Fusese un ÎNGER PĂZITOR…

Catchy

13 July 2017

Motto: Miracolele se întâmplă celor care cred în ele!

Bucureşti, duminică, ora 15 30′

A venit într-o vizită la mine pentru două zile Ştefan, fiul de 18 ani al uneia dintre cele mai bune prietene de la Tecuci. Îl invitasem la un concert „Kings of Leon” la Stadionul Dinamo, pentru care aveam două bilete şi nu avea cine să mă însoţească. Am petrecut frumos aceste două zile cu multe întâmplări, unele mai vesele, altele mai puţin, mă refer la faptul că ploaia torenţială care ne-a udat până la piele ne-a împiedicat să intrăm la concert şi a trebuit să ne întoarcem acasă cu un taxi rapid. Timpul l-am petrecut cu acest tânăr dornic să cunoască Bucureştiul în feluri care să îi facă lui plăcere, precum vizite la MegaMall şi în alte locuri interesante şi emblematice pentru marea metropolă. Am fost împreună la Complexul Bucur-Obor, apoi într-o plimbare pe Calea Moşilor, am făcut fotografii în faţa Hotelului Intercontinental şi în faţa Teatrului Naţional, un tur pe la piscina de la etajul 22 din hotel, Spitalul Colţea, apoi Centrul Istoric, Hanul Lui Manuc și, într-un final, am poposit la Magazinul Unirea. Aici am petrecut multe ore până când ne-am dat seama că mai avea doar o jumătate de oră până la plecarea trenului, iar afară deja ploua îngrozitor, străzile fiind foarte aglomerate. Am coborât urgent la metrou, în grabă am luat o cartelă dublă. Am mers cu metroul până la staţia Victoriei, acolo am schimbat linia şi am mers până la Gara de Nord. Călătoria în sine nu a durat mult, dar timpul se scurgea foarte repede…

Eram chiar panicată să nu piardă băiatul trenul, am coborât urgent din metrou şi încercam să ne strecurăm prin puhoiul de oameni care se târa în faţă noastră şi cu toţii aveau treabă în zona Gării; era deja ora 16 fără câteva minute, pentru noi era destul de târziu. Am ajuns la o ieşire, dar erau patru posibilităţi, nu ştiam care dintre ele ne-ar putea duce mai aproape de peron. În mulţimea pestriţă de oameni, fiecare preocupat doar de problemele sale, un bărbat a întors capul spre noi când eu am zis că nu ştiu pe unde să o luăm. Era o figura comună, în jur de 50 de ani, puţin mai înalt decât ceilalţi, trăgând un troler greu după el, fără nimic extraordinar, doar ochii îi erau foarte albaştri spre gri.

barbat gara

Ne-a întrebat:

– Unde vreţi să ajungeţi?

Derutată şi puţin confuză de emoţie, i-am răspuns:

– La Gară!

– La tren? a mai zis el pe deasupra mulţimii care ne împingea din toate părţile.

– Da! i-am răspuns încă uluită de întrebarea lui.

– Ţineţi-vă după mine a mai spus și, cu paşi hotărâţi a pornit spre una dintre ieşirile de la metrou. L-am urmat amândoi determinaţi şi noi să ajungem mai repede pe peron.

A urmat un culoar sinuos ca un râu, cu tarabe multe de o parte şi de alta, unele deschise, cu multe mărfuri expuse în semi-întunericul galeriei, dar şi multe închise, fiind duminică după-amiază. Era aparatură cu leduri colorate ce creau o atmosferă oarecum de discotecă şi datorită muzicii care se auzea destul de tare. Erau mărfuri de tot felul şi pentru toate buzunarele, noi însă ne grăbeam şi încercam să nu ne pierdem de „ghidul” nostru ce se afla mai în faţă, în mulţimea aceea grăbită cu bagaje şi umbrele…
Drumul acesta a durat fix trei minute, dar mi s-a părut tare tare lung, din cauza necunoaşterii locurilor, a semi-întunericului şi a aglomeraţiei prin care ne mişcam; căci nu fusesem niciodată prin acest tunel pe sub Gara de Nord. De câte ori a întors capul după noi, am putut să îi văd doar perciunii argintii. La un moment dat, în faţa noastră am văzut scările!

– Wow! am răsuflat uşurată, Stefane, am ajuns!  Omul nostru era pe aceleaşi scări cu trolerul masiv, a întors capul după noi de mai multe ori, să fie sigur că îl urmăm şi că ajungem, cum ne promisese, pe peron. În graba aceea nebună, am vrut să îi mulţumesc frumos pentru ajutor, dar dispăruse…!

Cu Ştefan de mână am ajuns la peroane 12, 11 …şi tot aşa până la 7, unde era trenul lui. Pe peron ploaia se simţea din toate părţile, am urcat băiatul în tren cât mai aproape de locul lui înscris pe biletul cumpărat încă de la Tecuci. L-am urmat cu privirea până când s-a aşezat la locul rezervat, mi-a făcut cu mâna. Apoi l-am sunat pe mobil şi i-am spus drum bun şi să îi salute pe ai lui acasă! Am reintrat în atmosfera aceea de lume super grăbită din gară şi, lângă o bancă rotundă, era omul ce ne condusese atât de eficient până aici, am vrut să îi mulţumesc, dar a întors capul de parcă nu m-ar fi recunoscut.

Am plecat spre troleibuzul care mă ducea acasă; puţin bulversată de refuzul lui de a îmi primi mulţumirile şi de a mă recunoaşte totuşi căci schimbasem câteva cuvinte cu câteva minunte înainte, mi-am validat cardul de transport şi am luat un loc, meditând la aventura prin mulţimea aceea de oameni…

Mă tot întrebam de ce a întors capul şi nu a vrut mulţumirile mele??

Şi am înţeles, m-am luminat şi am spus în sinea mea „Mulţumesc, Doamne!”

Fusese un ÎNGER PĂZITOR…

Guest post by Maria Gabriela Ionescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

În modă noi credem

Unde e iubirea? (caz real)  

Străinul era aproape perfect

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,436 views

Your tuppence

  1. IONESCU GABRIELA / 13 July 2017 10:49

    Multumiri Catchy !

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. IONESCU GABRIELA / 13 July 2017 10:48

    Sunt din provincie , mi-a fost grea acomodarea in capitala , ma izbeam de o indiferenta crasa. Ori de cate ori ieseam din casa luam si harta cu mine caci sa ceri cuiva ajutor era o hazardare …rar te indruma cineva unde trebuia sa ajungi …!
    De aceea desi stau de 6 ani in Bucuresti M-A MIRAT DORINTA LUI DE A NE AJUTA!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro