Nu te-am uitat nici azi, iubitule

17 June 2021

Deși, uite, au înflorit mulți salcâmi între noi. Te-am refuzat atunci, în acea fatidică zi de joi, am refuzat să te urmez și ochii tăi au plâns surprinși. Aveam pe mine aceeași rochie albastră cu care ne-am început iubirea și mi-a devenit clar că, purtând-o atunci când ți-am dat un refuz, am încheiat un ciclu.

Te-am iubit. Te-am iubit… atât cât poate iubi un nebun. Cu disperare, exaltare, îndârjire și frică. Când ne despărțeam pentru scurt timp tremuram, intram în transă, mi-era frică, intram în vorbă cu oameni, îmi ocupam timpul numai ca să nu-ți simt lipsa, să nu conștientizez că nu ești la o respirație distanță, să nu urlu, doamne… de câte ori nu mi-a venit să verific dacă țipând, mă pot elibera de frici, de dor, de nesiguranță.

Erai plecat de deja patru zile și am cedat. M-a sunat și i-am răspuns. Am făcut repede un duș și în pripă, grabă și timp limitat am ajuns la el. Nu voiam să am timp de gândire, cumpănire sau altceva, tocmai ca să nu mă răzgândesc. Da, te-am înșelat. Acum ai să mă întrebi de ce. Știu, te vei uita în ochii mei, mă vei lua în brațe și-ți voi simți tot tremurul când mă vei intreba cald și calm, cu vocea în lacrimi: „De ce, iubita mea?”. Am să mă uit tăcută în tine, am să plâng și am să fiu incapabilă să-ți dau un răspuns.

Ce răspuns să-ți dau? Că mă doare tot corpul când lipsești? Că urăsc să-mi spui la final de lună „iubito, lipsesc trei zile, așteaptă-mă”? Că mi-e groază, o groază cumplită că te întâlnești cu cineva din trecutul tău și veșnica ispită din mine îți va deveni rutină? Că vei obosi, la un moment dat, când neastâmpărul meu în ceea ce privește viata te va covârși? Că altfel nu știu, nu sunt în stare să funcționez, decât uitând de mine în brațele cuiva? Da, iubitule, am închis ochii când am fost la el și am avut convingerea preț de patru orgasme că tu mă ții în brațe.

Și… mai ții minte ce mi-ai spus când ți-am mărturisit toate astea? „Mărită-te cu mine”. Doamne… Nu știu dacă vei afla vreodată, dar primul și unicul meu răspuns, cel mai clar și care-mi stă mărturie cu tot sufletul, a fost să-ți spun „da”. Să-ți țip DA. Să arunc lumii întregi că eu, aia nestăpânită, îndoită și veșnic nehotărâtă, m-am dat ție. Ție, unicul meu iubit. În schimb de asta… spiritul meu contradictoriu, cumpănitor și nehotărât, acel ceas ce mă trădează de fiecare dată în fața unei mari decizii, m-a îndemnat să te refuz. Am spus „nu”.

©Fabian Perez

Mai știi? Din acel moment, nu te-am mai auzit respirând. Mâna care încă stătea pe mijlocul meu a devenit inertă și grea. Nu ai oftat, nu ai plâns. Ai înlemnit. Iar eu… te-am ajutat să faci bagajul și te-am privit plecând. Te-am lăsat să pleci. Nu era prima oară când o făceai, dar sigur era ultima.

Sunt bine acum, după doi ani fără noi. „În transă?”. ”Tot în transă, da”. Merg pe stradă și mă duc la petreceri, râd, zâmbesc, am o față senină, lumea mă admiră, sunt frumoasă, mereu am fost, dar… sunt goală.

… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… … revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino… revino-mi!

Guest post by Arestatul fără umbră

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Uneori doare mai mult să rămâi decât să pleci

Știam de când i-am dat banii că am făcut o porcărie

Pur și simplu o iubesc!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro