După o despărțire dureroasă, am decis să-mi iau o pauză de la iubit, poate nu într-un mod atât de conștient, dar aveam nevoie să-mi mai plâng puțin marea mea iubire.
Au trecut de-atunci mai mult de doi ani, iar rănile ar fi trebuit să se fi marginalizat, fapt care mi-ar fi permis să mă pot dedica unui alt om, dar, ce să vezi, toate ieșirile mele și toate eforturile pe care le depun în această direcție par că mă îndepărtează și mai mult de o posibilă relație.
Cei din jur încă continuă să se mire cum de gazela asta de fată, cu un simț al umorului clar dezvoltat, cu o carismă nonșalantă și cu ochii ăia plini de energia vieții nu reușește să-și găsească pe nimeni și, cu cât ei se întreabă mai mult „de ce”, cu atât eu mă adâncesc în tâmpenia mea. Oare ce-o fi ? Devine un mister tot mai greu de aprofundat.
Bărbații pe care-i cunosc rezistă de la o întâlnire până la maximum patru.
Îi văd clar interesați de sex (cred că inspir prea mult erotism), drept pentru care le spun clar că nu e ceea ce vreau și iată cum se disipă interesul lor într-o milisecundă. Bărbații cu care ies sunt aparent introvertiți, misterioși, inteligenți pe alocuri, dar fără lumină în privire…
Bărbați cu care îți petreci o seară (fără sex) și care nu te mai caută, iar tu trebuie să-ți mânjeşti orgoliul și să le scrii pentru că totul pare absurd și poate ceva din comportamentul tău i-a deranjat, dar tot ce primești în schimb sunt monosilabe.
M-am cam săturat, fiecare ieșire e un eșec!
Vreau un bărbat de altădată, unul care să te curteze înainte de a-ți băga mâna în chiloți, unul care să te țină de mână, care să vrea să doarmă alături de tine, care să-ți dea „bună dimineața”. Doamne, cât mi-e dor!
Parcă aș trăi în altă lume și bărbații pe care îi văd acum îmi par niște indivizi indeciși, fricoși, introvertiți, suferinzi până la urmă…
Văd în jurul meu cum oamenii își schimbă partenerii de la un an la altul fără nicio problemă, cum trec cu ușurință peste orice despărțire și își găsesc imediat un înlocuitor. Văd asta la cei de 20, la fel cum o văd la cei de 50, aceeași ușurință îi caracterizează. Ori eu, la 28, încă dorm, poate chiar dorm, poate lumea e altfel decât sper eu și nu trebuie decât să mă adaptez.
Se spune că fiecare om are o pereche în lumea asta, iar eu vreau să-i spun perechii mele că îmi e tare dor de ea și că îmi lipsește. Îmi lipsește mult…
Să vină odată, că nu mă mai descurc cu toate pisicile astea și cu independența sub acoperire.
Guest post by A.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Mi-am permis să mă îndrăgostesc
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
