Sedimentate sub rocile a patru secole de istorie – pofta de putere, invidia, lăcomia și ura – sunt „recondiționate” într-o haină nouă de ingeniosul regizor Justin Kurzel, după un scenariu scris de trei autori (Jacob Koskoff, Michael Lesslie, Todd Louiso), în ecranizarea Macbeth. Rămâne să le afli, dacă asiști – mut, dar plin de admirație – în fața celei mai recente adaptări după The Tragedy Of Macbeth / Macbeth, realizată de echipa lui Justin Kurzel, care-a respins ideea oricărei superstiții.
Textul lui Shakespeare primeşte straie noi, iar setea de putere, conotaţii actuale. Macbeth este, probabil, una dintre cele mai faimoase piese (the Scottish play) ale marelui Will, adaptată pentru ecran de cineaști precum Orson Welles, Akira Kurosawa și Roman Polanski. Actuala echipă artistică a ales să păstreze limba shakespeariană, rămânând fidelă creației originare, dar a exploatat senzorialul, oferind o peliculă viscerală, plină de cutezanță. Deși cuvintele Bardului sunt perfect rostite de cuplul Macbeth-Lady Macbeth/Michael Fassbender-Marion Cotillard, inovarea narativă și imaginile stilizate țintuiesc privitorul. Alura de western modern este accentuată și de locațiile alese (Scoția și Anglia) pentru desfășurarea acțiunii. Popularitatea acestei piese „scoțiene” (aflată în bibliografia școlară din lumea anglo-saxonă) va fi sporită și de distribuirea charismaticului Fassbender, alături de convingătoarea Cotillard în rolul manipulatoarei Lady M(acbeth).
Într-o lume rece și ostilă, în care fiecare luptă pentru propria supraviețuire, se va contura portretul unui luptător, un anti-erou. Spectatorul are, astfel, posibilitatea de-a răspunde unor întrebări: Cum se comporta Macbeth în lupte? Reprezintă el doar un produs al războiului ? Ce justifică ambiția sa de-a deveni rege? Devine pasionant să urmărești, printre legăturile de sânge, obsesiile, durerea și traumele unui erou. Ceea ce a influențat adaptarea lui Justin Kurzel a fost importanța lumii în care Macbeth acționa.
Cu fața plină de noroi, hașurat de tăieturi adânci, plin de vânătăi, Macbeth apare într-o scenă de înmormânare a unui prunc. Scena – aproape de naturalism – îi prezintă pe Macbeth cu soția sa fixând trupul copilașului într-un coșciug. Fassbender este excelent în postura de războinic și de părinte îndurerat, trupul său pare deja pregătit pentru moarte, iar din privirea sa albastră răzbate un impuls de ambiție. Macbeth este adesea descris precum un soldat care vorbește ca un poet, iar Fassbender întruchipează de minune un criminal dezechilibrat de propria-i mână. Momentul de groază și de durere va provoca disperarea din viața lor, urmată de toate umorile nocive: ambiție, lăcomie, invidie și ură. Această secvență introduce motivul copiiilor și al focului și stabilește tonul tragediei. Efectele vizuale sunt copleșitoare, ținând seama de risipa de roșu (asfințituri sângerii, sângele din leșuri) și de ceață proiectate pe ecran. Camera lui Adam Arkapaw prezintă geografia umană pe chipurile unor luptători în timpul și după o cumplită bătălie, care pune accentul pe carnagiu și pe haosul unui război medieval. Armatele lui Macbeth și ale lui MacDonwald se ciocnesc în slow-motion, în vreme ce muzica (compusă de fratele regizorului), plină de stridențe tribale, amplifică în egală măsură fragilitatea și senzația de supranatural. Cineastul pregătește un context vizual pentru viitorul rege al Scoției, pornit pe calea sângeroasă a măririi (Adesea întrevede, printre halucinații, prezența pumnalului /„Is this a dagger I see before me?”).
Imaginat într-o Scoție din veacul al XI-lea, într-o lume aproape mitică, dosită sub un cer roșiatic, Macbeth începe și se termină cu prezența unor copii. Atmosfera de rău-agur este întregită de prezența vrăjitoarelor, înfățișate în diferite generații (prunc, copil, tânără și matură). În acest context, duhurile sunt niște apariții, relativ, benigne. Montajul va alterna întâlnirile dintre Macbeth și ursitoare după scenele de luptă ori de trădare sau pe măsură ce nebunia eroului evoluează (dormitorul auster și rece devine adesea scena unor deliruri).
Visul oricărei actrițe – rolul Lady Macbeth – devine realitate pentru franțuzoaica Marion Cotillard. Bariera lingvistică a trecut-o (adoptând tonul unei crainice BBC) și a magnetizat eroul principal printr-o senzualitate accentuată și de fardul bleu, nepămânean, de pe chipul său (Machiajul: Jenny Shircore) și de împletiturile din păr ce-i conferă o alură de Meduză. Accentul ușor al franțuzoaicei poate servi suport pentru alteritatea eroinei shakespeariene. Într-o scenă de mare efect (într-o capelă goală, printre fulgi de zăpadă rătăciți), frumoasa actriță întruchipează – aproape somnambulic – pustiirea; mama dezolată ajunge întruchiparea tristeții. Astfel, pierderea copiilor, alimentată de pofta nesățioasă de putere, devine un fel de terapie a cuplului Macbeth-Lady Macbeth. Frustrarea și umorile vor împinge cuplul spre dezastru. Îndepărtarea de soțul său va avea loc treptat, iar decorurile gotice (Ely Cathedral, Bamburgh Castle) amplifică distanțarea. O mișcare inteligentă marchează prezența soției lui Macbeth la uciderea lui Lady Macduff (Elizabeth Debicki), alimentând vina și forțând eroina spre clacare. Disperarea din monologul final umanizează eroina întrupată de Marion Cotillard cu intensitate și vibrație.
Kurzel s-a diferențiat de predecesorii săi prin încorporarea unei estetici izbitoare, care rimează cu actualitatea. În această contopire de foc (flăcări, cenușă și scrum), fuziunea text-imagine pune în valoare măiestria actorilor și virtuozitatea realizatorului. La final, stai și te-ntrebi de ce nu este de mirare că cel mai bun lucru pe care îl știi despre Shakespeare îl reprezintă… cuvintele/words.
Regizor: Justin Kurzel
Scriitor: William Shakespeare
Scenarist: Jacob Koskoff, Michael Lesslie, Todd Louiso
Operator: Adam Arkapaw
Muzica: Jed Kurzel
Producător: Iain Canning, Laura Hastings-Smith
Monteur: Chris Dickens
Distribuţia:
Michael Fassbender (Macbeth)
Marion Cotillard (Lady Macbeth)
Jack Reynor (Malcolm)
David Thewlis (Duncan)
Elizabeth Debicki (Lady Macduff)
Sean Harris (Macduff)
Paddy Considine (Banquo)
Premii, nominalizări, selecţii:
Cannes (2015) – Palme D’Or, nominalizat: Justin Kurzel
Citiţi şi
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Lumânările ard până la capăt. Și sufletul odată cu ele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
