El și ea au fost diferiți

2 February 2021

Toți credeau că sunt unici. Doar asta îi făcea fericiți. Îmi vine și azi să râd. O turmă de elefanți, asta erau.

Era mereu coadă la cabinet. Le dădeam bonuri de ordine și îi tatuam în ordinea numerelor de pe bon. Unii sufereau din dragoste, le desenam o inimă, alții căutau aventura, lor le rezervam un cap de tigru. Cei mai mulți, însă nu știau ce vor. Ăștia mă enervau cel mai tare. Urmăreau doar trendul. Ca să nu pierd timpul cu ei, îi tatuam pe toți la fel. Un elefant cât le era spatele de mare.

El și ea au fost diferiți. Diferiți de tot restul. Erau cu adevărat fericiți. Între ei inventasera un limbaj secret. El o îmbrăca în cuvinte, ea trebuia să ghicească metafora din spatele lor. Reușea de fiecare dată să prindă sensul. Singura dată când el s-a înșelat a fost într-o zi de toamnă târzie. Ningea cu stropi calzi și ea era îmbrăcată într-un sacou subțire, crem și niște pantaloni într-o culoare ciudată. El n-a știut ce să zică. Stătea în fața ușii de la garaj și vedea roșu în fața ochilor. De nervi, ea a aruncat cu conversul stâng după el și a început să râdă. Japoneza este o limbă ciudată.
Așa s-au despărțit.

Pe el l-au găsit săptămâna trecută. Din spatele dulapului masiv pleacă o scară în spirală care duce într-o încăpere mică, în care a îngrămădit de-a lungul anilor obiecte cumpărate din toate locurile îndepărtate în care fusese.
Obișnuia să meargă acolo și să stea ore în șir retrăind frânturile de viață ascunse în spatele obiectelor. Ultima oară a privit ore în șir o mască africană, după care a plecat să viziteze un loc pe care încă nu-l văzuse. Nici măcar mirosul n-a trecut prin ușile masive ale dulapului.

Ea avea părul negru, des, și ochii alungiți spre urechi. Când era mică, i se spunea japoneza și asta o enerva cel mai tare. Ani în sir și-a dorit să fie altcineva. La doisprezece ani a decis să devină actriță. La paisprezece ani și-a cumpărat primul ruj. La șaisprezece ani a fugit prima oară de acasă. La optsprezece ani au dat-o dispărută. Au găsit-o după trei zile în fața unui garaj cu ușă roșie. Era îmbrăcată sumar, doar într-un sacou crem. Pantalonii muștar erau spânzurați de mâner.

©Malika Favre

Timp de 499 de ani nu s-a mai întâmplat nimic. Apoi, deodată, într-o zi, el a întâlnit-o, din nou, într-o parcare gratuită. Stătea așezată pe un trotuar și mânca o înghețată mare de vanilie. S-a așezat lângă ea și a întrebat-o dacă-i place Murakami. A tresărit, a fost cât pe ce să scape înghețata. N-a scăpat-o. L-a privit câteva secunde și apoi s-a șters cu mâneca la gură. Apoi s-a ridicat de pe trotuar și l-a luat de mână. Au trăit fericiți până la adânci bătrânețe. Cabinetul dispăruse de ceva timp și elefanții erau pe cale de dispariție.

Pe Daniela o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Măritată și îndrăgostită. De amândoi!

“Pași”, de Em Sava și Radu Prodan (Axel)

Alte pagini din cartea tinereții

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro