Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mr. “B.” și vrăjitoarele (IV)

21 November 2019

(continuare de aici)

Împușcat în cap. Bubuitura de Colt 45 vine dinspre ușa de la baie pe care năvălește o vrăjitoare… Goală. Mă îmbrățișează puternic și începe să mă sărute umed pe față, pe gură, pe gât, pe nas. Îmi apucă buza de jos și mi-o trage cu buzele ei otrăvite. Nu credeam că buza mea de jos se poate întinde atât de mult. Îmi desface prosopul de pe mine și-l aruncă pe jos rânjind. “Haide! A început!” Mă apucă de “vrejul voinicului” și mă trage după ea pe ușă afară. Forțat de “prin împrejurare,” o urmez năuc.

Acum am înțeles faza cu sabatul vrăjitoarelor.

Toate erau goale sau aproape goale, dansau în cerc, râdeau, se distrau și se bucurau. Sunt pasat de la una la alta. Mecanic, simt ritmul în care se învârte Pământul în jurul soarelui, anotimpurile se fugăresc în jurul vieții noastre minuscule de drosophile melanogastere prinse-n sticluța murdară cu oțet din care privim superiori și importanți lumea din jur.

Încep să dansez. Un bărbat gol, care dansează, fară cocoșul negru cu creasta roșie de pe șorțul portughez. Îmi șuieră prin fața ochilor o imagine idilică de pe plaja de nudiști a Costineștiului de acu’ o mie de ani, când, beți, ne-am îmbrăcat în rochiile și fustele de plajă ale colegelor studente și am încins o horă grotesc-catharctică în care ritmul muzicii anilor ’60 era marcat ilar de bălăngăneala mădularelor încinse din spatele textilelor.

Lumina e mult redusă, iar pâlpâielile lumânărilor roșii aruncă umbre deformate pe pereții peșterii preistorice. Îl văd pe bătrânul Platon cum se amuză, împreunându-și ciudat palmele pentru a arunca umbrele noastre stranii pe pereți. Parcă tot ce e mai rău, murdar, soios, egoist, vanitos în noi a ieșit afară prin porii dilatați ai ființei și s-a întrupat în umbrele de pe pereți, lăsându-ne goi, puri, eliberați de cine credeam noi că suntem. Am rămas limpezi ca apa din fântâna tinereții. Parcă un curent de aer a suflat asupra-ne și ne-a smuls toate etichetele lipite de noi sau de alții pe trupuri. Cine mai suntem noi fară etichete, memorie, durere, bucurie, lucruri, posesiuni, haine, doar, așa, goi?

Mă priveam cum făceam parte din ceva măreț, mișcător ca viitorul și simțeam că mă percep doar prin intermediul simțurilor, al senzațiilor simple, pure, goale. Am reînvățat să mă mir, să mă bucur. Primeam în mine toate emoțiile odată, fără să le diferențiez, fără să prefer pe unele înaintea altora. Eram condensat în trupul meu gol. Condensat în carne. Trupul meu gol alături de alte șapte trupuri goale de femeie. Simțeam la rându-mi că exist ACUM. Sincer. Fară gândire. Fară sens. Fară judecată.

Timpul se dilata. Vrăjitoarele sunt pătrunse de ritmul muzicii. Mișcările lor care depășesc sferele senzualului mă hipnotizează. De unde știu femeile spontan, intuitiv, pur și simplu, să se miște în halul asta? E ceva în adâncul lor, care, dacă e stârnit, iese afară, le învăluie cu o aură violet, le șoptește în suflet un secret pe care nici zeii nu pot, cu toate puterile lor, să-l afle. Vibrează în fața mea, mă ating cu corpurile lor de muze, alunecă pe mine cu toate părțile lor rotunde, mă zgârie delicios cu ghearele apocalipsei, mă pătrund cu privirile lor forjate în flacările focului sacru de dincolo de viață, scoțându-mi sufletul afară din corp, chinuindu-l cu senzații născute din Marile Găuri Negre în momentul singularității.

“Time to shot you, bitch!”, urla una dintre ele, care e acompaniată imediat de celelalte în cor. Toate mă privesc. Ups! Înghit în sec. De ce oare bărbații, atât de siguri pe și de ei, atunci când sunt în afara situației reale, comentează sau se văd făcând minunații într-ale sexului cu femeile vizate, iar, când sunt provocați direct, de aceleași femei, se pierd, își caută ancore de sprijin, ezită sau se fâstâcesc?

Unde-i renumita încredere masculină în sine?

A plecat la o bere, taman atunci cu renumita siguranță masculină, care era la masă împreună cu renumita forță masculină???

