Monica Tatoiu susţine albinele româneşti

30 October 2010

Al treilea Congres de Apiterapie cu participare internaţională şi-a deschis porţile pe 29 octombrie la RIN Grand Hotel şi se va desfăşura până pe 1 noiembrie.

La eveniment au participat doamna Monica Tatoiu, care a reuşit să învingă cancerul prin intermediul apiterapiei, şi numeroşi specialişti de talie internaţională în domeniu.

Ceea ce nu ştim este faptul că “în România, apiterapia are o tradiţie de 50 – 60 de ani, fiind astăzi cea mai avansată ţară din lume în domeniu”, după cum a declarat Dr. Ştefan Stângaciu.

Totul pleacă de la albină… Practic, stupul este cea mai veche farmacie, iar albina este cel mai vechi doctor de pe pământ”, sustine Dr. Bioch. Cristina Mateescu.

Doamna Monica Tatoiu a avut o intervenţie plină de umor, ca de obicei: “Albina nu este a niciunui mogul, albina are paşaport românesc”.

Pe parcursul celor trei zile ale congresului vor lua cuvântul doctori şi specialişti din România, Serbia, Japonia, India şi Portugalia şi sunt aşteptaţi să asiste medici, farmacişti şi orice persoană care lucrează în domeniul sanitar şi/sau în ecologie, biologie, apicultură.



Citiţi şi

Cum funcționează sauna cu infraroșu și ce rezultate oferă

Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?

A da putere anilor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Mierea Naturala / 2 November 2010 16:06

    Iti multumesc Doamna.
    Iti multumesc din suflet !

    Pana atunci , cu “dezlegare” publica, asa cum a fost si frumoasa dvs. invitatie , propun sa luati tot ce credeti ca va este necesar de pe http://www.MiereaNaturala.ro/blog si sa postati aici pe https://www.catchy.ro

    Va pot promite, deocamdata , un singur lucru. Voi face tot ce pot sa actualizez acel blog pentru buna informare a doamnelor , in ceea ce priveste apicultura.

    Multumesc

    Mierea Naturala

    Reply
  2. Mierea Naturala / 2 November 2010 15:33

    ” Ceea ce nu ştim este faptul că “în România, apiterapia are o tradiţie de 50 – 60 de ani, fiind astăzi cea mai avansată ţară din lume în domeniu”, după cum a declarat Dr. Ştefan Stângaciu. ”

    De ce stricati frumusete de site cu asemenea informatii 🙂 ?
    Cum sa spuna ca are DOAR 50-60 ani cand apiterapia se practica inca de pe vremea dacilor. Putem spune decand exista stupina.

    „Totul pleacă de la albină… Practic, stupul este cea mai veche farmacie, iar albina este cel mai vechi doctor de pe pământ”, sustine Dr. Bioch.

    ( cine stie…cunoaste , nu romanii nostri care in urma unor studii facute pe la facultati private au ajuns in functii de conducere si habar n-au ce conduc )

    Fara suparare si cu scuzele de rigoare , as fi numit articolul
    ” Monica Tatotiu s-a lipit de apicultura pentru un nou busniess ”
    Apicultorii reneaga astfel de personaje ( si aici ma refer la adevaratii apicultori , nu de genul celui care spune ca de 50 ani avem apiterapie in Romania )

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 2 November 2010 15:59

      Nu trebuie sa iti ceri scuze, e punctul tau de vedere si iti multumesc pentru ca l-ai spus aici. Iti ofer spatiu sa scrii despre albinute si produselel lor cu mare drag, pentru informarea corecta a cititoarelor noastre. Fii binevenit! 🙂 Multumim de aprecieri. Doamna Tatoiu a starnit, totusi, cu nefericita ei boala, interesul mai multor oameni pentru produsele apicole decat a reusit s-o faca orice alt mijloc de publicitate ori invatatura stramoseasca. Ultima nu mai are, saraca, nicio sansa in fata invaziei consumismului salbatic.

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro