Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu mai există înapoi

24 June 2018

Dragă prietenă, draga mea, îndrăgostită, naivă, preabuna mea prietenă,

Mi-ai scris cu credința că voi înțelege și voi aproba dreptul tău la a spera că lucrurile care ți-au dăruit bucurie și fericire se vor întoarce, orice s-ar întâmpla, mi-ai scris atât de încrezătoare că Dumnezeu va face dreptate, că acolo unde ai pus tot sufletul, ți se va întoarce măcar o fărâmă, atât cât să te lase să iei o gură de aer. Că ai făcut tot ce ți-a stat în putință, că ai lăsat de la tine, că ai așteptat, că ai sperat, că ai iubit deplin, conștient, total, că ai fost sinceră, că ai răbdat… și că încă mai ai puterea să crezi că, după ce s-a tras linie, destinul va face cumva un miracol și că omul pentru care ai suferit se va întoarce la tine, cu un „iartă-mă”, cel puțin, dacă nu cumva cu o revenire…

Astăzi, draga mea prietenă, n-am să te mint, o să-ți spun întocmai, pe față, cu subiect și predicat, fără edulcorații, fără anestezic, tot ceea ce nu vrei să auzi.

Nu, nu se va întâmpla nicio minune, în niciun caz nu din cele în care ți-ai pus tu speranța și credința întreagă. Iubirea nu doare, iubirea nu e nici pe departe un contract în care o singură parte are toate obligațiile din lume, iar cealaltă toate drepturile. Ai avut parte de fericire, poate și de iubire, deși, Dumnezeu știe, din partea bărbaților te poți aștepta de la orice, nu spun asta dintr-un impuls de misandrie, ci pentru că ei sunt mult mai fluizi și mai volatili decât noi, a fost pentru câteva momente, trebuie să înțelegi că iubirea nu e o garanție pe viață, nu există așa ceva, ea se petrece acolo unde sufletul atinge sufletul, iar pielea se încinge, din unirea lor, la mii de grade, imposibil de stins. Atunci trebuia să te cufunzi până la capăt în orbitoarea strălucire a clipei, conștientă că ea va trece, odată cu minutarul, de partea cealaltă a cadranului, de unde nu există revenire. Clipa e unică, speranța e maladia de care suntem bolnavi, iluzia e forma ei cea mai perversă, ea ne tulbură mintea și ne face vulnerabili. Acolo unde ai fost fericită pe deplin, acolo a murit o parte din tine, cu toată puterea ta și rostul tău. Nu mai există înapoi.

woman

Sursă foto: fashionfav.com

Știu, toată lumea ți-a spus că nimic nu se pierde, că optimismul e singura cură și că iubirea e veșnică, draga mea, imaginează-ți că în loc de perfuzie te-ai trezit cu un pahar de apă rece care n-are niciun efect decât acela de a-ți fi potolit, pentru câteva minute, arsura. Ți-au mai spus că trebuie să arzi ca să te purifici, că e o etapă care te maturizează, că vei vedea lumea cu alți ochi și că nu trebuie să abandonezi, dar, vezi, nimeni nu se poate substitui nimănui… Căpitanul vasului care se scufundă e perfect conștient de catastrofă, dar poruncește orchestrei să cânte mai înverșunat… cântecul lebedei… tu îi asculți pe fiecare în parte și în tine se naște câte o întrebare în plus, așa vei ajunge să te încurci în hățișul propriilor nelămuriri, propriilor dorințe, cărora le acorzi atât de mult credit, fiind ale tale…

Prietenă dragă, nimeni nu posedă pe nimeni, singurul tău companion este sufletul tău. Eu nu pot să-ți spun decât că dragostea ta nu depinde decât de tine și de puterea ta de înțelegere, de spiritul tău de supraviețuire care ar trebui să-ți atragă atenția că fericirea constă în prezența celui pe care îl iubești, iar dacă sentimentul e reciproc, măsura sacrificiului de care vorbești nu e valabilă. Cel care te iubește stă lângă tine conștient și te protejează, simțind temerile tale, frica ta de singurătate și dorința ta de a da tot ceea ce e mai bun din tine unui om care să înțeleagă măreția sentimentelor tale. Emoția ta se răsfrânge în ele și reverberează cosmic, apoteotic, nu se lovește, surdă, de copacii din jur. Dorul tău e convertit în monedă de aur pe care dinții n-o frâng.

Nu, draga mea prietenă, trebuia să înțelegi de la primele semne de întrebare că în iubire nu există sincope sau reveniri, cicatricile sunt definitive, iar calea înapoi nu există decât în poveștile de adormit copiii, ca să nu plângă. Acum va trebui să suferi, dar nu pentru cineva sau ceva, ci pentru propria ta neștiință, naivitate, sinceritate și pentru faptul că n-ai avut încredere în tine atunci când ți-ai vândut sufletul… voiam să zic diavolului, dar să nu aruncăm vina pe ceea ce nu știm că există sau e doar o imagine a propriei ratări.

Nu, draga mea prietenă, nu vei mai retrăi nimic din ceea ce îți dorești, timpul e ireversibil. E o poartă închisă, cu un lacăt a cărui cheie ai înghițit-o la un moment dat, fără să realizezi. Niciodată nu suntem pregătiți pentru așa ceva, avem puteri mari, ne dezvoltăm cu fiecare zi, mai puțin în ceea ce privește fericirea noastră. N-o să-ți spun că „trece”, sau că ceea ce ai pierdut ar fi fost o compensație a unei lipse pe care ai avut-o din cine știe ce timpuri trecute. N-o să-ți spun că mâine va fi mai bine, n-o să te îndemn să iei calmante sau să asculți muzică clasică, o să-ți spun, cât pot eu de sincer, că n-o să te vindeci niciodată. Sună catastrofal, nu-i așa? Dar mai bine te obișnuiești cu ideea că totul e pierdut definitiv, decât să te culci pe urechea efemerității suferinței, pe care timpul, spun ei, o atenuează. Nu. O să iei cu tine, ca pe un tatuaj, iubirea asta care te-a făcut să îți pui semne de întrebare și te-a înfierat ca pe vite, cu ștanță înroșită în foc. Măcar bijuterie dacă ai fi, dar nu ești decât o ființă umană, înzestrată cu sentimente. O să doară mult, o să doară mereu, iar fiecare amintire te va îngenunchea. Sunt mituri acelea cu iertarea, cu retrăirea luminoasă a clipelor de fericire, dacă ai trăit cu adevărat, curat îți spun, adevărul te va îngenunchea. În iubirea adevărată nu e ca în Biblie. Adevărul nu te va elibera, nici vorbă, nici nu te va mai face fericită. Nu există fericire absolută, există un singur fel de fericire, pe care o simți cu toată ființa ta, mental, spiritual și în litera cărnii, în emoțiile pe care ți le-a provocat. Nimic nu mai e ca înainte, dar o cale de salvare există totuși. Nu uitarea, nici negarea, cu atât mai puțin înlocuirea obiectului adorației tale, ci iluzia că într-o viață viitoare, lucrurile se vor potrivi altfel pe tabla de șah a destinului. Deocamdată, în viața asta, e posibil ca nimic să nu mai semene cu ceea ce ai avut la un moment dat. Nici nu trebuie. Lucrurile unice nu se pot multiplica.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Întoarcerea prostului din drum

După ce am făcut primul pas în afara zonei de confort, am avut parte de una din cele mai bune partide de amor din viața mea

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,944 views

Your tuppence

  1. Anysa / 22 July 2018 12:20

    …poate nu sunt prietena pentru care ai scris acest articol. Sunt doar eu, o femeie care nu știe cum să meargă înainte. Există înainte? Se poate trăi cu atâta dor și durere?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Aprilia / 8 September 2018 18:39

      Da! Există înainte! Trebuie doar să crezi și să vrei. Am fost căsătorita 17 ani. A fost iubirea vieții mele. Dar… S a îndrăgostit! Și a plecat. Și eu l am lăsat să plece. Nu am făcut nimic pentru a l ține lângă mine. Mi am dat seama că îmi doresc și eu sa fiu fericită. Am plâns cât pentru zece vieți. Mi e bine acum. Nu ma mai doare. Am sperat o vreme că se va întoarce când își va da seama că eu și copiii suntem centrul universului lui. Acum, sper să nu și dea seama niciodată! Ne e bine așa! Iubesc din nou! Suntem sănătoși! Așa că… viața e minunată și cu siguranță există înainte!

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  2. Raluca / 24 June 2018 23:53

    Iti trebuie curaj sa recunosti adevarurile acestea, pentru ca dor! Dar mai bine asa, decat sa te imbeti cu apa rece… Frumos scris! Parca cineva imi stia intrebarile si nedumeririle,si mi-a raspuns!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro