Eu te iubesc mai mult…

Your tuppence

1. 
   Maria / 25 July 2013 11:57

   Copii cand sunt iubiti o stiu,sunt ingrijiti,sunt fericiti,li se raspunde nevoilor lor de copii,sunt ocrotiti,la fel si iubirea adulta,daca tu nu oferi protectie,certitudine,reciprocitate,daca nu raspunzi nevoilor emotionale si nu numai,ale celuilalt,daca tu il respingi pe celalalt,daca nu ai chef de celalat,daca mereu nu ai chef de celalat inseamna ca exista o problema,inseamna ca unul iubeste atasat si altul detasat,si nu isi pot raspunde la nevoi,cel care iubeste detasat se poate iubi cu oricine ,oricand,si in orice circumstante,in functie de interesul si nevoile de moment,pe cand cel care iubeste atasat are in permanenta nevoie sa stie ca se poate baza pe celalat,nu numai sambata si duminica,pt ca ori iubim ,ori nu iubim,nu putem iubi,doar in weekend.Ca sa pricepi treaba asta trebuie sa te documentezi in legatura cu teoria atasamentului,sunt 4 tipuri de atasamente.Nu este vorba ca cei care iubesc inconstant nu ar iubi,ci problema se pune altfel,ca cei care iubesc atasat nu le ajunge iubirea celor care iubesc detasat,este ca si cum te ai asaza la masa,si te ai ridicat nesatul sau mai rau nemancat,si treaba asta se repeta o data,de doua ori,si la un moment dat nu ti mai trebuie.Cei care stau impreuna zeci de ani,si ii vezi ca nu au activitati impreuna,amandoi iubesc neatasat,asa i au iubit parintii lor si asa se iubesc si ei intre ei,culmea este ca pot iubi atasat cand isi cresc copii,probabil ca se schimba engrama psihologica cand copii sunt mici si au nevoie de ei,dupa care cand copii cresc,iar revin la stadiu initial,probabil sub influente diverse,omul revine la stadiul de copil din nou,intra int un soi de stadiu de leguma ,caci e mai convenabil energetic,sa i storci pe altii de energie,ca si parintii lor tot asta au facut,i au secatuit de energie.Tindem sa imitam comportamentul parintilor nostrii,si cu cat ne incapatanam mai tare cu atat devenim ca ei,din pacate.

   

   

   Reply ↓
2. 
   Ioana / 22 July 2013 19:28

   Nu cred ca suntem capabili sa ignoram un astfel de dezechilibru atunci cand il (re)simtim. Si incepem sa contabilizam si vedem ca ne da cu virgula, zi dupa zi, si ca de fapt iubirea aia de-o credeam curata si inaltatoare e ceva ce suna, arata si se petrece diferit in capul fiecaruia. Si cand zi dupa zi da cu virgula unuia din cei doi iar celuilalt nu-i da, oricum, nimic – ca nu-si bate capul, nu de alta – pana la urma se duce naibii totul. Iubirea (zic eu, poate bat campii, nu stiu…) presupune totusi participare, ca altfel ne-am multumi toti sa-L iubim pe Dumnezeu, nu ne-ar mai trebui altceva. Da’ na, ne trebuie. Nu poti sa functionezi la nesfarsit cu scuze – de ritm diferit, de oboseli diverse, de bagaj anterior prea greu si tot asa, ca doar la gasit scuze si justificari suntem cei mai buni. Si da, ii gasim scuze si celuilalt pana cand obosim si nu mai avem nimic de gasit.
   De multe ori am auzit vorba aia cu “daca nu te iubesc cum vrei tu nu inseamna ca nu te iubesc” – ei bine, cu riscul de a fi taxata drept cinica/ rece/ whatever, vin si spun ca daca nu ma iubesti asa cum eu am nevoie, degeaba ma iubesti. Iubesti imaginea pe care o ai tu in minte, nu ma iubesti pe mine cea/cel care sunt, cu nevoile emotionale, psihice, intelectuale, fizice, u name it, pe care eu le am. Si cand incepem sa ne schimbam, cand devenim altcineva pentru a-i face pe plac celuilalt sau pentru ca lucrurile “sa mearga bine”, se duce iarasi naibii totul. Nu mai esti cel care s-a indragostit, deci nu-l vei mai iubi pe celalat, ca na, te-ai schimbat, ai alte criterii. Sau viceversa – nu mai poti iubi pe cel care s-a schimbat, ca nu mai e persoana de care te-ai indragostit (?). Cred ca asta e de fapt treaba cu iubitul mai mult. Si poate si eforturile/ compromisurile pe care le faci, atata timp cat poti si esti dispus sa le faci.
   … just sayin’

   

   

   Reply ↓