Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Iubitule, iubește-mă mult ca să mă pot culca cu altul

4 December 2019

Una din cele mai mari dezamăgiri ale vieții mele am avut-o la cursul de folclor comparat din anul I de facultate. Vorbind despre doine și balade, strigături și cimilituri, snoave și alte aiureli din astea populare pe care le chiuie oaspeții pe la nunți și botezuri, prorectorul, cel cu care făceam cursul, ne-a declarat, simplu și tehnic că, rațional vorbind, poezia de dragoste nu era decât un produs secundar al instinctitului uman de reproducere. Altfel spus, cum că adică, vrând să se f*tă, dar neputând să o facă chiar în văzul lumii, poporul, prin bărbații lui, a inventat niște tânguiri rimate, cu două sau mai multe strofe, prin care semnalizau intenția lor imediată și atroce de a se f*te! Altfel spus, prorectorul m-a lămurit că, toată poezia de dragoste, era adică nimic altceva decât o invitație cavalerească, dar directă, la un dezmăț carnal cu strigături! Am rămas stupefiat!

Care va să zică așa… Și sincer, multă vreme după aceea am trăit dezumflat, dezamăgit și descurajat de propria mea specie de parcă devenisem brusc un păun cu coada prea mică. Dar prorectorii nu au întotdeauna dreptate. Și de lucrul ăsta am început să îmi dau seama când am ajuns să mă zbengui și eu prin așternuturi cu vreo colegă de facultate sau cu vreo frumoasă de ocazie. Și să observ că, făcând lucrul ăsta, nu îmi ardea de fapt deloc, dar absolut deloc, de reprodus. De fapt, e altfel! E cu totul altfel!

Mergi pe stradă și, dacă nu esti atent, dai cu capul de vreun orgasm cât tine de mare, de nici nu știi ce te-a lovit. Nu trebuie să mai reciți nicio doină de jale ca să te învârtești de un orgasm sau două. Și nu, nu vorbesc de cele autoinduse. Ci de cele naturale, asistate de un partener de sex opus.

Sexualitatea a devenit ieftină. Foarte ieftină. Ce s-a scumpit însă foarte tare este dragostea! Și asta, dintr-un motiv foarte simplu, știut de toată lumea, de când lumea: într-un cuplu, unul iubește, iar celălalalt se lasă iubit. Și ce e mai bine decât să fii iubit? Ce e mai convenabil decât să fii iubit? Când ți se fac, în genunchi, toate hatârurile? Când ești idolatrizat? Divinizat? Când ți se aduce cafeaua la pat și prăjitura direct în gât? Când ți se iartă totul și când se aruncă alții în foc pentru tine? Hm? Când? Când ești iubit. Și de aceea dragostea a devenit atât de scumpă. Pentru că aduce cele mai mari beneficii cu cele mai mici investiții. Și atunci, de la bun inceput se pornește competiția pentru dragostea celuilalt.

Citiți și Sunt un desfrânat cu ștaif

Începe cu fripturi, cu felații, anilingus, cunilingus, bancuri bune, blugi pe cur, gene false etc, etc. Totul! Tot ce este necesar ca să te faci celuilalt necesar. Dar nu orice fel de necesar. Ci cel mai necesar! Iar stratagema supremă este sa devii sclavul celuilalt. Să îl înveți cu extazul. Să îi faci toate poftele la care el nici nu a îndrăznit vreodată să viseze, fără ca el măcar să ți le ceară. Și pe urmă, după ce l-ai prins de nas și l-ai învățat cu extazul, să îl dresezi! Și, uite așa, lucrurile evoluează și vine o zi în care unul se instalează la volan, iar celălalt îl divinizează de pe scaunul de alături.

Numai că, împotriva tuturor lucrurilor, vine un moment în care se întâmplă un lucru cu totul paradoxal! Chiar în timp ce celălalt, sorbindu-te din ochi, vine dimineața îmbujorat de dragoste și îngenunchează lângă pat să te servească cu o cafea aburindă dintro ceașcă de argint, tu, ai o revelație supărătoare. Te simți cu totul nedreptățită, te uiti la el si îți zici în sinea ta:

– Ia te uite și la ăsta cum arată!

Și, amintindu-ți dintr-o dată cât de bine arăți tu când ieși din baie în cămașa de mătase, cât de bine îți stă din profil cu rujul ăla violet pe care a dat prostul ăsta o groază de bani, cât ești tu de iubită, de idolatrizată, de inestimabilă, de unică și de irepetabilă, de dorită, de torențială și de frumoasă, dintr-o dată te simți profund nedreptățită! Profund, profund nedreptățită! Da, ești profund nedreptățită. Și asta pentru că știi că ai dreptul la mai mult! La mult mai mult decât îți oferă maimuțoiul ăsta plictisitor! La mult mai mult. Dar lasă, că știi tu ce trebuie să faci!

Mă trezesc că merg uneori că prostul pe stradă și mă surprind că îmi vine în minte prorectorul ăsta. Zău, ce fraier! Numai prostii fără rost ne-a învățat în facultate!

Puteți să vă împrieteniți cu autorul aici sau să aflați mai multe despre el aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O poveste hazlie cu fosta nevastă

Dacă Alexandra Grant poate, și eu pot

Mr. B și vrăjitoarele (III)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro