Bine că a trecut şi ziua de azi. După un doctorat la care am asistat din obligaţie, am mîncat din lăcomie şi am băut din plăcere; patru sute de bourbon de prima mînă. De doişpe ani. Trimis direct de acolo, de la mama lui, din State, de ta-su’ domnului deja doctor, ceva pe la o ambasadă. Merg pe jos pînă acasă, e la doi paşi, mă mai şi aerisesc puţin. Se simte puţin whiskey-ul, chiar dacă am şi mîncat bine.
În uşa blocului, un mic anunţ colorat, Servicii funerare complete, inmormintare cu talonul de pensie 0769….. non stop. In caz de urgenta contactati-ne telefonic si vom trimite o echipă la domiciliul dumneavoastra. Îl dezlipesc absent, îl mototolesc în grabă şi-l arunc pe jos. Îi mai prind şi un şut cu bombeul pînă la demisol.
Deja la uşă. Descui, întuneric, ea se pare că nu-i acasă. De ceva timp stă mai mult pe la soră-sa, ba chiar mai şi doarme pe acolo. Îşi plîng amîndouă de milă, nefericite în dragoste. Aia despărţită de ani buni, asta tot mai pe-aproape. Sigur i-acolo şi acum.
Mă descalţ, pun oarecum în ordine hainele scoase, dacă nu prea mai stă pe-aici trebuie şi să mă ocup eu şi e mai bine să păstrez, iau halatul şi mă spăl gînditor pe mîini. Mîine, o zi lejeră la serviciu, după masă o întîlnire cu amicul T., avocat, pentru trei mici, cinci beri şi ceva de-ale lui pentru problema mea, de eventuală despărţeală. Nu trebuie să mă prindă nepregătit.
Mă şterg, sting lumina-n baie, închid uşa şi dau să intru în camera mea. Uşa-i întredeschisă, fac juma’ de pas cu dreptul peste prag şi încremenesc. În penumbra creată de becul din faţa blocului, la secrétaire, pe locul meu preferat, e cineva. Nu-i ea. Cine dracu’?… un hoţ?
Aş putea să iau toporul din hol, doar de asta e acolo, deasupra etajerei. Încremenesc în cadrul uşii, mintea nu mai merge, îngaim ceva. Nu iese nimic. Transpir instantaneu. Frică? Bourbonul?
Un contur, pare un el, stă pe scaunul meu victorian, cu spatele spre uşă. I se vede doar capul.
– Nu te speria, ştiu că nu crezi nimic din cele la care nu poţi avea o explicaţie; eu nu mai trăiesc demult, vin de dincolo. O voce străină, dar oarecum prietenoasă. Nu mai pot să fac nici o mişcare.
Încerc să mai zic ceva, nu reuşesc, şi mişc în gol buzele fără vreun sunet.
– Ştiu că în general ţi-e bine, la serviciu ai linişte, acasă simbioza unui compromis, o coabitare tacită, că-ţi găseşti trăirile arzînd efemer pe la alte porţi pe care le încînţi pasager, ca să descoperi apoi că-s doar iluzii cu liniştiri animalice, că ţi-ai promis că te vei opri, dar Irina te-a supărat iar, dezamăgindu-te cu tot felul de lipsuri şi neinspiraţii casnice, că totuşi nu ai suficiente motive de a o îndepărta definitiv, iar tu ai revenit la vechile obiceiuri, că ai fost gata să ieşi tu din joc în cîteva rînduri, fermecat de ielele care ţi-au furat minţile…
Încep să funcţionez. Cuvinte şi situaţii cunoscute, parcă şi inflexiunile vocii, recunosc chiar şi unele construcţii stilistice.
– Nu ştii, ai leşinat instantaneu, atunci, acum şapte ani, în faţa pericolul iminent, cînd cu accidentul ăla urît, unde, într-o fracţiune de secundă, văzînd oiştea căruţei intrînd prin parbriz, ea te-a împins în lateral şi lemnul s-a prelins doar pe la subţioara ta, ocolindu-ţi plămînii, inima. Ştii doar că a stat cîteva luni cu umărul drept imobilizat de la resturile alea de felinar, din păcate neaprins, prinse de proţapul ce a trecut prin parbriz…
– Cine eşti? De ce-mi spui asta? Ce urmează?
– Atît am vrut să-ţi spun. Şi nu uita: totu-i în mîinile tale. Alegerile sînt şi au fost mereu ale noastre.
Se ridică încet din scaunul înalt şi picioarele m-am înmuiat pe loc. Îi lipsea mîna şi toată partea stîngă a bustului.
Se întoarce spre mine: eram… EU. Încerc să zic ceva, să ţip. Nici un sunet. Mă sprijin de cadrul uşii şi alunec de-a lungul lui.
A dispărut înstantaneu şi m-am lăsat pe vine aproape fără puls. Am uitat să respir. Gura mi-a rămas deschisă, căutînd aer, mişcîndu-se ritmic în gol.
Încet, se aude crescător o melodie cunoscută. Deschid ochii. Uşor nedumerit si buimac îmi dau seama că e un telefon şi că a venit un sms. Ufff!, sînt în pat. Cred că am aţipit. Bine că a fost doar un vis! Lîngă mine uriaşa broască ţestoasă de pluş cu care doarme ea. Trebuie să mă grăbesc. Peste o oră am întîlnire cu ultima mea cucerire, avocata de succes E.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
