Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mr. “B.” și vrăjitoarele (V)

28 November 2019

(continuarea de aici)

Le las în Maelstrom-ul lor magic apuc sticla de scotch și mă îndrept ca un gentleman, gol dar mândru, spre bucătărie. Îmi torn un pahar și mă așez picior peste picior pe scaunul de lângă măsuță. Beau și încerc să mă găndesc la ceva dar nu pot. Sunt gol pe dinafară și pe dinăuntru.Mirosul stăruitor de vită imi conturează scânteia  unei seri cu adevărat magice. Sunt mulțumit. Sunt fericit. De dincolo se aude o muzică ritmată înmuiată în zumzet de vrăjitoare. Mă complac în gustul scotch-ului devin una cu el. Trec secunde. Trec minute. Trec evuri.

Ușa se deschide încet cu un scârțâit constant. Parcă se crapă de ziua. În pragul ușii de la bucătărie, îmbrăcată într-un halou de fum magic, apare goală o vrăjitoare. Fumează. Eu beau și o privesc neutru. Se apropie fără să spună vreun cuvânt. E în fața mea, abia vizibilă ca o fiică a întunericului. Cu  piciorul ei îmi coboară piciorul sprijinit pe genunchi, pășește între picioarele mele, se sprijină pe pieptul meu și-mi suflă fumul în față. Îmi apucă mâna dreaptă și o duce la gură. Îmi poartă delicat degetele mele groase peste buzele ei cărnoase. Le mușcă ușor, le suge. Le plimbă pe gâtul transpirat, pe sâni unde desenează cercuri și alte forme rotunde coboară apoi pe burtă. Apuc paharul și-l scurg dintr-o înghițitură. Vrăjitoarea îmi alunecă degetele peste pubisul ei lucios. Încerc să intuiesc ce va urma. Rânjesc singur în întuneric. Îi simt poarta magică de jad care se deschide ca un ochi atoateștiutor, ca o filă de poveste întoarsă într-o carte interzisă, de vrăji și alchimii legate-n piele. Simt căldura focului din sobă într-o iarnă grea. Simt umezeala buretelui special care susține un aranjament asimetric de ikebana. O simt cum freamătă în palma mea.

Puterea, magia, misterul lumii în palma mea. Metaforele mele încrustate în time lapse-uri, mi se sparg cu zgomot în mii de cioburi multicolore când mă simt brutal pătruns în camera misterelor. Nu știu când și cum, dar vrăjitoarea era deja deasupra mea asimilând în corpul ei vrăjit, partea mea cea mai importantă, cea mai semnificativă, cea mai vie. Mi-am controlat mirarea cu umplerea altui pahar. Beau și o privesc cum se mișca în mine lent, cunoscătoare. Fumează și mă privește cum beau și o privesc. Fumul țigării îi iese din gura care se strâmbă în lina roșiatică a dimineții. Zici că a oprit un glonte între dinți.

Se mișcă mai definit. Stinge țigara în paharul meu de scotch. Mă apucă de cap și mi-l apropie de sânii ei mici si rotunzi. Nu apuc să o sărut că mă îndepărtează brusc. Își lipește capul de fața mea. O aud cum geme ușor, cum respiră. Simt cum miroase. O sărut pe obrazul fierbinte, ud și sărat. Imagini cu body shot-urile îmi revin, dar… Sunt lacrimi. Plânge. Plânge în hohote chiar. Ca bărbat, primul gând e că-i fac rău. Vreau să mă opresc și s-o întreb ce are.

“Nuuu, prostule…Continuă” îmi șoptește printre lacrimi. O strâng și o lipesc de corpul meu în timp ce continuă să se miște surprinzător necăzând pradă niciunui ritm. E ca o boare pe deasupra viilor, ca un  curent de aer care își schimbă intensitatea neregulat. Încerc să-mi alung  gândul  despre cauzele supărării ei când privind-o cât de intens trăieste clipa realizez cu o stupoare stratificată, că sunt lacrimi izvorâte din adâncuri nepătrunse, lacrimi de plăcere, bucurie,  uitare, abandon și împlinire.

În pragul ușii se ițește subtil o siluetă ca o ideogramă japoneză așternută cu o singură mișcare perfectă de penel. “I” se apropie, o cuprinde cu mâinile pe vrăjitoarea încolăcită bestial peste ființa-mi greu încercată. O mângâie pe cap, gât și sâni cu niște mișcări furate parcă din baletul clasic rusesc. Cele două comunică la un nivel subtil, inaccesibil mie-muritorului de rând, căzut și decăzut tâmp într-o fascinatie pură. Zvâcnirea corpului ei, suspinele înăbușite mă topesc de plăcere, îi simt extazul nu cu ochii, nu cu trupul, ci cu fiecare celulă a ființei mele. O simt dincolo de senzații, dincolo de mine într-un lăcaș magic, acoperit de iarbă verde umedă, miros de mușchi, cu mii de fluturi care zbânțuie liberi ca niște gene lungi de timp în susurul pârâului rece, de pe fundul căruia îmi zâmbesc aurifer niște pepite mici. Se lasă pe spate pe trupul lui “I” care continuă să o mângâie, așa cum numai femeile știu să mângâie.

“Condu fetele la taxiuri. Vezi ca uneia îi este rău. Te așteptăm în dormitor.”

Ca un hoț care nu vrea să fie prins, mă ridic și mă uit de după ușa la vrăjitoarele îmbrăcate, gata de plecare. Jenat, îmi adun din living hainele, mă îmbrac din mers apoi conduc fetele spre iesire. O vrăjitoare a încetat să mai fie vrăjitoare și a redevenit femeie… Cu vertige. Ca să n-o apăs pe stomac, o apuc de funduleț și o salt pe mine ca pe un copil mic. Mă înlănțuie cu picioarele și așa o cobor cele câteva etaje. Toate vrăjitoarele se urcă vesele în taxiurile chemate, ne luăm rămas bun. Mașinile  dispar în fumul de eșapament ca o părere de rău, regret gletuit cu zâmbet, ușa trântită de curent… Ca viața…

Intru în dormitor. Cele două vrăjitoare, îmbrățișate, goale, mă așteaptă ca două felii de pepene galben îmbătate cu martini,whisky și liqueur de coeur de orhidee sălbatice.

“Vrem masaj! Uleiul e în baie, pe blatul de la cadă.”

Năvălesc în baie fără să  mai aprind lumina și iau sticla de ulei pentru copii. Îmi arunc hainele iar, mă urc în patul primitor și mă așez încărcat electrostatic între cele două bobine vrăjitorești  care stau așternute pe burtă, montate special pentru mine de însuși vrăjitorul Tesla. Încep sincron să le ung cu uleiul frumos mirositor. Cred ca e un ulei special, concentrat pentru că nu prea se comportă ca un ulei de masaj întinzându-se foarte greu. Termin să le ung pe spate când vocea cu un timbru de Gorgonă a lui “I’ mă pietrifică instant: “Ce sticla ai luat din baie?”

Îmi amintesc vag că pe cadă erau două sticle asemănătoare ale aceleiași mărci pentru copii, dintre care doar una sigură era cu șampon. Ups! Fetele se precipită la baie, bodogănind. Le aud cum se spală și mă vorbesc nedeslușit numai de bine. E o glumă cu caracter comic. Aplauze. Mă duc la bucătărie să mă spăl pe mâini. Balonașe curcubitacee de șampon se ridică vesele, roiesc în jurul meu ca apoi să crape de râs în mini explozii colorate. Întrebarea de o mie de puncte se conturează treptat pe luciul chiuvetei de inox: „Ce-o fi la duș?” Îmi înăbuș cu greu un râs isteric.

Sticla „potrivită” cu uleiul de masaj mă izbește ca o piatră aruncată cu răutate în parbrizul pieptului, imediat ce reintru în dormitor. “Bine că n-a fost Carmol!” zic explodând. Râdem cu toții. Fetele se întorc sincron pe burtă ca două foci vedete pe o banchiză, ca două omlete gălbui, pufoase, japoneze, undeva în Osaka, la un street food într-o noapte ploioasă de octombrie.

Îmi încep magia. Sunt specialist în Lomi Lomi printre alte tipuri de masaj, dar masaj sincron, nu pot să mă laud că am făcut vreodată. Îmi plimb fluid, ritualic, ritmat, palmele și antebrațele peste corpurile lor goale de vrăjitoare zămislite din păcat, amăgire, speranțe și tentații mortale. Sunt amețit atât cât trebuie dupa câte am pătimit sau băut în seara asta de coșmar. Mă dezlănțui posedat de forțe stranii din alte tărâmuri, ca o păpușă voodoo, buhuhuuu! Reușesc să-mi sincronizez mișcările. Le simt pe cele două viori, ca două comori, cum vibrează stradivaric în ritmul meu, gem și mă cheamă flămânde să pășesc cu totul în foamea lor nestăvilită de clipă, de dorință, de viață. Pulpele, coapsele, fundurile și spatele  lor se amestecă într-un aluat mistic frământat de mâini dibace în creuzetul nemuririi. Sunt Zeul Brutar! Sunt Zeul Plăcerii! Sunt Zeul Azazeul!

Le întorc ca pe două felii coapte de viață și continui să le masez ca pe doi cozonaci cu nucă mângâiați iubăcios cu gălbenuș. Le simt gustul dulce amărui al excitării maxime. Continui mișcările pornit să le satisfac metafizic, în cele șapte planuri existențiale din cele șapte dimensiuni astrale adunate toate într-un singur punct magic, gardianul porții galactice pe unde nemurirea intra subjugată de dorință atunci când femeia renunța la a mai fi materie, la sine și se percepe a fi un crâmpei de veșnicie pură născută nu neapărat la sat ci înmuiat în trăiri și senzații dincolo de timp, dincolo de poveste. Supernove explodează. Sori se mistuie reciproc. Timpul îngheață. Totul e vibrație scormonitoare-n ființă.

Vrăjitoarele lăstăresc in jurul meu, mă cuprind cu tentaculele, mă fixează cu ventuzele lor letale. Mă simt a fi o victimă care își intuiește neantul și se abandonează resemnată, întâlnindu-și destinul în îmbrățișarea perversă a monstrului. Creierul mi-e supt și teleportat în descrierea genială a caracatiței lui Victor Hugo din Oamenii Mării… Ne tăvălim îmbrățișați printre cearceafurile moi, ca niște schnitzele date prin făina, ou, pesmet Panko, înainte să ne aruncăm sfârâind în uleiul încins al sexului nimicitor și absolut.

Am primit enorm. Am găsit veriga lipsă a comunicării între sexe. M-am revărsat din preaplinul bunăvoinței mele si am oferit la rându-mi. Am trăit cu cele două femei în toate felurile închipuite sau nu, o clipă de Absolut. Atunci m-a pălit cu coada o geană de revelație:

Femeia e absolută!

O durere rotopercutoare de cap mă trezește brusc. Mă descâlcesc ca un ninja, dintre picioarele, sânii si  brațele  celor două frumoase adormite. Ies în cel mai stealth mod din camera. Bucătăria arată ca dupa bombardamentul asupra Dresdei. Durera de cap mă părăsește brusc la gândul cronicii anunțate a muncii unui spălător de vase. M-apuc tacticos să-mi fac o cafea turcească din Etiopia, singurul lucru turcesc fiind ibricul de cupru. Deschid geamul larg și las răcoarea dimineții să-mi sperie lenea jilavă lipită pe corp. Cafeaua bea din mine cu guri mici, amare, și-mi simte aroma cufundată în smirnă.

Sunt fericit așa că mă apuc să spăl maldărul de vase și pahare. Fredonez à la Gilbert Becaud- “Nathalie” de 1964 de ori până termin.

Totul e curat și aranjat, mai puțin eu care sunt uns pe corpul gol cu o combinație ciudată de transpirație, inspirație, revoluție, inovație, incantație și apă cu spume de detergent. Nevoia unui duș e iminentă. Nu pot pregăti în halul ăsta micul dejun regal pentru cele două delfine, grații, ovații  și ovulații așa că iau umil calea cea bună și logică a băii.

To be continued…

Pe Bogdan îl găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mi-e dor de tine, dar nu mai pot cu tine

Există curve pentru că vouă vă plac, nu vă daţi în vânt după călugăriţe!

Nefericitul caz al Danielei Crudu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro