Este Parisul exilului românesc, nu vreun altul. Sunt vremurile în care cei mari ai culturii noastre au scăpat de urgia comunistă, refugiindu-se în Franţa. Or, erau deja acolo, la studii, şi-au ales să nu se-ntoarcă într-un loc ce nu mai era pentru ei acasă. E un timp al marilor prietenii, dar şi al sărăciei, al indiferenţei şi-al judecăţii, al creaţiei şi-al parcurgerii relaţiilor şi-n forma râsului homeric.
Monica Lovinescu îşi povesteşte, cu detalii care uneori electrocutează, iar alteori îngheaţă, în cartea La apa Vavilonului exilul parizian, făcând portrete vii, nu întotdeauna şi frumoase, celor care i-au fost aproape, sufleteşte, intelectualiceşte sau doar prin frecvenţa vizitelor. Îi regăsim pe Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, dar şi nume care nu ne sunt cunoscute decât, poate, prin rezonanţa lor în epocă – într-o frescă pe model bizantin, aceasta prin siguranţa tuşei şi vivacitatea culorilor.
În anii ’90, recitindu-le, Monica Lovinescu și-a distrus, foaie cu foaie, toate jurnalele sale ținute din iunie 1941 și până în septembrie 1947, când pleca la Paris. Motivul ar fi fost pur estetic: „Jurnalul este intolerabil de prost, romanțios, sentimentaloid, atât de penibil…”, spune autoarea. S-a născut, din recitirea jurnalelor sale, cartea de memorii „La apa Vavilonului”, carte ce acoperă anii 1941-1980, structurată pe capitole: București, 1947-1952, 1952-1958, 1958-1964, 1960-1980. Memoriile sale sunt obligatorii pentru înțelegerea exilului românesc, a raporturilor acestuia cu Țara, fiind exemplare prin militantismului autoarei pentru adevăr și moralitate în lumea românească.
„[…]Da, cartea e stufoasă, dar teribil de îmbogățitoare prin substanța ei anecdotică enormă: indicele de nume conţine aproximativ 2.000 de intrări, iar ele reprezintă, desigur, numai o selecție din tot ce se găsește în carte. Lumea intelectuală românească dinaintea plecării Monicăi Lovinescu în Franța, în 1947, așa cum se ramifica ea din societatea de la cenaclul Sburătorul și pe care copilul lui E. Lovinescu o cunoscuse nemijlocit (Camil Petrescu, Constant Tonegaru, Ion Barbu, Lucian Blaga s.a.); figurile tinerei generații în care Monica Lovinescu începuse să se miște autonom ca studentă la București; apoi lumea exilului românesc de primă oră de la Paris, cu marile nume (Eliade, Cioran, Ionesco, Vintilă Horia, dar și Stephane Lupasco, Luc Badesco, Mihai Farcăşanu și Constantin Vişoianu, Grigore Gafencu, Elena și Maria Brătianu etc.). […]“
Detaliat, puteţi citi aici şi aici despre această carte care nu te lasă nicio clipă să ieşi din emoţie. Şi nu uitaţi de volumul căruia Monica Lovinescu i-a ales drept titlu începutul primului verset al unuia dintre psalmii exilului babilonian – 136, al regelui David.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
