Dincolo de iubirea sinceră a multor români, iubire care a trecut de la o generație la alta, mai există și toate aceste îngrozitoare spectacole publice, cu Eminescu pe post de tiribombă de bâlci.
După ce a trăit o viață chinuită, sărmanul Eminescu s-a mai trezit și cu o nemurire în care trebuie să ducă în cârcă, de zeci și zeci și zeci de ani, toți impostorii. Nu există impostor român, român verde se înțelege, care să nu se agațe, să nu atârne de Eminescu.
Școala românească n-a cunoscut ideea lecturilor de plăcere, așa că Eminescu a ajuns tot lectură obligatorie. Apoi, dacă nu știi două versuri din poet (din Somnoroase păsărele, din Luceafărul – nu contează), nu ești bun patriot. E ca și cum n-ai ști între ce ani a domnit Ștefan cel Mare, proba supremă de enciclopedie la românache. Eminescu s-a pomenit înscăunat Dumnezeu. Trist epilog la o operă care ne-a dat totuși frumusețe limbii române, așa cum o cunoaștem astăzi.
Au fost vremuri în care Eminescu era seară de seară la televiziunea poporului, între zbuciumatele nopți ale cuplului Prigoană-Bahmuțeanu și căutarea zadarnică a Elodiei prin râpe și boscheți. Sigur că e o idee romantică și foarte frumoasă acest Eminescu al poporului – dar, în realitate, Eminescul poporului de la televiziunea poporului din nopțile poporului era un circ grotesc cu nechemați chinuindu-se artistic, într-un bâlci provincial, fiecare știind detaliul care schimbă tot în conspirația care ne-a răpit geniul național. Au trecut și timpurile acelea, ca valul.
Citiți și Iubiți-l altfel
Eminescu nu are, totuși, liniște nici la 169 de ani la naștere. Nu există gargaragiu român să nu se bălăcească în Eminescu, să nu se frece de o statuie și să nu dea glas unor inepte frământări lăuntrice.
De aceea, în loc de fals laudatio cu sufletul frânt, cum e moda, vin și vă propun o altă perspectivă: Caragiale despre Eminescu (care-l ținea de canalie de când aflase că umblase pe la doamna Micle). Caragiale – pentru că el este oglinda în care ne putem vedea cum am fost dintotdeauna ș cum vom fi mereu.
Caragiale și Eminescu, deci, le-au avut ei pe ale lor, neînțelegeri din rațiuni sentimentale și nu numai. Dar cel mai frumos și mai sincer necrolog în presa vremii tot Nenea Iancu i l-a scris lui Eminescu. Da, da.
Caragiale, care avea superputerea de a privi până în cea mai îndepărtată Siberie din firea oamenilor, era exasperat că se și năpustiseră impostorii să își împartă cadavrul poetului: Ieri d-abia îl cunoșteau și-l aprețiau câțiva prieteni de aproape, și astăzi e un nume la modă, universal cunoscut, ieri d-abea avea ce mânca, ‘în lipsă aproape absolută de subsistență, amenințat de cea mai mare mizerie’ (n.r. – Caragiale citează aici chiar dintr-o scrisoare a lui Eminescu) și astăzi se mănâncă mulți bani – direct, cu opera lui, indirect, sub pretextul numelui lui; ieri, d-abia haine și hrană, astăzi statuie și monumente de bronz, de marmură, de… hârtie velină – mai știu eu de ce! Atât de desăvârșită necunoaștere și părăsire în viață, ș-apoi, într-o clipă, atâta zgomot, atâta solicitudine și închinăciune după moarte! (…) Ce Dumnezeu! doar n-a trăit omul acesta acum câteva veacuri, ca să ne permitem cu atâta ușurință a băsni despre trista lui viață!… a trăit până mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi de zi, ani întregi…
Să ne gândim, așadar, să ne gândim măcar o clipă dacă Eminescu n-ar merita, totuși, o nemurire mai modestă, dar mai adevărată, fără toată această sinistră fanfaronadă. A fost, totuși, un poet, nu faraonul imaginației noastre cu probleme. Fiindcă – vai! – poetul trebuie citit și, când se cuvine, iubit, nu turnat în icoană și plimbat ca sfintele moaște, să-i lingă oasele exact cei pe care, dacă ar mai trăi astăzi, poetul i-ar scuipa-n obraz.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
„Ce veți spune când vă vor întreba cum ați putut permite genocidul din Gaza?”
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