Vai, ce căcăcioși pot fi bărbații uneori. Mai ales când trebuie să fie bărbați! Bine, eu făceam o excepție pentru că eram invitat să le servesc pe cele șapte Dominatoare și încercam să-mi joc rolul cât mai bine, doar eram plătit peste așteptări pentru asta.

Urmează pregătirile frenetice pentru “tequila body shot.” Atmosferele termice și metrice se prăvălesc asupra mea. Avalanșe, lavă, lahar-uri, tsunami-uri, cicloane și anticicloane mă transformă adiabatic. În fața mea, se ivește, în toată splendoarea ei, o vrăjitoare care lucește nepământesc și voluptos. Își trece felia de lime peste buze, peste gât. Toarnă sarea pe dâra de lime de pe gât. O altă vrăjitoare îi toarnă tequila în gropița scapulară. Într-un crescendo de voci, umbra mea firavă de pe perete mă privește cum ling sarea de pe gâtul întins, vrăjitoresc, sorb și șterg cu buzele lichidul dintre claviculă și omoplat, ca, apoi, să absorb buzele ei cărnoase date cu lime. Yeeeees! A fost ciudată și încărcată lentoarea, concentrarea cu care am efectuat ritualul. Am supraviețuit, dar asta nu era decât începutul…

Vrăjitoarele, cu o atitudine foarte serioasă, formează ghicitori noi pentru ”body shot-uri.”

Îmi confirmă asta sânul ivit din dreapta. Vrăjitoarea îmi indică shotul cu tequila înfipt în crevasa celor doi sâni frumoși ca două pere mari, coapte… shot blocat acolo, ca un alpinist căzut de pe stânci care așteaptă să fie salvat sau întâlnirea cu spiritual muntelui. Ling apoi sarea de pe un sfârc, beau shot-ul dintre sâni și ling lime-ul de pe celalalt sfârc… Yeees!

Simt un deget sărat strecurat delicat în gură. Sunt apăsat de umeri până când simt podeaua cu  genunchii. De deasupra sânilor, se toarnă shot-ul care se prelinge, iar eu trebuie să-l întâmpin din zona abdomenului cu ascensiunea pe K2-ul sternului, printre marile dune egiptene, cu sosire acră pe aleea tornadelor laringiene. Yeeeees!

Interpretările continuă din ce în ce mai provocator. Am un soi de imunitate pudică deja. Accept orice. Mă supun. Sunt vrăjit doar.

Se schimbă scena la orizontal, când o vrăjitoare se așază cu fața în jos pe podea. Mi se înmânează o felie de lime și solnița de sare, semn că eu trebuie să pregătesc teritoriul. Ung meticulous cu lime cele două fese abominabil de apetisante, le simt murmurul așa cum stau vibrând încet în fața mea la botul calului. Aș putea mânca fripturi, deserturi sau sushi de pe ele, dar tot flămând aș fi. Aș putea dormi veacuri pe ele sau aș putea compune simfonii… Torn sarea peste cea din stanga. Torn tequila pe gropița lombară, cheia de boltă a fundulețului vrăjitoresc. Urale. Sorb fără să mă grăbesc esența agavă a Mexicului curat, meticulous, de mai multe ori ca să fiu sigur, sarea și ling lime-ul învecinat. Yeeees!

Sunt un Herakle cu povara mortală, distrugătoare, superbă, a șapte munci. Un demon roșu, întrupat din tenebre, se pune-n fața mea. Pe buze, are sare, dar unde e restul? Restu’ e tăcere…

Mă apucă de cap și mă lipește de buzele sărate. Le ling pătimaș. Deschide gura și îmi împinge cu limba ei demonică tequila în gură. Sorb încântat, purtat printr-o mie de vieți din care îmi amintesc doar clipa asta. Yeeees!

Revin la proba de sol. În fața mea, se aștern dealurile subcarpatice cu viile  lor din care se stoarce o licoare seacă, tare, roșie, cu gust de glie, lemn, piatră și fluier de os ce zice duios…

Vrăjitoarea își îndoaie picioarele vertical din genunchi. Le ține așa în sus cu tălpile lipite, două gambe frumos desenate, topite în acuarela unui pictor drogat din fața unei cârciumi din Montparnasse. Ung degetele finuțe cu lime, apoi cu sare. Torn lichidul în căușul tălpilor lipite. Sug degetele sărate, apoi sorb tequila. Scanez cu limba cele 26 de oase și cele 33 de articulații dublate ale tălpilor. E divin. Și eu sunt de vină. Închei apoteotic cu degetele date cu lime. Sunt un Zamfir cântând la naiul vieții. Nu mă pot stăpâni și îi adun degetele de la picioare delicioasei mele vrăjitoare. Le bag sub limbă și fluier un început sfâșietor de doină românească. Ei, acu’ să te văd nea Zamfire! Yeeees!

Buimac și amețit de mirosuri, gusturi și alcool, cer o bere. Se materializează rapid o coronă pe care o scurg în gâtlej fără să respir, precum un pelican care înghite peștele ghinionist, precum un hamal transpirat și murdar de praf de grâu din Porto Franco. Toate femeile se mișcă și dansează. Sunt extraordinar de excitate. Simt asta prin toți porii, toate chakrele, cele nouă cercuri infernale, mai ales că termometrul, barometrul, pendula și rapandula o arată. Am o senzație stranie care-mi amintește de examenul auto, când trebuia să execut oprirea și pornire în pantă. Nu văd unde sau spre ce mă îndrept, da’ știu că e dincolo de imaginația mea și că m-așteaptă, mă invită furnicăcios și fatal să acționez. Las frâna de mână odată cu debreierea bruscă, stângace, de începător. Scârțâitul de roți se pierde în mirosul de cauciuc ars.

Sunt în genunchi deasupra unei vrăjitoare culcate pe spate. Mă simt ca la o oră de geografie “anatomico-modulară” în care trebuie să descriu formele de relief, resursele minerale, gradul de absorbție, umiditate și pânzele freatico-etilice. Trei vrăjitoare au obiectele magice în mână: felia de lime, sticla de tequila și sarea. Melchioara, Baltazara și Gasparita mă privesc intens. Mă simt mic, foarte mic, Mic cel mic. De unde forța asta teribilă a femeilor, pirogravată în privirile lor plasmatice în momentele în care cred ele că dețin controlul absolut?

Una presară sare ca o ninsoare neașteptată de mai peste sânii magici, excitați. Alta desenează forme magice de-a lungul inghinalilor. Cea din urmă începe să plouă tequila peste stern, cu picuri mici de ploaie planșă peste zăpezile întârziate de munte. Ultima gură de sare. Mătur cu buzele cei doi sâni fantasmagorici și încep drumul inițiatic spre necunoscut, urmând șovăielnic cu limba și gura, ca un fier de călcat cu aburi, firul ariadnic dirijat în jos spre câmpiile Elizee. Nu mai simt gustul băuturii din cauza sării sau poate că trupul ei gol, cuprins de magie, îmi comunică la un nivel subtil care-mi gâdilă amigdala într-un mod plăcut, reptilian să continui, să simt, să mă unesc în simțiri cu ea, magica creatură ruptă din colțuri de stele micșunele. Continui. Simt cum limba și buzele trec prin corpul  moale și ating parchetul. Un gust de lemn dat cu baiț îmi bântuie o secundă mintea goală. Sunt pe abdomen. Mă uit spre Venus care mă cheamă șoptindu-mi miere în urechi. Lacul de acumulare triunghiular ca un OZN mă invită la o dulce asanare, secare, eliberare. Simt fundul neregulat și umed al lacului. Mă simt un pește pe uscat care sapă în nămolul cald cu o speranță umedă și disperată. Yeeeees!

Citiţi şi E prietenul meu, iar tu îl iei acasă să faceţi sex

Fetele se regrupează râzând și țipând într-o horă “frumușică”. Sunt în afara cercului pe care-l mângâi cu privirea unui prădător buimac. Fundulețele vrăjitoarelor, mărgele trase printr-un fir magic de borangic, se învârt alunecând imponderabil pe discul de vinil al timpului în căutarea sensului vieții, bucuriei, plăcerii, extazului, clipei. Le privesc și mă minunez. Am murit și am înviat de o mie de ori în seara asta magică. M-am descoperit și redescoperit de sute de ori. Simt că încep să mă cunosc, să mă definesc. Simt că pot transforma absolut totul, că doar de mine depinde asta. Simt că-mi pot consacra toată ființa transformării mele. Simt că totul depinde de perspectivele din care privim lucrurile fară să le judecăm, ci doar dorind să le înțelegem, să le acceptam. Cercul vrăjitoarelor se mișcă frenetic. Mă amestecă pe dinăuntru cu o mie de turații pe minut. Mă simt învârtit în corpul meu gol, ca un superdinam. Produc electricitate și țeasta începe să-mi strălucească. Reușesc să centrez ochii și restu’.

Privesc cercul din afară. Visez. Dacă l-aș privi din interior, m-aș trezi? Jung, dragule, ce zici?

To be continued…

Pe Bogdan îl găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Am zis că sunt bărbat, că pot

Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal

Mr. „B” și vrăjitoarele (VI)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro