Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Era prea scumpă…

11 December 2018

Ramona Dogaru– Mama, îmi iei mașinuța asta roșie? întreabă, extaziat, în fața unei vitrine cu jucării, nepotul meu, Paul. Avea pe atunci vreo patru ani. Băiatul își lipise nasul de geam, în dorința de a o vedea mai bine. Uite, are și telecomandă. Și girofar! Mama, îți promit, dacă mi-o iei, n-o să-ți mai cer nimic…

Soră-mea îl privește amuzată. Deși știe că n-o va scoate la capăt cu el prea curând… Până la urmă, fusese și vina ei, că se oprise să-și caute cheile chiar în fața magazinului de jucării. De obicei era mai atentă…

– Curios… Așa ai zis și ieri, când ți-am luat mașinuța albastră…

Maică-sa încerca să-l învețe valoarea banilor încă de pe acum. Însă băiețelul nu dădea nici… doi bani pe hârtiile alea enervante pe care știa că mama le are în portofel și pe care le oferea cam cu greu la schimb pe jucăriile din magazine. Auzi că mai avea și alte mașinuțe… Ea nu înțelege că asta are girofar?!…

– Dragul meu, trebuie să înțelegi că nu putem cumpăra zilnic jucării. În plus, mașinuța asta e foarte scumpă și, cu toată bunăvoința, n-am bani să ți-o iau.

Paul o privește uimit:

– N-ai bani? Păi hai să scoți din zid!

copil vitrina craciun jucarii

Soră-mea îl privește întâi confuză, abia apoi izbucnește în râs. Din zid… așadar micile ei „lecții” de economie fuseseră în van, din moment ce Paul o însoțise de nenumărate ori, atunci când retrăgea bani din aparatul ATM…

Plecând fără mașinuță, băiatul a fost destul de supărat toată ziua. Și nici seara nu i se arătase mai bună:

– Mama, noi de ce locuim în Franța? Și cine este, până la urmă, moșul ăsta, Nicolae, care merge doar la copiii din România? Tocmai am vorbit cu verișorul meu și era foarte fericit că primise o mulțime de cadouri…

– Moș Nicolae… zâmbește ea nostalgic… Cum uitase de el?… Moșul acesta discret, ce nu se arăta niciodată copiilor, dar le umplea, an de an, ghetuțele cu dulciuri… În țara ei adoptivă, cei mici nu îl cunosc… Dar ea știe că de la anul, pe 6 decembrie, Moș Nicolae o să poposească și în Franța. Cel puțin în casa lor…

Câteva zile mai târziu, sora mea încearcă să-l îmbuneze pe Paul, de data aceasta supărat că nu are și el în curte un om de zăpadă. Iar vorbise la telefon cu verișorul lui, Darius, care nu-și mai încăpea în piele de bucurie că bunicul tocmai îi făcuse unul.

– Și i-a pus un morcov în loc de nas!, îi relatase, pe nerăsuflate copilul, fără a bănui că de cealaltă parte a firului, celălalt asculta trist, pentru că nu văzuse niciodată zăpada…

– La noi, în sud, nu ninge. E prea cald… îi explicase maică-sa.

Așadar, îi propune lui Paul să meargă la magazinul de jucării. Doar-doar acesta va uita de omul de zăpadă și își va recăpăta zâmbetul lui senin, de copil. Se plimbă printre rafturile cu jucării multicolore și gălăgioase. Copii fericiți la tot pasul, cărând spre casă, precum furnicile, cutii mai mari decât ei…

Îl dusese dinadins acolo unde știa că era expusă mașinuța roșie cu girofar. Voia să se convingă că nu fusese doar un capriciu de-o zi al copilului, dacă tot era să dea pe ea atâția bani… Paul pare să n-o observe. Privește, însă, cu multă atenție în jur și, după câteva clipe de gândire, își alege un joc cu zaruri. Soră-mea îl privește consternată. Numai atât?! După ce, doar cu câteva zile în urmă o rugase cu atâta insistență să-i cumpere mașinuța?! O făcuse chiar să se simtă vinovată că nu i-o luase… Ea și lecțiile ei despre valoare banilor… Poate că era prea mic să înțeleagă… Și mai uitase și de Moș Nicolae… Și… nici zăpadă… Nu. Aici clar nu mai fusese vina ei…

Și totuși, bine că nu i-o luase. Ar fi fost iar bani aruncați pe fereastră. Mașinuța s-ar fi adăugat generosului „parc auto” pe care băiețelul îl deținea. Nenumărate mașinuțe cu care, ce-i drept, nu prea se juca…

Se îndreaptă, deci, spre casă, cu jocul de zaruri. Și totuși, nu se poate abține să-l întrebe:

– Dragul meu, dar cum de nu ai luat mașinuța aceea cu girofar?

Iar copilul o privește senin. Ah, privirea aia împăcată și zâmbetul lui fericit, care pentru ea sunt neprețuite… Și îi răspunde:

– Era prea scumpă. O să i-o cer lui Moș Crăciun…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Am creat brandul de „puști care adună cojile de semințe aruncate de alde Gheorghe, meseriașul cu patalama la mână”

Dragoste cu năbădăi (sau când mama e la ușă)

Când respiri iubire, vezi iubire, ești iubire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
887 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro