N-avem nicio scuză

29 November 2020

M-am gândit de foarte tânără și de multe ori, și chiar și în zilele mai apropiate, să părăsesc această țară. Definitiv.

Mă simt destul de bine către bine, în bula mea.

Dar nu-mi ajunge. Nu poate să-mi ajungă, pentru că nu am cum să merg pe stradă și să nu observ nesimțirea gunoaielor care tot gunoi lasă în urmă lor. Nu am cum să nu văd bătrânele de 80 de ani care vând două legături de ceapă la un leu, ca să nu ajungă să cerșească, să nu cumva să între în filiere “filantropice”. Nu am cum să cred că sistemul de stat nu e profund corupt, după ce am trecut, meteoric, și pe-acolo, și mi-am făcut datoria ca în oricare loc prin care am trecut, și-am înghițit tot rahatul colateral cu convingerea că oricare fapt, cuvânt, minut pe care îl investesc contează, că, dacă toți ne-am face treaba, altfel ar arăta toate lucrurile. Nu am cum să mă fac că nu știu cât grobianism și câtă cruzime se află în spatele deținătorilor iliciți de diamante.

Și totuși rămân aici. Cel mai probabil și pe viitor.

©Iulia Șchiopu

De la capăt: mai întâi, îți faci curat în bătătură; pe urmă, în dreptul curții; pe urmă, dacă iese râul din albie, ori faci șanțuri, ori faci dig cu saci umpluți cu nisip sau pământ etc. Plantezi pomi, oricând și oriunde ai un petic de pământ. Faci copii. Îi crești, îi îngrijești și la vârsta la care încep să înțeleagă și ei cam cum se obțin job-uri și poziții rezonabile în țara asta, și sunt tentați să aleagă calea mai ușoară, le explici că școala din România nu e totuna cu educația și că religia nu e totuna cu credința. Și faci cu ei ore suplimentare, ore pe care nu le ai, dar dacă nu le faci tu rost de la tine, atunci nimeni nu li le va da, așa cum ar fi normal, într-o societate normală.

La mai spui și că toți banii din lume nu pot cumpăra liniștea interioară, iar conștiința e una singură, ca Jiminy, prietenul lui Pinocchio, și fără conștiința curată nu vor putea fi oameni întregi, nu vor putea evolua și nu vor avea nimic prețios de dat mai departe, că se vor risipi și pe ei, și pe înaintași, și pe urmași.

Și că țară lor e aici, că trebuie să grijească de ea ca de ei înșiși și că ei sunt stăpâni aici, nu ciocoii mai vechi sau mai noi. Și că trebuie să-și cunoască și să-și revendice drepturile. Și că e datoria lor morală, în primul rând, să-și exercite, de fiecare dată, dreptul la vot. Și dacă vreodată vor dori să plece, atunci, să plece! Dar să fie din dorință, nu din nevoie. Pân-atunci, eu zic că e cel mai bine să-și vadă fiecare de treaba lui. Expresia e tocită, desigur, dar sensul, necesitatea și datoria sunt tot de actualitate.

Omenește vorbind, nu cred că vom ieși la lumină decât coalizându-ne, ajutându-ne la nevoie și respectându-ne noi între noi, familie, vecini, prieteni, cunoștințe.

Dacă ne-am mai putea îngădui sau, și mai mult, iubi măcar un pic, ar fi și mai bine. Mă (aproape) îngrozesc de câtă agresivitate, hrăpăreala și respingere văd că se manifestă, din ce în ce mai mult, nu doar la noi, ci peste tot.

Noi, oamenii…

N-avem nicio scuză.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Sunt convinsă că oamenii urâți sunt mai fericiți decât cei frumoși

România se află între primele cinci țări europene în privința celor mai bune prețuri pentru călătoriile cu mașină

Alba – neagra cu sufletele și mințile copiilor din România

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro