Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Înapoierea

14 September 2020

Societatea românească este profund înapoiată. E un fapt care poate fi susținut cu dovezi de acum și până trece ciuma pangolinului. De ce este societatea românească atât de înapoiată am tot scris pe aici: despre cum și-a ratat țara noastră încropită modernizarea și despre pregnanța moștenirilor (otomană-sovietică-comunist-națională), despre europenizarea noastră simulată. Întrebarea de fond este desigur alta: cum putem ieși de aici?

Răspunsul ține deopotrivă de guvernanți și de guvernați. Cu actualii deținători ai puterii răspunsul este acesta: nu se poate.

Totul este greșit în sistemul politic și în administrația românească, o lume primitivă, cel mult feudală, în care triburi se luptă pentru dreptul de a fura.

Cetățenii sunt o cantitate neglijabilă, pot fi ținuți în subsolul piramidei trebuințelor cu mită mascată în politici publice și propagandă de cea mai joasă speță.

Acestea fiind spuse, pot guvernații să declanșeze o schimbare solidă, ba chiar o dezvoltare durabilă, cum ar spune maleficul Ion Iliescu? E puțin probabil, dar nu e imposibil.

Reformarea oricărui sistem public românesc durează măcar două mandate cap-coadă. Unde găsim noi opt ani legați, unde găsim noi oameni care să fie în stare să aibă o viziune, să fie în stare să muncească onest, să nu jefuiască, să nu bugetărească ca dregătorii carpato-danubiano-pontici, să nu umple instituția de rude și sictir, să nu fie marionetele noii securități? Să fie – păcatele noastre – competenți?!

Sunt măcar o mie sau măcar o sută de oameni în România care să fie în stare să dea un deceniu din viața lor pentru a reașeza lucruri și a planta semințe care vor da rod real când ei vor fi deja oale și ulcele? Vor ști ei să se unească într-un scop care să le depășească borul pălăriei? Vom fi în stare să îi recunoaștem în cazul puțin probabil că îi vom întâlni? Vom prefera tot gargara?

Dacă nu sunt, răspunsul este că vom trăi pentru totdeauna într-o improvizație mai mult sau mai puțin sinistră, în bâlci și în cârpeală, în mântuială.

Cultura e pierdută, atâta timp cât ea nu e înțeleasă corect, iar la zi numărăm pe degetele unei singure mâini oamenii cu putere în România care să știe ce este cultura vie și la ce folosește ea, cum moare orice loc dacă scoți din el cultura timpului prezent și pui în loc sămânța de dovleac și vomele lirice cu interlopi ale lui Dani Mocanu.

Și fără cultură, România însăși e definitiv pierdută, nu va mai ajunge să însemne nimic pentru nimeni, un loc oarecare de pe harta lumii, un univers cu legi strâmbe, mutilat de nedreptate și prostie mândră, raiul cocalarilor și prințeselor. Aboliți decența, avortați bunul-simț, bun-venit viitor.

Nu ne mai facem bine – obișnuim să spunem, intuind diagnosticul și evitând, astfel, proiectele serioase, care pleacă de unde ne aflăm, au direcție, nu sunt decuplate de la secolul XXI.

Ce aveți de gând să faceți, fraților? Care vă e planul? Aveți oamenii potriviți și motivația justă? Până acum n-am avut parte nici măcar de miniștri care să știe alfabetul, darămite să aibă o viziune.

Iar dacă dorim doar să rotim cadrele care să ne fure și să ne picure firimiturile – nimic, niciodată.

Despre asta e vorba în toate alegerile pe care le facem, în fiecare zi. Și, deocamdată, nu sunt semne că ne-ar păsa că dispărem. În definitiv, desertul nostru preferat rămâne coliva.

Citiți și Noi cu cine votăm?

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Păcatele și alegerile noastre

Nu ne mai facem bine

Ziua Porților Deschise la Fundația Calea Victoriei demo-uri online gratuite, reduceri și surprize

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro