Ne-am întâlnit într-un loc unde părinţii vin pentru copii. Era o zi obişnuită de primăvară. Plictisită, mă uitam prin curtea pensiunii şi îl văd pe el, în mulţimea de figuri cenuşii. Zâmbetul, vocea şi privirea lui jucăuşă şi aparent naivă m-au intrigat. Era un zâmbet pe care eu l-am perceput ca fiind doar pentru mine, un zâmbet care m-a pătruns până pe şira spinării, ajungând în stomac şi transformându-se în fluturi. Eram amândoi cu câte un copil în dotare şi fără parteneri prezenţi la faţa locului…
Totul s-a petrecut aşa de repede, îi căutam fascinată prezenţa, îmi era suficient să-l văd pentru a simţi că ameţesc şi să simt fluturii despre care nu credeam că-şi vor găsi vreodată loc în stomacul meu. Doar eram o cerebrală, nu?… N-aveam niciun chef sau vreo intenţie de complicaţii ori să devin corupătoare de tătici. Iar acesta era unul cu câţiva ani mai tânăr decât mine. Viaţa mea era monotonă, dar nu aveam de gând să-i stric armonia. Dar ceva m-a lovit pe neașteptate. Era chiar acel ceva care îmi lipsea de ceva timp. Acel ceva pe care nu l-am cerut, nu l-am căutat, dar a apărut ca o provocare, să-mi amintească că viaţa e mai mult, să-mi amintească ce frumos e să simţi, să-ţi deschizi sufletul…
De atât am avut parte în acea primăvară… de câteva zâmbete, o discuţie politicoasă şi o plimbare scurtă, decentă, cu scop definit, cu maşina lui, însoţiţi de copilul lui. Şi a plecat… Nici numere de telefon nu am schimbat. Iar eu am rămas cu fluturii mei.
Am încercat să-l contactez pe facebook, dar n-a răspuns… Între timp, facebook-ul m-a anunţat că s-a însurat, aşa încât am renunţat hotărât, mi-am spus că totul a fost doar în imaginaţia mea şi am revenit la viaţa mea de o monotonie armonioasă, plângându-mi de milă că aşa îmi trebuie, să-mi fie învăţătură de minte, aş fi fost în stare să încerc să corup un om integru. Ruşine mie.
Toamna am revenit la aceeaşi pensiune, încercând să ignor toată întâmplarea. De fapt, nu a fost nimic concret, şanse mari să fi fabulat eu.
Într-o zi mohorâtă, pe când ieşeam dintr-un supermarket cu de-ale gurii, să am cu ce hrăni copilul în caz că îl va lua foamea la ore dubioase, pe partea cealaltă a drumului îl văd pe el. Mintea mea s-a golit brusc, neştiind cum să reacţionez. Trecea strada. M-a strigat şi m-a salutat cu un zâmbet larg pe faţă. Toţi fluturii mei, care s-au ascuns foarte bine în ultimele luni, au reapărut brusc, în stoluri ameţitoare. Lumea se învârtea cu mine. Mi se părea incredibil. El era lângă mine. Era doar cu copilul şi cazat la aceeaşi pensiune. Primul lucru pe care l-a făcut, mi-a cerut numărul de telefon, spunând că o a doua ocazie nu mai scapă.
Era prea frumos să fie adevărat. Dar era. S-a însurat recent? Nesemnificativ. Corupere de tătici? Ruşine? Ce vorbeşti? Îl voiam doar pentru mine, voiam să-l cunosc, să-l simt, să-l ating… Eram fericită. Prezenţa lui mă făcea să prind aripi. Exploram emoţia aceasta atât de nouă pentru mine şi atât de intensă şi învăţam să fiu în prezent. Viaţa e o serie întregă de planificări, de data asta nu voiam să planific nimic, doar să trăiesc fiecare clipă, să savurez fiecare bătaie a inimii. Şi nefiind singuri aproape niciodată, având doi mici observatori cu noi permanent, am început să improvizăm, să găsim colţuri ascunse unde furam sărutări pasionale, strângeri în braţe, minunându-mă că sunt capabilă de nişte trăiri despre care nici nu bănuiam că există, simţindu-l pe acest om aşa de aproape, de parcă l-aş fi cunoscut de o viaţă, deşi eram doi necunoscuţi. Eram într-o euforie continuă, care a ţinut până la sfârşitul sejurului şi încă un pic mai mult. Distanţa dintre orașele noastre este de sute de kilometri, dar ne-am promis să ne revedem cât de curând şi de data aceasta doar noi doi, singuri.
Între timp, până să ne vedem, comunicăm pe net. Subiectul principal: fanteziile noastre pe care le vom aduce la realitate când ne întâlnim. Data stabilită pentru a ne vedea se apropia. Abia aşteptam. În una dintre discuţii, aflu că recenta soţie este gravidă… ceea ce a fost destul să îmi taie din elanul de a ne vedea. Am fost dezamăgită, furioasă pe mine. Iar el a devenit, brusc, imperfect. Una era să corup un tătic mai tânăr ca mine, proaspăt căsătorit şi total altceva să fiu pion principal în fantezii de înşelare a unei viitoare mame. M-am regăsit în rolul de mamă. Am căzut din paradis în infern. Discuţiile au devenit mult mai telegrafice şi neregulate. Am început să redevin cerebrală.
Este din nou primăvară. Sunt din nou în locul în care părinţii vin pentru copii. De data aceasta, e la curent cu venirea mea. Deşi nu ne-am mai văzut, am ţinut legătura. Vrea să ne întâlnim, dar nu poate pleca decât pentru câteva ore. Sunt de acord. Şi eu vreau. Discuţiile virtuale au deschis Cutia Pandorei a imaginaţiei mele şi au dat naştere unor fantezii care cer a fi trăite. Principiile mele sănătoase în ale existenţei s-au volatilizat, lăsând un loc gol care trebuie umplut de trăiri fără restricţii. Astfel că hotărâm să ne vedem undeva la jumătatea drumului, să fie distanţa acceptabilă pentru amândoi. Gândul de a-l revedea mă face să vreau să trăiesc iar cu toate simţurile și să savurez prezentul. Îmi face inima să bată un pic mai repede şi abia aştept să-l văd. Cu o seară înainte, mi-a trimis două denumiri de hoteluri, să aleg. Neesenţial. Important este să fim împreună.
Ajung la el în braţe, simt bucuria revederii, sărutul lui e la fel de ameţitor ca şi altă dată, dar ceva lipseşte… nu mai regăsesc fluturii.
De fapt, totul se desfăşoară prea repede, după schema planificării din convorbiri. Avem un scop concret, de care suntem amândoi conştienţi, fără să trebuiască să vorbim prea multe şi având un număr limitat de ore la dispoziţie. Şi fluturii? Hmm, fluturii şi-au luat zborul…
Sunt hotărâtă însă să trăiesc total experienţa… Ultima, din pasiunea noastră în trei acte…
Guest post by Mistral
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Totul începe în minte, nu între picioare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
