Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Lua-te-ar dracu’, sufletul meu, sfâșierea mea, femeia mea pierdută!

10 March 2018

CAMELIA RADULIANAdu-mi sticla mea cu iluzii, femeie, să mă îmbăt din nou, să uit cum treci ca o vacă bătrână prin casa asta de praf, cum îți atârnă ștreangul cărnii în jurul oaselor fără putere, cum gâfâi mergând și te ții cu mâna de inimă, urâto, uite cum te reverși cu riduri cu tot peste toate zilele mele de doliu, în care nu pot să cred că ai avut nerușinarea să pleci și să mă lași nimănui, pradă singurătății, rană curgând în ochii sălbatici ai vinului, duhoare cicălitoare ce ești, jigodie falsă, când îmi spui că nu mai poți, că ți-e greu cu picioarele tale umflate cu tot, cu fața ta buhăită de plâns și de dureri înghițite, cu izul tău de medicamente stătute și cu florile tale din glastre, Tamara, cu prăjiturile tale mirosind a vanilie și a mângâiere de mamă, că nici loc nu mai aveam prin casă de atâtea borcane cu dulceață de fragi și de broderii cu volane, de porcării de femeie naivă, când vinul meu curgea bărbătește pe scări și tu îți treceai mâna prin părul meu de stăpân și mă întrebai ce mă doare, de parcă nu ar fi fost de ajuns că nu mi-era de ajuns viața asta scârnavă în care te-am pierdut, neavându-te niciodată, femeie, Tamara, măcar când te-am luat aveai pielea întinsă și albă ca pergamentul, mi-era și teamă să te ating cu bolovanii mâinilor mele de om, cum dracu s-a făcut că nu m-ai iubit până la țipăt niciodată, niciodată, așa cum am auzit că fac toate femeile lumii, pe mine, bărbat, mai bărbat ca toți bărbații timpurilor, căruia ar fi trebuit să i te pleci în genunchi, în delir de plăcere, că eram Dumnezeul cărnii tale de crini și de izmă, prin care curgea indiferența mea beată, de fiecare zi, Tamara, adu-mi sticla de vin să uit gustul tocănițelor tale aburinde, scaunul pe care nu mai stai și nu vei mai sta niciodată, patul în care nu-ți mai tragi sufletul din ceața uitării, pumnul meu nemernic strivit de pereți, ușile trântite cu scrâșnet, când mă priveai ca o scorpie bătrână din spatele uriașei tale însingurări și îmi spuneai să mă ia dracu’ de nenorocit cu băutura mea cu tot, cu viața ta croșetată din nimicuri, cu bucuriile tale mărunte că ți-au crescut cozonacii și copiii îți vin de pe drumuri, deși știi că și în fața lor tu ești un nimic, o proastă care ar trebui să sufere robotind, să ne săturăm noi, cu toții, iar tu să zaci împăcată de fericirea noastră, să fii măcar frumoasă și mai puțin tristă, să nu ne mai încurci cu părerile tale, cu inima ta sfâșiată de șacali nevăzuți, cu mâinile tale umflate și smochinite, așa cum stai acum, liniștită și palidă, tăcută și iertătoare, îmbrăcată în lumânări și în flori de salcâm, cu ultima ciorbă gătită în frigider, pe care nu îndrăznesc s-o ating, să nu se termine visul că ai fost în toată viața mea, Tamara, și din carnea ta am copii și nu ți-am luat niciodată un trandafir și nici cuvinte tandre nu ți-am spus, iar acum sunt al nimănui, cu florile tale din glastră cu tot, udate cu zaț de cafea, pe care eu nu voi ști niciodată să le iubesc și de care nu voi ști vreodată să mă ating fără să nu le fac rău, și cu vinul meu tulbure în care te strig, și te urlu, și nu te mai găsesc, tăvălindu-mă ca un vierme în mirosul tău de tămâie și de sfârșit de aprilie, lua-te-ar dracu, sufletul meu, sfâșierea mea, femeia mea pierdută, Tamara…

bărbat țigară

Sursă foto: apostrophe9.tumblr.com

Pe Camelia o găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Un părinte care pune în cârca copilului decizia de a nu ieşi dintr-o relaţie disfucţională pune tot acolo şi responsabilitatea pentru viaţa lui netrăită”

Era perfectă, indiferent de parfum

Nu există finaluri fericite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,086 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro