Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Încă nu e totul pierdut…

30 January 2019

– continuare de aici

Ajunse prea târziu pentru a mai prinde ultimul bac, așa că fu nevoită să tragă pentru o noapte într-un hotel oarecare, cât mai aproape de port. Dormi cu grija lucrului neîmplinit, nedus până la bun sfârșit. Trebuia să plece cât mai curând, cât mai departe. Să își piardă urma definitiv. Se trezi buimacă, nerecunoscând locul în care se afla. Îi trebuiră minute întregi să se dezmeticească, să își adune pripită lucrurile și să pornească spre port. Își scoase bilet și, până la îmbarcare, reuși să își ia un croissant și să servească un ceai.

Urcă pe vas fără să privească înapoi. Înapoi nu mai exista. Se străduia să nu atragă atenția în niciun fel asupra ei, iar noua ținută și tunsoarea îi veneau în ajutor. Chiar își acoperi capul cu un batic pe care și-l cumpărase fără convingerea că-l va purta vreodată dar care uite, acum îi era de folos.

Călătoria cu bacul trecu suficient de repede. Ajunsă pe celălalt mal, se interesă imediat unde este cea mai apropiată gară și luă primul tren care pornea spre sud. Până la destinație avea să schimbe mai multe trenuri, să facă mai multe popasuri și, pe cât posibil, să evite rutele principale. Drumul va fi fost lung, dar găsi că așa era cel mai înțelept.

Își luă bilet la clasa a doua și așa avea să călătorească și pe mai departe. Ținuta ei și personajul pe care-l crease se potriveau mai bine într-un decor obișnuit, între oameni obișnuiți. Cu cât mai simpli, cu atât mai bine! Își propuse ca în fiecare tren pe care avea să-l schimbe să se prezinte sub un nume diferit și, curioșilor, să le ofere o poveste de viață diferită.

Pentru prima călătorie, alese să fie Marie Delacroix, o guvernantă care se ducea în provincie să-și viziteze o rudă în vârstă și bolnavă. Povestea era cât se poate de banală și de obișnuită. Putea foarte ușor să treacă drept fată bătrână, iar pentru a da credibilitate personajului, acoperi urma lăsată de verighetă cu un inel ieftin, cumpărat în fugă dintr-un magazin cu gablonțuri. Verigheta și-o scosese abia la trecerea cu bacul și o aruncase în mare, fără niciun regret. În momentul acela chiar se felicitase că nu o lăsase în urma ei, acasă, ca un semn clar de despărțire pentru Kovalski. Singurul impediment în acceptarea divorțului din partea lui ar fi putut fi ridicat de Weber care acum nu mai avea absolut niciun motiv să se opună. Chiar din contră. Atâta doar că Kowalski, neștiind absolut nimic de tot ce se petrecuse între ea și Weber, avea să fie torturat de ideea de a-și pierde postul de director al sucursalei. Bietul Kowalski!, gândi pentru o clipă Elina, dar și-l îndepărtă brusc din minte, gesticulând cu mâna, ca și cum alunga o insectă imaginară și, în același timp, un personaj pe care voia să-l uite cu desăvârșire. Pentru ea, momentul în care semnase hârtiile de divorț în biroul lui Thomas fusese și momentul despărțirii. Clipa în care hotărâse să uite pentru totdeauna că a fost măritată.

femeie plecare pierdut

Ceru permisiunea celorlalți călători și deschise geamul compartimentului de tren. Avea nevoie de puțin aer cu care să-și limpezească gândurile. Părul scurt și puțin ondulat îi flutură jucăuș în bătaia curentului, lucru care o amuză și-i aminti că era Marie Delacroix. Închise geamul, se privi amuzată în oglindă pentru câteva clipe, își aranjă bucla rebelă care-i căzuse pe frunte și se reașeză pe locul ei, afundându-se în paginile unui roman de duzină cumpărat de la un chioșc de lângă gară. O poveste de dragoste neîmplinită, desigur. Câte povești de dragoste erau cu adevărat fericite?!, se întrebă ea. Cine trăiește cu adevărat fericit până la sfârșitul vieții? Și ce înseamnă, de fapt, fericire?

Prima călătorie fu destul de lungă. I se făcu foame, dar n-avea ce face, trebui să rabde până la destinație. Data viitoare va fi mai prudentă și își va lua la ea niște sandviciuri, niște fructe și o sticlă de apă. Coborî din tren și se opri în primul bistro, hămesită. Nerăbdătoare, comandă specialitatea casei, convinsă că ar fi în stare să mănânce orice. Mâncarea îi fu adusă rapid, aburindă și cu un iz mai mult decât îmbietor. După ce sfârșit de mâncat, ceva mai potolită, privi în jur. Oameni pestriți, îmbrăcați modest, trist chiar. La cele câteva mesele ale localului se aflau mai mult bărbați, opriți în drum spre casă, la un păhărel și eventual o gustare. Doar la una din mese se aflau două femei destul de trecute, care vorbeau în șoaptă, aplecate peste masă, conspirativ, ca și cum ar fi pus ceva la cale. Din când în când, priveau suspicioase în jur, strângând și mai tare poșetele ascunse peste fața de masă din material ieftin.

Ce caut eu aici?, nu se putu Elina abține să se întrebe. Ceru să i se aducă nota, rugă chelnerul să îi recomande un hotel decent prin apropiere, se ridică și plecă grăbită și deziluzionată. Oare asta e lumea din care vreau să fac parte de acum înainte? Asta e ce mi-am dorit? Așa arată libertatea mea?

Îngândurată și îngrijorată de noua ei situație, trecu pe lângă hotelul recomandat, fără să-l observe. Încă pot să mă mai întorc acasă. Încă nu e totul pierdut. Pot să-l sun oricând pe Thomas și să anulez demersul. Kowalski nu va afla niciodată. Mergea hotărâtă, într-o direcție necunoscută. Și totuși, se simțea în derivă. Imaginea ei despre viața pe care avea să o ducă de atunci înainte, nu concorda de fel cu realitatea. Nu, nu pot să mă întorc! La ce să mă întorc? La cine? La Kowalski? La Weber? Să trec de la unul la celălalt? Divorțez de Kowalski și mă mărit cu Weber? Îi venea să strige de disperare. Să se așeze pe marginea drumului și să ceară ajutor. Să îi întrebe pe trecători cum e mai bine să facă. Nu avea pe nimeni cu care să se sfătuiască. Măcar dacă aș fi vorbit cu Eva. Dacă m-aș fi sfătuit cu ea înainte să plec… Realiză atunci, pe loc, că făcuse totul dintr-o pornire de moment. Nimic planificat, nimic justificat. Nici ea nu știa ce o apucase. Cum și când îi venise ideea să nu se mai întoarcă niciodată acasă. De ce nu se dusese mai întâi la Eva, să discute cu ea. Ar fi primit-o, cu siguranță, și ar fi sfătuit-o cum era mai bine să facă.

Se opri brusc, în mijlocul drumului, îndârjită. Se uită în jur. Străzi și oameni complet necunoscuți, care vorbeau într-o altă limbă decât cea cu care era ea familiarizată. Puțin dezorientată, opri o fată și o întrebă de hotelul recomandat de chelner. Trebui să se întoarcă din drum. Da, asta era! Mersese prea departe! Făcu drumul înapoi până ce dădu de hotel. O clădire cumsecade, curățică și nepretențioasă. La fel spera să fie și camera pe care o rezervă pentru o singură noapte. Simțea că dacă avea să rămână mai mult de atât, existau foarte mari șanse să se întoarcă acasă.

Acasă…

– va urma –

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când un bărbat adevărat are nevoie de ajutor, femeile adevărate ar trebui să-i fie alături

S-a umplut lumea de speaker-i motivaționali!

Hai ‘liberare!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,705 views

Your tuppence

  1. Alexandra / 17 February 2019 22:15

    Este foarte mare distanta intre continuările poveștii, altfel e frumos scrisă și cu. Așteptăm continuarea!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro