M-am întors într-o țară din care toți vor să plece

Daniela Toader

20 September 2016

daniela toaderSpuneam cuiva că-s o extraterestră și mă întrebase dacă-s verde. Îi răspunsesem că aș vrea eu verde, dar nu-mi iese prea bine chestia cu verdele. Cu extraterestra îmi iese din ce în ce mai bine, mai ales de când m-am întors într-o țară din care mare parte vor să plece. Fix de acolo unde am ținut cu dinții să mă întorc. Le spun că este ok, să plece, să se ducă, să vadă, să-și facă o părere. Să dea nas în nas cu câinii cu covrigi în coadă. Căci, desigur, există și câini cu covrigi în coadă. Fix acolo unde-i cauți.

La urcarea în autobuze, unde se stă la coadă – în principiu, căci regulile sunt făcute să devină și mai reguli datorită excepțiilor. Și excepțiile sunt făcute să confirme regulile și regulile să se încalce când ți-e lumea mai dragă și mai caldă, adică în mijlocul verii, în mijlocul bulucului creat din cauză că-i defectă ușa, că o defectaseră unii certați cu regulile și, pentru că-i defectă ușa, există „sistemul  D”, adică fiecare să se descurce cum poate. Adică să dea din coate să ajungă în față, să prindă loc în sensul mersului, la geam, călăre peste câteva sacoșe pline ochi și călăre pe tine, călăre pe culoarul autobuzului în sensul invers al mersului. Dar e bine că este, că la noi nu este deloc. Pur și simplu, se împing toți ca apucații să urce, dar măcar își cer scuze când te ating din greșeală cu sacoșa, își cer scuze de două sau chiar de trei ori, de te simți chiar jenat de scuzele lor și le zâmbești frumos, și-ți răspund la fel și, din zâmbet în zâmbet, mai uiți de îmbulzeală și rămâne senzația aceea frumoasă că ai socializat în pofida regulilor.

În autobuze unde merge clima și oamenii sunt ultra politicoși și-ți zâmbesc și-și văd de ale lor nu te întreabă în general nimic, căci oamenii nu vor să știe în general nimic despre tine. Îți aruncă o privire și, gata, își văd de ale lor și-ți dau câte un cot când se reped să ocupe scaunul ăla liber și uită să-și ceară scuze și cer voie politicos să deschidă geamurile că-i prea rece că merge clima și câte unul se trezește că nu-i de acord și, gata, fiecare își vede de ale lui, că așa-i acolo, mulți înjură în gând și-ți zâmbesc tâmp să crezi altfel. Dar e bine că este, că la noi nu este sau dacă este șoferii fac abstracție că este, ca să consume mai puțin și să declare mai puțin, să-și mai facă și ei un ban de buzunar pe cârca cetățeanului și, în definitiv, de ce nu, căci astfel se creează subiecte de discuție și oamenii socializează, te întreabă de sănătate, din una în alta faceți schimb de adrese, de rețete și alte chestii la care nici nu te-ai fi gândit și așa mai trece timpul și, până la urmă, uiți că-i cald și-i mulțumești șoferului că a făcut economie de climă, că altfel erai tu și gândurile tale și era monoton și, până la urmă, deprimant. Și mai bine cald decât pe antidepresive.

femeie nostalgie

La gurile de metrou, acolo unde există sute de hârtii aruncate pe jos – pliante, reclame de toate felurile, șervețele „scăpate din greşeală” – pe scurt, tot materialul care să justifice prezența unui om cu mătura și fărașul, care de obicei e în pauză de făraș sau în pauză de mătură, în fine, în pauză, dar e bine că este, că la noi – mai rar, că cine să adune pe 1000/lei pe lună mizeria altora, atunci când există mizeria altora, căci în general pe la noi se aruncă mai puțin, cel puțin la gurile de metrou. În rest, nu știu, dar se recuperează. Și unii fac bani din ceea ce recuperează alții și asta este foarte bine, căci așa măcar prestează un serviciu, mai schimbă o vorbă, mai caută cum să presteze un servicu, te mai roagă să-ți care coșul să recupereze moneda, pe scurt creează servicii care acum există, dar acum zece ani nu existau și e bine că se mai schimbă lucrurile, chit că nu se vede.

La regulile acelea stricte privind orice, de la estetica grilajului de la balcon, care trebuie să se încadreze în regulile de estetică prevăzute în caietul de sarcini, până la orele stricte de respectat liniștea, respectiv fix orele în care și tu respecți programul de muncă săptămânal și tocmai de aceea trebuie să-ți iei liber sau să iei om care să respecte programul de respectat liniștea în locul tău și așa e foarte bine, căci există mult șomaj și mulți întreținuți de tine și de alții ca tine, care ar rămâne întreținuți până la capătul vieții lor de întreținuți, dacă n-ai exista tu cu programul tău de nerespectat orele de respectat liniștea, să le dai posibilitatea de a ieși din rândul întreținuților măcar temporar. Dar e bine că există, că la noi fiecare construiește cum vrea și oriunde și în toate culorile și formele și uită uneori de străzi, căci străzile sunt spații publice și are statul grijă, sau nu are, dar ce contează străzile, rezultatul final îți stoarce privirea, există vile mai vile decât oriunde altundeva și se tot construiesc, de apar așa, peste noapte sau în plină noapte, căci aici nu există program de respectat liniștea și tocmai de aceea se întâmplă mai tot timpul câte ceva, când te aștepți mai puțin și asta e foarte bine, căci rutina omoară cu zile. Și mai bine zgomot decât pe antidepresive.

La drepturile cetățeanului care chiar există și sunt respectate, uneori atât de mult și atât de des respectate că-ți vine să-ți bagi picioarele în mama lor de drepturi și să le zici să mai ia o pauză de la atâtea drepturi, că se duce economia de râpă, că nu mai circulă neam de neam cu atâtea greve și revendicări și citit printre rândurile legilor, doar-doar mai iese de-o revendicare, că ce-i în mână nu-i minciună de-a pururea și-n vecii vecilor, că „Doamne ferește” să-i vina cuiva ideea să schimbe ceva, argumentat sau nu, se pune de-o manifestație de toată frumusețea, cum adică să-i vina cuiva idea să schimbe ceva? Ce, aia-i idee? Regula e regulă și se așază frumos peste alte tone de reguli care sunt reguli și tot așa, până nu mai face nimeni nimic și încă funcționează, că de’, există locuri unde nu există drepturi. Dar noi ne-am adaptat în general bine și aproape la tot și asta e bine, că dacă nu ne-am fi adaptat, unde ar fi ajuns țara asta? Și unde am fi ajuns noi? Că cine să mai facă pe zidarul când, de fapt, nu e zidar sau să facă pe tâmplarul când, de fapt, nu e tâmplar sau pe femeia de serviciu „dincolo” când, de fapt, nu e femeie de serviciu aici, sau pe orice altceva ce se poate face și nu se face „dincolo”, că cine să facă toate astea pe bani puțini dincolo, că dincolo există mulți întreținuți care fug ca de dracu’ de puțin și puținul e relativ, căci aici cu puținul acela se trăiește bine și pe perioade relativ lungi, că cine să muncească pe 2000 de lei pe lună, când poate sta acasă cu puținul făcut dincolo? Că trebuie să existe o explicație la numărul relativ mare de mall-uri la un număr relativ mic de tot restul.

Spuneam cuiva că-s o extraterestră și mă întrebase dacă-s verde. Îi răspunsesem că aș vrea eu verde, dar nu-mi iese prea bine chestia cu verdele. Cu extraterestra îmi iese din ce în ce mai bine, mai ales de când am început să înțeleg. Și-mi pare bine că m-am întors, că altfel…

Pe Daniela o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Eu te-am vrut, boule!

De vorbă cu niște câini, stăpânii aflați de față se exclud

Mă simt bogată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,029 views

Your tuppence

  1. Blog discutabil / 20 September 2016 8:45

    […] Articolul integral aici […]

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro