dreptate. Nu mai poţi vedea pădurea de atâţia copaci. Acoperişul mansardei de oraş coboară cu liftul până la parter. Din mansardă nu mai rămâne decât acoperişul care este locuit la cota de călcare. Dar, structura merită toate aplauzele. În primul rând pentru coerenţă. Ai impresia că nimic nu este rezultatul unui plan de acoperiş întocmit de arhitect, ci totul pare construit după bunul plac al hazardului, lăsat în voia naturii care preia liniile de forţă şi de susţinere ale întregii pălării. Copacul creşte casa, am traduce literă cu literă, admirând imperfecţiunea unei sincerităţi artistice delicioase.
Give it a chance!
Dacă eşti un om atât de echilibrat în a oferi egalitate de şanse tuturor, te declar adeptul echilateral al etajului mansardat. Un dormitor acolo, e ca şi ultimul „etaj” al unui pat suprapus, fără vecinul de jos care se întoarce în aşternut fără să se sincronizeze cu tine. Ochiul de lumină la nivelul podelei, fără parapet te ancorează pentru un echilibru perfect. Deşi aparent mobilarea unui astfel de spaţiu poate crea neajunsuri, soluţia plierii acesteia pe forma existentă şi exploatarea peretelui vertical pentru expunere, rezolvă toate problemele asemenea unei ecuaţii cu o singură necunoscută.
Cele 3 laturi ale perfecţiunii
45 de grade masurate pe echer. Nu le măsura pe ecran pentru că există deformaţii din cauza aparatului foto, dar traieşte-le în simplitatea lor. Pare o mansardă părasită si regăsită după mult timp, ca retrăirea unui sentiment de mult uitat, pe care nu ai ştiut nici tu că l-ai alimentat şi conservat atât de bine. O cameră de colecţie răsfrântă după un unghi clasic, cu două serii de şiruri de căpriori ce se sprijină una pe cealaltă, întocmai cum tu te poţi încrede in echilibrul lor, pentru găsirea celui interior.
Tot confortul , tot mansarda
Dacă oricare dintre soluţiile anterioare ţi se pare sufocantă sau prea întunecată pentru dependenţa ta de lumină, iată că se poate şi altfel. Fără sacrificii de spaţiu, fără a lăsa nimic in urmă , fără a omite nici măcar un detaliu, îţi poţi muta un apartament întreg într-un etaj mansardă. Orice apartament spaţios poate încapea aici, bucurându-se de structura despărţitoare între funcţiuni, marcată de şemineul al cărui coş îşi continuă drumul către semnalarea şi în plan extern a mansardei. Pentru siguranţa ta şi înălţimea liberă este ceva mai mare, într-o structură aparentă şi nu numai a căpriorilor, dar şi a cleştelui.
Pe aripile…mansardei
Pentru romantismul tău şi în cinstea tuturor filmelor de epocă la care ai udat şerveţele fără număr, mansarda aceasta îţi promite o camuflare totală. Toată structura este matlasată cu pânzeturi naturale de un alb uluitor, pentru o atmosferă comparabilă doar cu cititul la lumina lanternei sub un aşternut creponat. Aici vei simţi plăcerea de a te „depozita” asemenea unui obiect de valoare într-un cufăr de zestre. Totul te îndeamnă la tolăneală şi plictisul devine radiant şi plin de farmec. Doar un mic pont, dacă îmi permiţi: deschide geamul şi lasă vântul să unduie puţin metrii de tifon şi dantelă. Aşa te vei putea lansa, cu pânzele fluturând, în largul imaginaţiei tale sau a unui scriitor cu condei. Bonne voyage!
Dublu sens
O mansardă poate găzdui şi un atelier, fiind un spatiu ce stimulează creativitatea. Aici zgomotul şi agitaţia vizuală a oraşului nu pot pătrunde, ceea ce înseamnă că ideile tale vor înflori degrabă şi fără prea multe condiţii. Iluminarea este importantă pentru spor şi tonus, de aceea soluţia răsfrântă a geamului pe două planuri direcţionează fix pe hartiile de pe birou cam toată energia luminoasă, iar tu îţi poţi găsi liniştită, inspiraţia.
Podu’
Curat compartimentare. Cred că am găsit versiunea multietajată a unui duplex căruia îi poţi spune doar în glumă admirativă, cutie cu chibrituri. Te afli la jumătatea distanţei dintre zona de zi şi de noapte, perfect separate de o scară interioară care ar putea fi, foarte posibil şi exterioară. Dacă nu îţi este somn după-masă, te poţi sui d-a dreptul şi în cireşul din gradină, trăgând-o după tine. Cu un unghi deschis larg ca o acoladă, priveşte o mansardă feliată în două, echitabil, frăţeşte, un etaj perfect pentru simularea unei vacanţe de weekend în fiecare zi.
Şi mansardă şi terasă
Terasa unei mansarde poate funcţiona ca un balcon umbrit, ca pergola unei grădini, ca o umbrelă de soare , ca un paravan care să adăpostească tihna unei dimineţi cu revista într-o mână şi ceaşca de cafea în cealaltă. Pentru sceptica din tine, care parcă nu ar privi întotdeauna un tavan ca un interior de barcă, iată o soluţie aventuroasă , doar pentru escapade imaginare de câteva momente.
Citiţi şi
Care sunt pașii în renovarea unui apartament vechi recent cumpărat?
Să se facă lumină, dar nu oricum!
Misery sau cum am scăpat de expertiza psihiatrică
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
