Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mário de Andrade – Timpul valoros al persoanelor mature

10 April 2020

“Mi-am numărat anii și am descoperit că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am trăit până acum.
Am mai mult trecut decât viitor.
Mă simt ca acel copil care a câștigat un pachet de bunătăți: pe primele le mănâncă cu plăcere, dar când își dă seama că au mai rămas puține, începe să le simtă mai intens gustul.
Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins.
Nu mai am timp să îndur persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.
Nu mai am timp să mă ocup de mediocrități.
Nu vreau să fiu la întâlniri unde defilează egouri umflate.
Nu tolerez manipulările și oportuniștii.
Mă enervează invidioșii, care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a le lua locurile, a-și însuși talentele și realizările lor.
Detest, dacă sunt martor, defectele generate de lupta pentru putere. Persoanele nu discută despre conținut, ci despre titluri. Timpul meu este insuficient pentru a discuta despre titluri.

Vreau esența, sufletul meu se grăbește… Nu mai am multe bunătăți în pachet.

Vreau să trăiesc alături de oameni umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu se înflăcărează din cauza triumfurilor lor. Care nu se consideră aleși înainte de vreme.

Care nu fug de de responsabilități. Care apără demnitatea umană. Și care doresc să meargă de partea adevărului și a onestității.

Esențialul este ceea ce face ca viața să merite trăită.

Vreau să mă înconjor cu oameni care știu să atingă inimile oamenilor. Oameni pe care loviturile grele ale vieții i-au învățat să crească cu delicatețe în suflet.

Da, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate oferi.

Îmi propun să nu irosesc niciuna dintre bunătățile care mi-au rămas.
Sunt sigur că vor fi mai delicioase decât cele mâncate până acum.

Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea.

Sper ca și al tău este același, pentru că orice cale ai alege, tot acolo vei ajunge și tu…”

Mário de Andrade, poet, prozator și eseist brazilian, San Paolo 1893-1945

El valioso tiempo de los maduros 

Conté mis años y descubrí, que tengo menos tiempo para vivir de aquí en adelante, que el que viví hasta ahora…

Me siento como aquel chico que ganó un paquete de golosinas: las primeras las comió con agrado, pero, cuando percibió que quedaban pocas, comenzó a saborearlas profundamente.

Ya no tengo tiempo para reuniones interminables, donde se discuten estatutos, normas, procedimientos y reglamentos internos, sabiendo que no se va a lograr nada.

Ya no tengo tiempo para soportar absurdas personas que, a pesar de su edad cronológica, no han crecido.

Ya no tengo tiempo para lidiar con mediocridades.

No quiero estar en reuniones donde desfilan egos inflados.

No tolero a maniobreros y ventajeros.

Me molestan los envidiosos, que tratan de desacreditar a los más capaces, para apropiarse de  sus lugares, talentos y logros.

Detesto, si soy testigo, de los defectos que genera la lucha por un majestuoso cargo.

Las personas no discuten contenidos, apenas los títulos.

Mi tiempo es escaso como para discutir títulos.

Quiero la esencia, mi alma tiene prisa…

Sin muchas golosinas en el paquete…

Quiero vivir al lado de gente humana, muy humana.

Que sepa reír, de sus errores.

Que no se envanezca, con sus triunfos.

Que no se considere electa, antes de hora.

Que no huya, de sus responsabilidades.

Que defienda, la dignidad humana.

Y que desee tan sólo andar del lado de la verdad y la honradez.

Lo esencial es lo que hace que la vida valga la pena.

Quiero rodearme de gente, que sepa tocar el corazón de las personas…

Gente a quien los golpes duros de la vida, le enseñó a crecer con toques suaves en el alma.

Sí… tengo prisa… por vivir con la intensidad que sólo la madurez puede dar.

Pretendo no desperdiciar parte alguna de las golosinas que me quedan…

Estoy seguro que serán más exquisitas que las que hasta ahora he comido.

Mi meta es llegar al final satisfecho y en paz con mis seres queridos y con mi conciencia.

Espero que la tuya sea la misma, porque de cualquier manera llegarás…”



Citiţi şi

De azi, omule!

Viitorul e aici

Ferice de ei!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro