40 de ani sau în jur de. Cu plus sau minus. Bărbat. Din punctul meu de vedere, în plină criză existențială. Celebra de la 40 de ani. Din punctul lui de vedere, oricare ar fi el, nu e nicio criză. Îmi permit să vorbesc pentru că am cazuri aproape și văd.
Din ce știu eu, în jurul acestei vârste faci bilanțuri. La 20 de ani visai: să ai bani, să ai averi, să ai o carieră strălucitoare, să ai o familie frumoasă, cu copii sănătoși și deștepti. Pe la 40 ar fi trebuit să le ai pe toate astea, ca visurile din tinerețe să se împlinească. Și vin cei 40 de ani cu evaluarea de rigoare. Doctorii spun că și cu modificările hormonale aferente, cu scăderea potenței etc. N-aș intra în amănunte de-astea, că nu sunt medic.
Revin la evaluare: fire albe, modificări de conformație, ceva riduri. Familia: niște copii reali, nu așa, ca îngerașii cu zulufi blonzi din visele tinereții, ci asemănători ție și soției tale. Crescuți și educați în familia voastră, cu obiceiurile voastre. Ah, nu-ți place că sunt obraznici? Nu-ți place că nu-i dă inteligența afară din casă? Nu-ți place că au pretenții și propria personalitate? Dar tu cum te-ai comportat cu ei toți anii ăștia, de la venirea lor pe lume? Cât timp le-ai acordat? Crezi că un joc, o plimbare din joi în Paști, o bicicletă sau un animăluț de companie compensează absența ta? Absența ta chiar și când ești fizic în casă… Când te uiți prin ei și Dumnezeu știe ce vezi dincolo…
Revin la evaluare: bani ai cât să trăiești. N-ai ajuns în 20 de ani nabab sau în Top 300, ar fi bine să te obișnuiești cu gândul că ești o persoană comună. Miliarde ca tine. Deci nu mai insista. Doar vreo moștenire sau un noroc chior te aruncă în altă clasă socială. Ai o carieră, aia care o fi ea. N-ai stat acasă, ai muncit. Nivelul pe care ai ajuns e, în general, mult sub ce-ai visat. Știu, la 20 de ani toți spargem munții. Toți credem că putem conduce Universul. Doar unii dintre noi ajungem să conducem o mână de oameni. Alții, nici atât: sunt conduși toată viața. Deci fii realist și acceptă. Ăsta ești, sunt puțini vulturi și multe ciori.
Revin la evaluare: nevasta a cam îmbătrânit. S-a cam schimbat, e cam acră, a pus niște kilograme și parcă nici așa proaspătă nu mai e. De parcă tu ai mai fi! De parcă anii au trecut doar peste ea, nu și peste tine! Chiar dacă ea a fost aia cu gospodăria și îngrijitul copiilor, timpul nu te iartă nici pe tine. Ia pune mâna pe-o oglindă și uită-te dimineața, după trezire. Nu arată destul de jalnic? Ea, oglinda, firește! Doar în capul tău mai ai 20 de ani! Ah, ești atrăgător pentru alea mai tinere? Sigur, câtă vreme poți să le cumperi rochițe și parfumuri și să le scoți prin vreun colț de cafenea, departe de ochii lumii! Stai liniștit și încântă domnița, copilul de-acasă e bine: îi ține mama de urât. Sau bunicii. Sau animăluțul de companie pe care i l-ai cumpărat. Sau bicicleta, sau jocul cel nou.
Da, domnița te ia de proaspăt. Mascul feroce, pleci în delegație. Evident că nevasta nu te controlează la serviciu să vadă ce-i cu delegația aia. Sau dacă chiar e reală. Tu ai treabă s-o încânți pe domniță în câteva zile furate prin hoteluri. Ca porumbeii. Sigur că ea știe că ești căsătorit, dar crede ce i-ai spus tu: că pe nevastă n-o interesează persoana ta, că te neglijează. Iar ea, puțina la minte, nu-și pune niciodată problema că, din dezinteresul nevestei, ești mereu cu haine curate și călcate, că pari bine hrănit și nici ochii vineți nu-i ai! Dar așa sunt domnițele. Cred că lumea începe cu ele.
Și-acum situația se bifurcă: unii sunt dornici de a pleca de-acasă. Domnița exultă de bucurie. Își imaginează o viață fericită, niște copii cu zulufii de aur. Uitând să caște ochii mari și să vadă că e potențiala următoarea. Și că atâta vreme cât el, înamoratul, a avut sufletul să facă ce-a făcut, va avea și data viitoare același suflet, ba chiar mai tăbăcit, cu mai puține scrupule și mustrări de conștiință. Ceilalți rămân agățați de familie și continuă s-o mintă pe domnița cea cu minte puțină că încă nu e momentul. Iar ea, cu mintea ei puțină, nu poate să înțeleagă că dacă el n-a plecat de-acasă pentru ea de-atâta vreme, n-o va face, probabil, niciodată. Sau dacă o va face, va fi vai și-amar de viața ei. Înamorarea trece. E o certitudine. Fluturii din stomac se fac omizi care te mânâncă pe dinăuntru.
Mă scuzați, dar e tare urâtă criza asta de la 40 de ani. Mai ales pentru cei care n-au puterea să o controleze. Pentru cei care își distrug propriile familii. Pentru cei care își abandonează copiii, uitând că asta o să-i marcheze toată viața. Dezorganizarea unei familii nu e un lucru ușor de trăit. Nu e un lucru ușor de târât după tine o viață. Amputarea unor copii de către propriul părinte e cinică. Și, la rândul lor, copiii ajunși adulți, care nu au avut modele și repere sănătoase și echilibrate în copilărie, vor fi debusolați. O nouă viață vraiște. Căci din copilărie ni se trag toate…
P.S. – Înamorata – versiunea cu fustă a înamoratului – are alte motivații. Dar criza existențială de la 40 de ani se manifestă la ambele sexe. Nu iartă pe nimeni! Și fiecare și-o gestionează cum poate.
Pe Mana o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Le pasă bărbaților dacă ești epilată?
Ce cost are promisiunea longevității pentru femei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
