Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mereu am condamnat femeile adultere

22 April 2020

Mereu am condamnat femeile adultere. Femeile care, deși au acasă un bărbat care le iubește, le respectă, le acordă atenție și sprijin, decad răspunzând avansurilor altor bărbați. Femeile care aleargă după complimente și cuvinte frumoase, care au nevoie de confirmări din partea altora, care nu sunt 100% conștiente de valoarea lor și simt mereu dorința de a li se reaminti că sunt frumoase, atrăgatoare, sexy, dorite, visate. Atât de mult mi-au displăcut, până când am devenit una dintre ele. Nici acum nu știu când am lăsat garda jos, când am început să răspund avansurilor lui, și, mai ales, când a început să îmi placă jocul acesta. Să devină parte din mine și din rutina mea zilnică.  Da, e perfect normal să îți facă plăcere să primești un compliment, dar perfect anormal să  faci orice pentru asta. Trăim într-o eră digitală, în care oamenii se cunosc doar prin intermediul rețelelor de socializare, și nu își mai mută relațiile în off line. Se îndrăgostesc și se despart pe facebook, își schimbă așa-zișii parteneri ca pe șosete și vânează aprecieri doar pentru a-și hrăni ego-ul deformat.

Deși nu îmi place deloc femeia în care m-am transformat, constat cu durere că am 35 de ani și nu știu cine sunt, ce vreau de la viață, încotro mă îndrept. Nu știu ce îmi face plăcere, ce mă definește, cine sau ce îmi aduce zâmbetul pe buze. Sunt mamă, sunt soție, sunt fiică, sunt prietenă, sunt orice, dar numai EU nu sunt. Eu, cea adevarată, râd mult, visez, alerg dupa himere, trăiesc periculos, iubesc cu pasiune, urăsc din tot sufletul, beau o cafea bună dimineața pe plajă, fumez o țigară în vârf de munte, fac sex cu pasiune și trec cu viteză prin viață. Eu, cea pe care o văd in oglindă, sunt liniștită, așa cum îi place soțului meu, sunt jucaușă așa cum îi place fiicei mele, sunt muncitoare și responsabilă, așa cum îi place mamei mele, sunt calculată și atentă la detalii, așa cum îi place șefei mele, sunt veselă și dezinhibată așa cum i-ar plăcea celui care îmi tulbură liniștea, sunt ambițioasă, așa cum le place prietenilor mei, sunt fericită și nefericită în același timp. Sunt toate la un loc, amestecate, și nimic concret. Dar oare mie cum mi-ar plăcea sa fiu?

Degeaba încerc să mă regăsesc în tot ceea ce am trăit, am impresia că în niciun moment nu am fost 100% eu. Mereu am fost o parte din mine și mai multe părți din dorința de a-i mulțumi pe ceilalți. Dacă aș avea șansa să îmi mai trăiesc o dată viața, nu sunt convinsă că aș schimba ceva, pentru că nu știu dacă aș face-o mai bine sau mai rău. Probabil aș trăi-o mai intens. Aș iubi cu și mai multă pasiune. Aș fi o idee mai egoistă și nu aș renunța la visurile mele. Mi-aș continua cursurile de fotografie și de karting, mi-aș bea cafeaua în cele mai ciudate locuri, mi-aș începe fiecare zi zâmbind și cam atât. Uneori mă cert singură, pentru că am o viața frumoasă, liniștită, împlinită, și eu sunt în continuare nemulțumită, în loc să fiu recunoscătoare.

Duc lupte eu cu mine, de la banalele războiae între “aș mânca ceva dulce” și “blugii ăia mult visați”, între femeia și copilul din mine, între soția fidelă care încă sunt și amanta care aș putea devei oricând, între încercarea de a fi mama perfecta și femeia de carieră. Câștig pe o parte, pierd pe cealaltă. Și atunci eu cine sunt? Fug sau stau pe loc? Risc, în ultimul ceas, să îmi trăiesc viața sau rămân parte din povestea asta care se vede atât de frumos din afară? Când mint și când sunt sinceră? Și, mai ales, pe cine mint?

Guest post by Anonim

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iubirea nici măcar nu mai e la modă și, sincer, nu servește la nimic

Sunt o femeie frumoasă, deșteaptă, puternică și… pasională

Am fost la coafor și apoi am făcut sarmale

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro