Dacă aș putea să mă împart în două, o jumătate ar rămâne cu el, soțul meu, iar cealaltă jumătate ar pleca cu celălalt, necunoscutul, oglinda sufletului meu. Am auzit o teorie de ceva vreme, conform căreia, de-a lungul vieții, omul ar avea mai multe suflete pereche. O înțeleg. Mi se aplică.
E complicată și total neașteptată această întâmplare a ființei, cum ar spune poetul. Nu am plănuit, nu am căutat, nu am vrut… Dimpotrivă, am condamnat și arătat cu degetul. Am refuzat să înțeleg… Dar… never say never.
Nu e moral, nici firesc și nu pricep cum mi se întâmplă tocmai mie această anomalie. Mă frământ între remușcări și dragoste. Îi iubesc pe amândoi. Nu mă pot rupe de niciunul. Mi-e rușine. Mă zbat neputincioasă în mocirla păcatului, în nefericirea născută de acest blestemat tango în trei.
La teorie nimeni nu e mai bun decât mine. Știu. Ar trebui să-mi îndrept privirea doar către cel căruia i-am jurat credință la bine și la rău, la… și… la și bla-bla-bla. Doar că nu pot.
El este soțul meu de mulți ani. Camarad la bine și la rău, omul drag care mă iubește necondiționat. Dragostea lui e o pernă mare și moale, unde, chiar de cad, nu mă pot lovi. Îl iubesc cu căldură și recunoștință, cu prietenie și încredere. Pasiunea lui are forme clare și luminoase. Mă iubește concis, de dimineața până seara, iar noaptea mă culcă la pieptul lui. Știu la ce să mă aștept, așa cum știu că după vară vine toamna. El e tihna și liniștea. Adultul dintre noi doi. Lângă el sunt copil, sunt frumoasă, sunt minunată. Mă răsfață cu dragoste de iubit și de părinte în același timp.
Și-a zidit viața domestic în jurul meu, cuminte și așezat. Nu aș putea pleca fără să-i dărâm existența. Avem aceleași pasiuni, aceleași gusturi și o liniște mare și frumoasă. Cei care ne cunosc ne iau drept model.
***
Dar într-o zi, accidental, l-am cunoscut pe celălalt. Prezența lui pe aceeași planetă cu mine m-a neliniștit din prima secundă. Știa că nu sunt singură. Intenția noastră a fost de prietenie, dacă tot ne ciocniserăm. Pură și curată prietenie. Nici el nu voia femeia altui bărbat. Dar cumva am curs amândoi, cu viteză, unul spre altul. La fel și în același timp. Conversațiile s-au îmbinat perfect, ca niște piese de puzzle migălos concepute. Vorbeam aceeași limbă, uneori fără cuvinte, doar creionând gânduri. Ne știam pe de rost. Omul acesta mi se potrivea perfect. Mai mult decât oricine, oriunde, oricând. Mai mult decât proprii-mi părinți.
El a trezit la viață femeia ce zăcea latent în soția-copil a soțului meu.
M-a luat de mână și mi-a arătat fluturii mari, albaștri, care zburau în jurul nostru. Atunci, am simțit pericolul aventurii, gustul păcatului și m-am oprit speriată la buza prăpastiei. Am strâns în pumni ultimele urme ale moralității, iar el m-a înțeles. M-a înțeles cu durere și dragoste și s-a pedepsit în așteptare, iubindu-mă, conștient fiind că s-ar putea să nu vin niciodată. Trupurile, arzând de dorință, au înghețat împovărate de convențiile sociale, morale, dar inimile răvășite au izbucnit în revoltă. Și sufletele s-au iubit nebun, contopindu-se, călcând în picioare cumințenia impusă trupurilor.
Nu le-am putut stăpâni. Și-au rupt lesa și-au devenit unul, mai presus de erotic, dezlănțuite, fără limite, fără bariere.
Cu el am cunoscut adevărul vieții și al dragostei. Râsul și lacrima. Suprema nefericire. Toate valorile mi s-au spart scandalos în păcat, în dorință și neputință.
***
Suferința lui mă frânge. Durerea mea arde. Mocnesc pe rugul dragostei noastre, înconjurată de zidurile domestic înălțate de datoria conjugală. Doar sufletul a sărit gardul, iar eu mor în fiecare zi câte puțin.
Nu pot pleca, nu pot rămâne.
Trăiesc strivită între două iubiri. Una e tihna liniștii, cealaltă neliniștea dorinței.
Iubesc doi bărbați. Ce să fac?
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
