Copilăria și tinerețea mea au avut ca fundal muntele, spațiul în care se întâlneau natura, cunoașterea și aventura, parametrii care mi-au direcționat ulterior viața. Mi-am ales o cariera care a însemnat cunoașterea și descoperirea naturii, și am ales ca fundal zona montană. Și a fost cea mai frumoasa parte a vieții mele profesionale, deși se desfășura în perioada greutaților anilor ’70 și ’80. O viață grea uneori, dar atât de frumoasă! Și bineînțeles că muntele, pădurea și hălăduirea prin munți au fost întotdeauna undeva aproape de mine și un mod predilect de recreere sau de refugiu spiritual.
De obicei evitam zonele pe care le știam aglomerate. Bucegii i-am facut când aveam 15-16 ani și de atunci i-am vizitat doar sporadic. Potecile erau atunci la fel de aglomerate ca o alee printr-un parc (scuzati licența, nu era CHIAR așa de rău). Eram de găpsit prin Ciucaș în week-end sau prin Piatra Craiului, Făgăraș, Parâng, Apuseni. Și acolo era uneori aglomerat și aveam “strategii” cum să ajungem să găsim locuri la prici în cabană. Mai târziu, am bătut locuri chiar mai izolate: Căpățâna, Retezat, Vâlcan etc. Ca geolog prospector și cercetător rareori aveam luxul unei poteci sau al unui drum și mai des vedeam animalele pădurii sau ciobani decât turiști.
În ultimii ani nu am mai bătut munții decât rareori și atunci tot în zone mai izolate. Alte debușeuri în natură: pescuit, vânătoare, apoi plecarea din țaăa cu lucrul…O serie de circumstanțe care m-au ținut departe de poteca de munte…
Au trecut anii și iată-mă în postura de tătic care trebuie să-și introducă fetița în tainele și frumusețile naturii. Simt atâta bucurie să-i arăt fetiței mele de șapte ani cum arată bradul și mesteacănul, urzica și menta, cum să culeagă zmeură, o urmă de vulpe și râmătura mistrețului…Unde? Păi, o luăm ușurel și potecile din jurul Predealului par ideale pentru primele lecții introductive și pentru un concediu la răcoare, departe de canicula bucureșteană.
Predealul pare un boom al dezvoltarii turistice: hoteluri și pensiuni noi au apărut ca proverbialele ciuperci… Mașinile umplu parcările. Corturi în poieni, oameni în jurul focurilor… Se anunță ceva aglomerație pe potecile montane…
Și plecăm la drum: de la Trei Brazi la Timiș, surpriză…Poteca era parcă rezervată pentru noi: nimeni să ne deranjeze cu hăulituri și manele. Zmeura era acolo, la întâlnire, pe marginea potecii, neculeasă de nimeni. Și Alunele și Ciupercile bune. Chiar și o Veverița, nesperiată… Ceva nu era în regulă…
A doua zi, la întoarcere din Valea Cheii, cabaniera de la Poaina Secuilor ne privește cu mirare când, transpirați de urcuș, cumpărăm apă: “Chiar ați venit pe traseu? Rar mai vedem turiști sportivi!” Mă simt stânjenit să fiu numit “sportiv”, cu kilele mele suplimentare… Dar aflu ca în jargonul local majoritatea turiștilor sunt “sportivi de tastatură”, iar arena sportivă nu mai este muntele, ci barul sau internet cafe-ul. Excursia montană este de la mașină la locul de picnic. Turismul “sportiv” este reprezentat de pensionari vârstnici plimbându-se agale pe șosea comentând mașinile care-i evită cu dibăcia dobândită în aglomerațiile urbane… Potecile turistice sunt libere… Numai ATV-urile deranjează liniștea pădurii, înlocuind manelele…
Am sentimente ambigue față de fenomenul abandonării acestei distracții care de multe ori devine o pasiune și dă naștere la vocații. Pe de o parte, am o bucurie egoistă că se lasă un spațiu restrâns celor care chiar apreciază acest dar al naturii. În fond, este o țară liberă în care fiecare își petrece timpul liber cu ce distracție dorește. Poate că potecile munților și cabanele montane erau înainte aglomerate pentru că tinerii nu găseau în altă parte o iluzorie libertate departe de miliția populară, unde se puteau distra dincolo de urâta ora 22:00.
Kate Midleton conduce o drumeție montană 🙂
Pe de altă parte, îmi pare rău că acestă generație poate își ratează o șansă. Și cel mai important: cum să-i facem să aprecieze natura, “mediul” și să-i convingem să participe la eforturile de conservare? Cât timp “mediul” va fi pentru ei spațiul virtual al jocului pe calculator, cum vom realiza o autentică conștientizare a problemelor cu care se confruntă Pământul? Istericii care se leagă cu lanțuri sau flutură pancarte cu “Salvați …” la orice meeting, fie politic fie cultural și în curând la nunți, botezuri și înmormântări, nu cred ca sunt o soluție pe termen lung.
Am o rază de speranță… un grup de copii cu animatorul lor vin în urma noastră din pădure. Sunt obosiți, dar plini de entuziasm… Sunt frumoși!
Citiţi şi
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Viitorul care ne depășește? Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
