Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dac-ai simți dragostea mea, n-ai mai fi om

2 December 2018

La marginea satului se întinde până dincolo de pădure ”Țigănia”, așa-i spun localnicii, fără umbră de gând rău. Șatra își are lumea ei și oamenii s-au învățat să îi respecte datul, viețuind în tihnă atâta timp cât și de o parte și de alta se respectă reguli nescrise învățate de-a lungul vremii, lăsate în venele fiecărui prunc odată cu laptele dulce care l-a hrănit. Ce lume colorată, ce sentiment de libertate și ce vibrație în aer, se simte duhul pământului aici cum răscolește praful de pe uliță și vâltorește nebun fustele țigăncilor tinere și oacheșe, cu trupul în pârg ca fructele în miezul verii… Ele râd și se stropesc zănatec cu apă ne-ncepută, doar-doar vine ploaia, și cântă și-i descântă, că e mare pârjolul… pe trupul lor fraged, cămășile tremură cald, temătoare parcă, pictând în relief sfârcurile tari ca alunele și pielea ca mătasea în ape tulburi lucitoare… de-ți aruncă o ocheadă, ți-au luat mințile și nici nu le mai vezi înapoi în viața asta, oricât le-ai fugări, că le îngroapă la inima nucului bătrân unde-și ascund pe noapte cu lună plină toate comorile lor, dănțuind în jurul bărbaților încinși de parfum de carne crudă de femeie vrăjită cu miros sălbatic… dacă te uiți în pământ, chicotesc pe lângă tine ca niște apucate și sunt în stare să te poarte vârtej prin tot satul, să te-arate în lume că ți-e frică de (i)ele… sunt nebune, nebune, și numai băietanii care le sunt sortiți scapă de otrava sângelui de fecioară dezlumită, că le-ngână noaptea cu lună pe fulgerătură când se întinde jăratec sub piele și în freamăt de gând argintat:

Jar să se facă al meu gând de dor

Și toată dragostea mea nelumită

Și foc să se facă al meu gând de dor

Să vie inima ta nenumită

Să vie puhoaie să spele amarul

Să vie ca vântul s-alunge coșmarul

Să vie lună-făclie în noi veșnicie

Să ducă blestemul în surghiunie.

De piatră s-a face chinul

De piatră seacă pus pe inimă să treacă…

De apă s-a face-amarul

De apă curată ca argintarul

De foc să se facă dorul

De foc și de pară să îl simți cu piciorul

Pământule, adu-l la mine

Numai de mine cu dor să se-aline…

 Dacă stai să le-asculți furișat prin mărăcinii de zmeură care îți zgârie pe piele granița dintre lumi înainte de a pătrunde la ei, n-auzi decât un șuier lung și bolborosit, ca o cădere de apă curată, cântată de pietrele sure… ca o chemare din inima pământului, din inima ta făcută prund… M-a învățat și pe mine Raica, nepoata balabustei, aveam vreo 14 ani când a pus mâna pe mine și m-a tras în cortul ei, să-mi spele curiozitatea și păcatul îndrăznelii, să-mi spună cărțile ei de soartă și de viață și de copii și de necazuri, să mă uite și de dragoste să mă descânte…

inima de tiganca

Înăuntru mirosea a fum dospit și peste tot spânzurau fuste lungi și înflorate ca valurile unei mări curcubee, dar ea mirosea a maci striviți și a iarbă neîncepută, a pământ reavăn și a lume nevăzută. În locul în care a pus mâna pe mine, deasupra cotului, m-a fript ca o arsură și mi-a rămas o urmă galbenă ca luna în pătrar, rotată ca o floarea soarelui, pipărată cu negru la mijloc, o am și acum pe inimă goală, unde s-a adăpostit de ochii lumii, să n-o știe nimeni…

În mâini argint viu, pe piele scânteie, cu glas învolburat de cenușă întoarsă, buzele ei fierbinți au scris pe fruntea mea văpaie:

Ochii tăi să se mire, gura ta-nchisă rămâie, lasă cărțile să spuie pe cine-ai iubi în lume… de s-ar duce s-ar întoarce, de-ar veni s-ar rătăci, spune carte, în ce parte, amestecă-te dor, amestecă-te sânge, amestecă-te dor, amestecă-te sânge… spune, carte… Te legi?

M-am legat cu sânge, să prindă gust de mine soarta, că altfel nu mă cunoștea și bobii înșală… și ghiocul… Nu mai știu ce a văzut în cărțile ei unsuroase Raica… mă fascinau prea tare mâinile ei inelate și părul ca tăciunele care curgea pe pieptul ei alb cosițe prinse-n flori de câmp, mirosul ei și toată pielea ei care sclipea în lumina focului ca o lamă de cuțit boieresc cu plăsele din argint și mirosul ei de fiară neîmblânzită de mână de om și tinerețea ei și naivitatea mea… și salba de la gât lucea în ochii mei ispită….

Mi-am amintit de ele toate în dimineața asta în care mă fulgeră cu zorii absența ta și mă pomenesc că te descânt – să te uite dorul meu și toată otrava pe care ai lăsat-o pe pielea mea și toată disperarea asta fără leac rostit sau nerostit și toată așteptarea și toată disperarea…

… dacă ai simți dragostea mea, n-ai mai fi om… ai fi numai durere în fiecare clipă, în fiecare loc și în toate câte sunt și cele care nu sunt și n-ai putea să te tăvălești de durere, nici să strigi după ajutor, nici să-ți găsești degrabă sau vreodată liniștea, sau poate ai fi numai flacără ce mistuie venele și creierul și inima ta și sufletul pe care soarta ți l-a dat în viața asta atât de împătimit după celălalt… dacă ai simți dragostea mea, te-ar frige locul pe care stai și n-ai ști cum să alergi mai repede la mine, să te-aline apropierea mea, să-ți șteargă toate lacrimile și toată otrava lipsei mele, te-ar pedepsi încrâncenat orele în care nu mă vezi și n-ai ști cum să dai ceasul înainte sau înapoi, ca să poți respira, ca să-ți auzi inima din tine și ca să vezi cu lumina ochilor în sufletul tău… Că nu e dragoste pământească a noastră, e numai jar dacă ai simți (,) dragostea mea… Cu noi se joacă cineva și tare-i mai place jocul, până când nu știu, e lanțul strâns pe încheieturile noastre și ne târâm, îngenuncheați, când prin cer, când prin noroaie și cu cât e drumul mai greu, cu atât mai mult se rupe carnea pe noi de durere. Numai noi știm ce înseamnă patimile și ceilalți n-au decât să ne creadă că nu avem ce căuta în lumea asta singuri, atât de departe unul de celălalt. Dacă ai simți dragostea mea, n-ai mai fi om, ai fi zeu și nimic nu te-ar putea coborî din stelele tale, toate pentru tine, puse cu mâna mea, una câte una, cu sufletul meu și cu inima mea năucă de dorul tău și cu ochii mei închiși fără tine… dacă ai simți (,) dragostea mea…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 



Citiţi şi

Era sau nu era ea?!

Un cadou pentru Maria

Mi-e dor de mama…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,061 views

Your tuppence

  1. Angela Tocilă / 2 December 2018 22:21

    Minunat text, felicitări!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro