Născută pe 15 noiembrie 1887, pictorița americană Georgia O’Keeffe, “mama modernismului american”, pleca din lumea asta, la 98 de ani, după o viață bine trăită (d. 6 martie 1986). De la Scorpion să fi fost oare senzualitatea viziunii ei artistice, discretă şi, adesea, încifrată? 🙂 Georgia a pictat în jur de 900 de tablouri. Majoritatea o asociază cu splendidele flori supradimensionate, prim-plan extrem, fără nimic care să distragă atenția, și cu straniile cranii de animale moarte de sete în deșert.
Flying Backbone, 1944
„Dacă iei o floare în mână şi te uiţi cu adevărat la ea, devine lumea ta pentru un moment. Vreau să dau lumea aceea altcuiva. Majoritatea oamenilor din oraș se grăbesc, așa că nu au timp să se uite la o floare. Vreau să vadă asta, indiferent dacă vor sau nu”. De-a lungul lungii ei cariere, exact asta a făcut, deseori redând o floare sau chiar o buruiană din jurul casei ei din Abiquiu, New Mexico, în prim-plan extrem, atât de realist și cu atâta precizie încât au o calitate foarte tactilă. Și florile sunt exact ceea ce oamenii asociază cel mai mult cu Georgia O’Keeffe. Iar florile ei sunt probabil cele mai frumoase din toată arta modernă.
În fotografii, rar apare zâmbind. Într-o vreme a supremației bărbaților, a avut de înfruntat respingere și critici care au “pictat” peste ceea ce pictase ea, larger than life, cu înțelegerea grevată de prejudecăți.
“Bărbații iubeau să mă pună la pământ ca cea mai bună pictoriță. Eu cred că sunt unul dintre cei mai buni pictori.”
Red Hill And White Shell, 1938
„Te-am făcut să îți găsești timp să te uiți la ceea ce am văzut și când ți-ai făcut timp să observi cu adevărat floarea mea, ai agățat toate asocierile tale cu flori pe floarea mea și ai scris despre floarea mea ca și cum aș gândi și vedea ce gândești și vezi tu și eu nu.” îi spune în 1939 O’Keeffe unui critic.
Soțul ei, fotograful Alfred Stieglitz, i-a făcut peste 350 de portrete. Lui i-a zâmbit. Au trăit o frumoasă poveste de dragoste. L-a întâlnit în 2018, el era însurat și cu aproape 24 de ani mai mare, dar nimic n-a contat. S-au mutat împreună și s-au căsătorit în 1924, după ce Stieglitz a primit divorțul. Din 1916 și până la moartea lui în 1946, a susținut-o în arta ei și a promovat-o asiduu, iar din 1923 i-a organizat expoziții anuale.
Autumn Leaves, Lake George, 1924
Abiquiu, New Mexico, USA. 1948
©Philippe Halsman | Magnum Photos
1948, Georgia O’Keefe la ferma ei din Abiquiu, New Mexico
© Philippe Halsman | Magnum Photos
Acasă, la Abiquiu
N-am nicio dorință să schimb pe altcineva. Sunt prea ocupată cu mine însămi.”
Joan Didion îi face un portret fără s-o fi întâlnit pe O’Keeffe. „Este pur și simplu dură, “trage” direct, fără menajamente, o femeie curată care a primit înțelepciune și e deschisă la ceea ce vede. O femeie care și-a ignorat contemporanii care au socotit-o „un pictor foarte slab”. Georgia O’Keeffe pare să fi fost echipată devreme cu un simț imuabil al conștienței de sine și cu o înțelegere destul de clară că i se va cere să demonstreze acest lucru.”
Și a demonstrat cu vârf și îndesat. A fost o artistă care a pășit peste vremurile ei. Abstracțiunile la care a ajuns definesc o sinteză extraordinară. A fost una din foarte puținele artiste care a reușit în timpul vieții să ajungă la faimă.
În 1946, are loc prima retrospectivă a unei femei artist la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York. Succesul ei de pionierat avea să o facă o emblemă feministă pentru generațiile următoare.
„Jimson Weed/White Flower No. 1” pictată în 1932 a fost vândută în 2014 cu 44.405.000 de dolari, cel mai mare preț plătit vreodată pentru o lucrare a unei artiste. O altă variantă a decorat unul dintre pereții de la Casa Albă în timpul administrației George W. Bush.
În 1936, pictează altă ciumăfaie (așa se cheamă în română).
Elizabeth Arden, directoarea firmei de cosmetice, i-a comandat lui O’Keeffe să picteze o ciumăfaie pe care s-o expună în noul Arden Sport Salon din New York. Rezultatul a fost cea mai mare dintre picturile cu flori ale lui O’Keeffe.
În vara lui 1929, Georgia s-a întors în New Mexico (pe care îl vizitase în 1917) pentru inspirație. Și a găsit din belșug.
Black Mesa Landscape, New Mexico, 1930
Cu întreruperi, New Mexico a devenit casa ei permanentă până în 1949. A cumpărat două proprietăți, una dintre ele, o fermă în paragină la Abiquiu. Patru ani i-a luat să o facă locuibilă.
Ușă în peretele făcut din chirpici la casa Georgiei O’Keeffe din Abiquiu, New Mexico, 2011 © Annie Leibovitz. From “Pilgrimage” (Random House, 2011)
“Când mă gândesc la moarte, am un singur regret – că nu voi mai putea vedea frumuseţea acestei ţări, doar dacă Indienii au dreptate şi spiritul meu va rămâne pe aceste locuri chiar şi după dispariţia mea”.
Vedere exterioară a casei din Abiquiu, New Mexico.
Photo: Andy Cross / Getty Images
Ladder to the Moon, 1958
1972, ultima pictură în ulei fără să fie ajutată – The Beyond, o linie a orizontului abstractizată, luminoasă. Vederea începuse să i se deterioreze cu doi ani în urmă.
Mai multe despre casa din Abiquiu, găsiți aici. La 11 ani de la moartea ei, la Santa Fe, casa în care a locuit în ultimii ani, s-a deschis un muzeu care îi poartă numele.
În 1959, O’Keeffe a început să călătorească prin lume, călătorii care i-au oferit minunate vederi aeriene de pe geamurile avioanelor.
1960, Blue, Black and Grey
1927, Lake George, Autumn
Georgia O’Keeffe photographiée par Bruce Weber, Abiquiu, N.M., 1984
Doi ani mai târziu, va pleca din această lume lăsând în urmă o operă ireal de frumoasă.
Aici, găsiți tot ce v-ați dori să mai aflați despre Georgia.
Citiţi şi
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Ordin de ministru pentru mutarea unui cuib de berze
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
