Într-o lume în care taximetristul e rege, începe să-ți fie jenă că locuiești atât de aproape. De gară, de aeroport, de centrul comercial, de orice alt obiectiv situat prea aproape. În regatul taximetristului rege, distanțele încep departe și ar fi bine să nu se termine niciodată. În aceste condiții, nu poți decât să înjuri decent în gând că locuiești mereu prea aproape, să-ți vezi interesul și să treci mai departe. Uneori, poate, te-ar tenta cumva chemarea răbufnirii și ai încerca să-i explici taximetristului rege că timpul nu măsoară distanțele și nici kilometrii nu numără secundele. Dar atunci ai realiza că ai răbufnit degeaba, căci regula e bătută în cuie și cel ce mânuiește ciocanul decide. Dacă cumva ai reuși să miști de-un centimetru cuiul argumentând logic că tot 25 de lei costă și până în Victoriei, taximetristul rege ar putea să-ți dea dreptate și ar trece la altceva, înjurându-ți în gând, poate nu atât de decent, logica de fier.
El, regele, nu e genul care să se arate învins. În timp ce tu taci numărând secundele până la destinație, el rumegă kilometru după kilometru. Întotdeauna va exista o și mai mare nemulțumire care să devină subiect de conversație. De exemplu, starea drumului tău. Complet neasfaltat. Desigur, într-o lume în care taximetristul e rege, tu ești, prin definiție, mahăr.
Deții un ditamai palatu’ construit cu autorizații obținute la negru și, doamne ferește să ai vecini cu „mașini de mașini”, sunteți toți , prin definiție, niște parveniți. Și atunci, în acel moment precis al conversației realizezi că-ți pleacă zenul la plimbare cu răbdare cu tot. Strângi din dinți ca să nu-l strângi de gât și continui să numeri secundele. Timpul curge, leafa regelui merge, zenul tău tot plecat hai-hui prin lume. Taximetristul rege este tânăr, puțin peste 25, maxim. Are smartphone și tabletă și nu pare genul care să fi suferit vreodată de foame. Nu pare să fi suferit nici de frig și nici de dreptul de a-și exprima toate părerile în public. Are câte o părere negativă despre aproape orice și, cel mai mult, detestă 4×4-urile. Numai mahări de șoferi, la fel de mahări ca primarii și ca parlamentarii. În schimb, îi place viteza și depășește limitele în mod constant. Depășește, tot constant, numai prin dreapta și apoi înjură. Toți sunt de vină în afară de el. El e rege și nu mahăr.
În tot acest timp, evadezi să-ți cauți zenul. Ești pe o plajă părăsită și marea are o culoare de o nuanță imposibil de redat în cuvinte. E cald, e bine, ești practic la un pas de a apuca zenul de manșeta când …hop, o frână bruscă te aduce cu picioarele pe pământ. E timpul să dai în scris că nu-i vina ta că drumul este cum este. Îți vine să-i spui că starea drumului explică numărul ridicat de mahări cu 4×4, dar te abții. Nu ar înțelege oricum. În treacăt fie spus, la cât de mult detestă starea drumului tău, începi să regreți că nu te-ai înscris la drumuri și poduri. Ai fi reușit să faci cumva ca lucrurile să se miște. Țara „lu’ Papură-Voda”, îl auzi înjurând decent și te bucuri că a uitat de mahări.
În rest, numai gropi. Încet – încet, ajungi să te culpabilizezi și se duce naibii și plaja și culoarea aceea cu o nuanță imposibil de redat în cuvinte. Secundele trec încet și contorul arată 25 de lei. Fix până în Victoriei. QED. Plătești, cobori, îi lași bacșiș 5 lei. Îl auzi cum își șuieră printre dinți nemulțumirea și strângi din dinți să nu-l strângi de gât.
În rest, totu’ bine! Timpul rece, leafa merge și de vină sunt mereu toți ceilalți.
Pe Daniela o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
