L-am cunoscut în luna care s-a scurs între depunerea la tribunal a cererii de divorţ de întâiul meu soţ şi moartea tatii. O luna amară, mustind de lacrimi şi de buze muşcate până la sânge. N-am intenţia să o detaliez aici, am dat însă acest reper temporar pentru că simţeam nevoia să explic, încă de la început, ce departe era de mine, în perioada aceea, chiar si cea mai mică preocupare de a-mi reface viaţa (ca să folosesc un termen consacrat) şi cât de complet indiferentă îmi era, copleşită de tot ce mi se întâmplă, ce fac, ce vorbesc, ce impresie las lumii din jur şi ce urma să se întâmple cu viaţa mea. Mă simţeam în război declarat cu lumea întreagă în general, cu rasă masculină în special şi cu Dumnezeu în oricare dintre cazuri.
Atunci l-am cunoscut. L-am acceptat în viaţa mea după o judecată sumară, al cărei verdict suna cam aşa: de ce să consumi energie străduindu-te să îndepărtezi pe cineva care va sfârşi prin a fugi din proprie şi personală inițiativă, cât de repede îl vor ţine picioarele, imediat ce va realiza în ce s-a băgat? Dar n-a fugit. A stat drept când i-am declarat că nu am nevoie de nimeni în lume, aşa cum nici lumea nu are nevoie de una cum îmi sunt. A rămas aproape şi când îi explicam hohotind de plâns că eu nu mai sunt sunt eu şi că m-am pierdut atât de adânc, încât am renunţat şi să mai caut. Nu s-a clintit nici când, zile de-a rândul, am pus în scenă spectacolul meu patetic de femeie isterică şi dezamăgită şi centru al unui univers absurd şi nici când am numit reprezentaţia: „Dragostea e pentru proşti”. Pe scurt, a arătat o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună decât eram…
Până când, într-o bună dimineaţă, certitudinea a venit brusc şi m-a lovit ca o cărămidă în moalele capului, spunându-mi „ce faci tu aici, femeie nebună?” Şi i-am pus în braţele cheile de la casă şi de la suflet şi am ştiut că toată viaţă nu o să i le mai cer înapoi. De atunci au trecut ani buni şi astăzi, pe când tocmai mă gândeam că se scurg ultimele ore ale unui 2016 dezamăgitor, mi-am dat seama brusc că sunt nedreaptă: de unde nu mai ceream nimic sorţii, acum mă ridic cu pretenţii, după ce m-a dăruit cu atât de mult. Mi-am amintit lucruri care acum mi se par fireşti, dar cândva le priveam că pe o minune. Un an nu poate, nu are cum să fie prost atunci când ai alături un om care face cel puţin unul din lucrurile de mai jos… sau pe toate, în cazul de faţă.
De fiecare dată când mă vede, faţa i se luminează de un zâmbet atât de larg, că poate să mă cuprindă întreagă, în toată splendoarea mea, cândva mult supraponderală… şi îi mai rămâne şi loc. O chiuvetă plină cu vase murdare şi aspiratorul şi cârpa de praf nu înseamnă instrumente medievale de tortură şi nu-l sperie şi nu ştiu treabă în casă în care să nu participe alături de mine, oricât ar fi de obosit. Îşi aminteşte că trebuie să spălăm rufe, să cumpărăm pastă de dinţi sau să îmi iau vopsea pe păr, exact când eu uit. Adică de fiecare dată când e nevoie. E în stare să mănânce o lună întreagă numai omletă şi pâine cu salam, fără să strâmbe din nas, numai ca eu să mă timp să scriu pe blog. Îmi aduce, fără nicio ocazie, flori şi nu doar mie, ci şi mamei mele, care locuieşte pe acelaşi palier de bloc (destul de incomod pentru relaţia soacră-ginere, cel puţin teoretic şi cel puţin din perspectiva ginerelui). Mă consideră o minune şi mă tratează că atare şi e al nabii de bine. Îmi dau seama că un bărbat care te cunoaşte distrusă şi te iubeşte no matter what, deşi nu ştie sigur, doar intuieşte vag cum ai putea fi şi prin asta te redă pe ţine ţie-ţi – e un încăpăţânat minunat; şi dacă mai face şi tot ceea ce am enumerat mai sus se dovedeşte un demn personaj de poveste, una complet ştiinţifico-fantastică. Şi nu, alături de el nu, nu poate, nu are cum să fie un an prost!
Pe Daniela o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
„Ce veți spune când vă vor întreba cum ați putut permite genocidul din Gaza?”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
