Marea care a trecut

Marius ConstantinescuÎmi dau seama că dezvolt o reacţie de respingere (da, tocmai eu!) la instituţia muzeală, copleşitoare şi strivitoare. La Luvru, sprijinind pereţii, şerpuind în ritmul lent al cozilor nesfârşite, parlamentând cu zeloşii agenţi de pază, scobindu-mă a enşpea oară după toate legitimaţiile şi permisele de laisse-passer şi încercând să îmi creez o bulă mută în jur, nu îmi doream decât să ies de acolo şi să merg de nebun pe străzi, pe alei de parc, pe drumuri neştiute. Ceea ce am şi făcut, două zile mai târziu. Mi-am lipit nasul de un geam de tren şi am schimbat variaţiunile monocrome ale unui Paris înghesuit sub cerul plumburiu cu peisajul duios şi mustind de culoare rece al Normandiei.

Mi-era dor de mare. O mare non-turistică, non-estivală, non-atractivă, în sens de carte poştală. Nu voiam o mare albastră, ci una vitregită de vânt şi de pustiul omenesc pe care îl primeşti atunci când alegi, într-un aprilie polar, un oraş care nu are viaţă decât din iulie încolo. Exact asta am avut. Cinci grade la mal, stihii turbate, valuri gălbui cu spume consistente şi mormane de scoici şi alge.

mare

Plaja de la Deauville, Trouville şi Honfleur e ceva mai lată decât cea de la Mamaia. Un nisip fin, spulberat de vânt şi cabine desuete, care poartă numele marilor personaje ce au onorat Festivalul de Film din Normandia de Jos. Totul e închis. Paradoxal cu… oriunde altundeva, în Deauville magazinele sunt închise miercuri şi joi. Chiar şi restaurantele intră, la ora 13:00, într-o siestă prelungită, care mi-a adus aminte cum am murit de foame prima oară în Toscana, neştiind cutumele locului. Când între mare şi mine se interpune primul rând de case (vărgate de bârne, cu grădini decadente, umede), liniştea e groasă şi stranie.

image2

Starea de goliciune şi părăsire nu e romantic-ponosită ca la Lido di Venezia. Aici nu moare nimeni în contre-jour, pe măsuri ample de Mahler. Aici e o absenţă burgheză, luxoasă, marcată de amintirea divilor marelui ecran, de Gabrielle Chanel (înainte de a fi Coco), al cărei prim boutique vindea tricouri marinăreşti şi de Yves Saint Laurent, al cărui nume marchează cea mai frumoasă piaţă din staţiune. Dâra lor de glamour, e, însă, aşa de spălăcită, încât se pierde în nemişcare. Despărţit de un canal, Trouville este mai viu, dar şi mai toporan. Aici se înşiră cârciumi cu peşte şi stridii şi creperiile care te înnebunesc cu mirosurile de caramel. Crêpes normandes, cu mere uşor crocante, migdale, cremă gălbuie de unt cu vanilie, flambate în Calvados. Plouă pe plajă. Plouă a treia sau a patra oară de când sunt aici. Cratere mici se formează în nisipul sărăcit aici (ce ciudat!) de scoici.

image5

Când m-am întors în Deauville, după-amiaza târziu, ieşise un soare impotent, dar binevenit. Orele pe care le mai am până la trenul de întoarcere le trec tot pe plajă. Dar plaja, plaja s-a transformat într-un deşert umed pe care nu îl recunosc. Am uitat că Normandia are una dintre cele mai pronunţate mişcări de flux-reflux, aceeaşi care eliberează de sub apele mâloase drumul până la Mont Saint-Michel. Aici, marea s-a retras undeva, aproape de linia orizontului. Mi-e greu să înţeleg peisajul care mi se aşterne la vârful picioarelor. O iau de nebun înainte, cu pantofii în mână, fără să înregistrez decât într-un colţ de minte că nisipul e neaşteptat de cald pentru vântul aspru care bate. Altfel spus, mi-e frig peste tot, numai la picioare nu. Lacrimi şi nas îmi curg fără oprire, pentru că, în spatele ochelarilor, curenţii de aer, lumină orbitoare şi nor vânăt joacă leapşa cu genele mele.

image4

Ca mirajul într-o oază, apa e tot mai departe. Trec pe lângă geamanduri, pe lângă barje de semnalizare care, dimineaţă, mi se păreau în larg, peste stânci pe care nu le văzusem mai devreme. Împart acest fund de mare dezvelit cu pescăruşii care se ghiftuiesc cu un festin doar al lor şi, la sute de metri distanţă, cu câte un alt călător de conjunctură, înfofolit ca o mumie. Fâşii de ceva ce pare piele de şarpe stau îngropate în nisip. Nu îmi dau seama ce sunt şi nu-mi place atingerea lor vâscoasă. În capitularea ei, marea a trasat şanţuri care vârstează acest peisaj nemaivăzut cu artere pline cu apă călduţă. Când, în sfârşit, îi ating noul hotar, la aproape un kilometru distanţă de ţărm, opresc avansarea şi o iau la stânga, pe dunele de nisip nou create, kilometru după kilometru. Deauville nu mai e Deauville de mult, ci Benerville-sur-Mer. În stânga mea, peisajul s-a schimbat, casele dungate au fost, acum nu mai văd decât stâncă şi pădure. O iau înapoi, pe urmele mele. Marea, care se mai oprea la degetele mele, s-a scurs acum undeva, în fundal, departe de orice altă tentativă de a o mai atinge. Bălăngăn o pungă cu scoici şi trag de nas. Numai la picioare nu mi-e frig.

mare

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

La izvorul Dunării

Va fi fericită. De una singură…

Marea, marea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,285 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro