Se însera când au parcat mașina în fața hotelului boutique din celebra stațiune montană. Aida avea o ușoară senzație de greață de la serpentinele pe care Luciano le luase din scurt fiind un șofer cam vitezoman. Nu îi venea să creadă că se terminase tot iureșul ultimelor luni și era de-acum femeie măritată, la casa ei. Când plecase și ultimul invitat de la nunta anului din show biz adică nunta ei și a lui Luciano ochii li se închideau de oboseală. Nu au avut parte de noaptea nunții, fericire și iubire. Erau epuizați. Ei se ocupaseră de toate, de la aranjamentele florale până la aranjarea la masă a ultimului invitat care le confirmase participarea. La care se adaugă ziua epuizantă a nunții, în care, în loc să fii zen și să te bucuri de ceea ce trăiești, te agiți mai ceva ca la examenul de licență sau interviul vieții. Când au ajuns în dimineața de după petrecere, în apartamentul nupțial închiriat în hotelul de cinci stele, Luciano a deschis sticla de șampanie oferită din partea casei, a pus în paharele de cristal, înguste și elegante și au închinat. Au început să deschidă plicurile cu bani să facă bilanțul. Profitul era răsunător. Nu degeaba erau cele mai în trend vedete de muzică pop. Avuseseră aproape cincisute de invitați aleși pe sprânceană.
După ce au băut pe îndelete fiecare câte un pahar cu șampanie la lumina răsăritului, și-au făcut un duș și au adormit asemenea bebelușilor după baie. Asta a fost tot. Vor pleca în câteva săptămâni în luna de miere în Maldive, conform tradiției celebrităților între care se învârt, dar mai au de onorat câteva contracte deja semnate. Weekend-ul acesta liber au decis să vină la munte să își încarce bateriile pentru ultimele concerte care nu puteau fi amânate.
Când Aida a coborât din mașină, soarele apunea și lumina aurie învăluia munții, copacii pădurii poleiți în culorile toamnei. Parcă a coborât într-un tablou al lui Klimt, iar hotelul situat departe de flash-urile paparazzilor emana calm și liniște exact ceea ce îi trebuia ei.
— Ah, iubi, unde ai găsit frumusețea asta? E absolut superb totul.
— Știi că mă pricep să aleg locații izolate și liniștite. Am fost vedetă înaintea ta, o tachină Luciano, cum îi plăcea să facă de obicei.
— Iubi, ce norocoasă sunt eu cu tine. Știiiu că și tu m-ai ajutat să urc în topuri. Ce-aș fi fost dacă n-ai fi existat? a fredonat Aida, intrând în jocul lui și i-a întins mâna, sărutându-l fugitiv.
— Iau eu bagajele, spuse Luciano îndreptându-se către portbagaj.
— Ok, verific eu ce a mai rămas prin mașină.
S-au îndreptat amândoi către recepție. O răcoare relaxantă și îmbietoare îi întâmpină în recepția mobilată simplu. Într-un colț, piesa de rezistență, un șemineu funcțional, cu lemnele deja pregătite să fie aprinse era încadrat de două fotolii masive, tapițate cu catifea verde închis. Între ele o măsuță cu un samovar care te îmbia să prepari un ceai fierbinte, numai bun pentru a-l savura alături de o carte bună. Pe un taburet două pături de cașmir așteptau să te încălzească în moliciunea lor. Deși era început de octombrie, sigur seara se lăsa rece, aici la munte. Bine că și-a aruncat și câteva cărți în bagaj.
— Aici vreau să îmi petrec seara, în fața focului din șemineu, decretă Aida. Ador acest decor, iubi spuse și se așeză pe unul din cele două fotolii. Scoase telefonul și fotografie șemineul care părea aterizat acolo din alte vremuri, în lumina apusului.
Recepționerul îi întâmpină respectuos și le ură bun venit. Înregistrarea s-a făcut imediat și au pornit spre apartamentul de la ultimul etaj, cu cea mai frumoasă vedere spre munții învăluiți în ultimele raze ale soarelui.
Pasionată de fotografie, Aida a făcut câteva cadre de pe balconul camerei. Totul era senzațional. Intim, liniștit, ceea ce își dorea. Pentru o clipă s-a gândit că Luciano a închiriat tot hotelul acesta micuț și cochet doar pentru ei doi, știa că putea face asta dacă voia. S-a aplecat ușor pe balcon, putea fi adevărată supoziția ei. În parcarea hotelului, în afară de mașina lor se mai afla o singură mașină. Era ciudat, dar adevărat. O seară de vineri, într-o stațiune montană cunoscută, și o parcare cu doar două mașini, mașina lor și încă una. Această mașină îi stârni curiozitatea. Era o mașină sport, de lux, decapotabilă. Portocalie. Oare cine ar putea face o asemenea alegere?
Luciano îi întrerupse gândurile venind pe balcon cu două pahare cu whisky și îi întinse unul:
— Pentru noi, iubita! Hai să privim apusul și apoi mergem la cină îi spuse zâmbind.
— Pentru noi, Luciano! Te iubesc.
— Și eu te iubesc, Aida, dragostea mea.
— Mă gândeam de ce este atât de liniștit hotelul acesta pentru o seară de început de weekend. Nu cumva este doar pentru noi? l-a întrebat Aida cu zâmbetul pe buze.
— Ce intuiție ai, draga mea.
— Ai făcut tu asta pentru noi?
— Știam că cel mai mult îți dorești să evadăm și să fim doar noi doi. Și am zis, de ce nu? Proprietarul îmi este prieten, a fost de acord cu condiția ca după ce plecăm să facem un story, o recenzie ceva să îl ajutăm cu o reclamă pentru hotel și restaurant.
— Știi bine că asta îmi place cel mai mult să fac. Și mai ales că a făcut asta pentru noi, va câștiga înmiit. Să bem pentru relaxarea care ne așteaptă.
— Mâine vrei să facem o drumeție?
— Yees, verific imediat ce trasee lejere sunt pe aici, spuse Aida butonând telefonul cu dexteritatea influencer-ei de succes care era.
Soarele deja trecuse dincolo de munte, lumina aurie devenise tot mai difuză și în seara de octombrie, începu un vânt ușor dar rece.
— Gata, mă pregătesc pentru cină mi s-a făcut o foame de lup spuse Aida.
— Ce pregătire îți mai trebuie draga mea? Ești perfectă oricum și suntem doar noi aici.
— Ei Luciano, doar mă cunoști că nu ies nici până la colțul străzii fără să mă machiez. Țin la imaginea mea, dragule, cum altfel să am atâția fani?
— Bine, iubi, te aștept aici. Eu îmi mai dau cu puțin parfum și sunt gata.
— OK spuse Aida și intră în baie.
Aida era o cântăreață în vogă, cu sute de mii de urmăritori pe social media și milioane de vizualizări pe you tube. Nu era de o frumusețe ieșită din comun însă avea un corp superb, bine proporționat și o charismă care atrăgea fanii. Avea capacitatea aceea de a intra în vorbă cu oamenii și de a-i face să se destăinuie, un zâmbet de milioane și o voce fără cusur. Scotea hit după hit și contractele curgeau în consecință.
Se îmbrăcă simplu, într-o rochie neagră de cașmir care se mula perfect pe trupul ei de divă, pantofi cu toc și o broșă supradimensionată. Arăta senzațional și Luciano o opri cu o sărutare tandră.
—Dacă nu mi-ar fi foame iubi, cred că nu aș ieși din camera până dimineață.
—Dragostea trece prin stomac, iubi, sper că au papanași la desert, îi răspunse Aida, sărutându-l și ea.
Au coborât în restaurant. Așa cum intuise Aida erau singuri.
S-au așezat la masa de lângă fereastră. De nicăieri a apărut un chelner îmbrăcat extrem de elegant și le-a oferit meniurile. Pentru început le-a pus la fiecare câte un pahar cu apă. Au comandat cina, aveau și papanași la desert. Se auzea în surdină o muzică de jazz. Era cald, bine și liniște.
Deodată, se deschide cu zgomot ușa restaurantului și apare un cuplu ciudat, dar interesant.
Aveau spre 60 de ani, dar arătau bestial – foarte bine întreținuți prin dietă, ceva operații estetice, masaje, viață bună și sport. Ea, înaltă cu alură de fotomodel purta pe cap un batic Hermes de mătase ușor desprins din strânsoarea necesară, lăsând să se vadă părul rebel, oranj-portocaliu cu șuvițe blonde, ochelari de soare Dior, buzele roz fucsia. Un pantalon aceeași nanță cu rujul i se așeza perfect pe picioarele lungi cu glezne fine, de franțuzoaică. O cămașă albă lejeră de mătase, cu spatele gol și un pantof stiletto nude îi completa ținuta excentrică. Avea în brațe o pisică sfinx.
Și el era un bărbat bine pentru vârsta lui, ușor grizonant, bronzat, lucrat, suplu, cu trăsături de italian, nasul ușor acvilin și buze senzuale. Purta pantaloni de blugi, espadrile roșii și tricou Polo alb. Avea pe umăr un papagal roșu.
— Bună seara, bună seara li se adresă femeia bine dispusă.
— Bună seara, se înclină curtenitor către ei, bărbatul.
— Bună seara răspunseră în cor Aida și Luciano.
Cei doi se așezară la o masa cu vedere la terasă, față în față, papagalul se așeză pe umărul scaunului de lângă bărbat iar pisica țopăi pe scaunul de lângă femeie.
— Iubi, ce apariție, cine or fi ăștia, șopti Aida peste masa, uitându-se la Luciano.
— Ce ciudat, proprietarul m-a asigurat că vom fi doar noi în pensiune.
— Lasă, iubi, pe mine nu mă deranjează, la vârsta lor cred că habar nu au cine suntem noi. Followerii mei sunt altă generație. Ăștia doi nici nu știu ce e ăla instagram.
Un alt chelnerul la fel de elegant și ceremonios se îndreptă cu meniurile spre noii veniți. Doamna își aplecă urechea spre pisică de parcă aceasta i-ar fi șoptit ce să îi comande. Papagalul începu să vorbească
— Pas-te, pas-te, pas-te.
— Fifi, liniște se auzi vocea stăpânului și papagalul tăcu pe dată.
Aida și Luciano au fost serviți cu băuturile așa că și-au întrerupt analizarea personajelor interesante de la masa dinspre terasă și au închinat, privindu-se în ochi cu iubire.
Când le-au fost aduse și celorlalți băuturile, aceștia s-au ridicat de pe scaune la unison și au venit cu paharele către ei
— Permiteti-ne să ne prezentăm. Oleg Spakovski director de circ și magician. Sunt pensionar și mă ocup de investiții imobiliare. În Rusia, adăugă zâmbind și le făcu cu ochiul.
— Ludmila Spakovski, balerină și poetă, spuse soția și își arătă dantura impecabilă.
— Luciano Moretti impresar artistic și Aida Moretti soția mea, spuse Luciano, evitand să spună cine este Aida câtăreața celebră cu milioane de vizonări pe you tube, ce nu avea nevoie de prezentare.
Cei doi nu au dat semne că ar avea idee cine ste Aida. Luciano i-a zâmbit asigurand-o că avusese dreptate că habar nu au cine sunt.
— Ce tineri și frumoși sunteți, dragilor spuse Ludmila cu emfază. Noroc! Noroc! Zic să închinăm.
— Sănătate și iubire, zâmbi cu subînțeles Oleg și ridică paharul .
Luciano și Aida au închinat și ei într-un glas:
— Sănătate, sănătate și tot ce-i mai bun vă dorim.
— Ce chestie, numele nostru, numele vostru, Rusia și Italia, hahaha râse cristalin Ludmila.
— Vă lăsăm să serviți cina, poate bem un coniac după masă, ascultăm o muzică bună. Am văzut că au și stație de karaoke. Ce ziceți, vă băgați? întrebă Oleg făcându-le cu ochiul.
Înainte să apuce să răspundă:
— Sigur că se bagă, dragă. Cum așa, ne distrăm și noi împreună, după ce că suntem singuri în pustietatea asta de hotel. Și cântăm în duet.
Aida deja se panicase. Cine or fi ăștia? Ei mai lipseau din peisaj. Nu dorise decât liniște și relaxare, muzică în surdină și dragoste. Și acum. Luciano o încurajă din priviri:
— Iubi, stai liniștită, scăpăm noi de ei, îi spuse.
Aida încercă să se relaxeze, în așteparea cinei, chiar îi era foame. Admiră decorul elegant-rustic din jur. Se ridică și se duse spre șemineul din restaurant, deja pus în funcțiune. Luă vătraiul din stativ și se jucă cu jarul care emana o căldură bună și învăluitoare. Pe fereastră se vedea terasa luminată cu aranjamente de beculețe, plină de mușcate curgătoare încă în floare și întunericul munților. Spera să fie o noapte cu stele și lună plină, să se plimbe puțin înainte de culcare. Îl privi pe Luciano cum butona pe telefon. Ciudații păreau prinși într-o conversație cu animalele lor de companie ce stăteau nemișcate pe scaunele de lângă ei.
Chelnerul își făcu apariția cu comanda lor. Aida se întoarse la masă. Chiar i se făcuse foame.
Deodată, Oleg și Ludmila se așezară neinvitați la masa lor cu paharele de brandy.
— Ahh, ce masă bună spuse Ludmila. Hai, noroc, dragilor! Închină aceasta din nou.
Aida și Luciano se priviră consternați:
— Noroc, spuse Luciano, aaa, știți noi tocmai voiam să mergem la culcare. Suntem cam obosiți, am venit aici să ne odihnim.
— Vaai, dragilor, dar o să aveți destul timp să vă odihniți când veți fi de vârsta noastră. Noi ce să mai zicem…o să vedeți voi, mai o durere de genunchi, mai o criză de sciatică, ca să nu mai zic de pielea ridată…asta este viața spuse Ludmila oftând.
— Uite, Ludmila, bem un pahar cu voi, stăm puțin de vorbă și pe urmă, gata, ne retragem spuse Aida căreia i se făcu milă de acest cuplu interesant. Și cum era viața voastră între spectacole?
— Ah, ce viață frumoasă am avut. După spectacole mergeam întotdeauna la un restaurant bun, petreceam până spre dimineață, ne-am învârtit în cercuri înalte, între președinți, generali, oameni de artă, scriitori. Eu eram sufletul petrecerilor. Dansam, dansam până la ziuă. Dansul a fost pasiunea mea. Nu-i așa, Oleg?
Oleg încuviință cu privirea în gol.
— Și, copii aveți? întrebă Aida.
— N-a fost să fie, draga mea. Avem comorile astea două pe Fifi și pe Sisi. Ce să faci? Poate așa a vrut Dumnezeu, poate nici nu am fi fost părinți buni la cât de mult ne plăcea distracția.
— Și apoi de ce să faci copii? Nașterea este o condamnare la moarte spuse abătut Oleg.
— Oleg nu și-a dorit copii, și eu i-am respectat dorința, oftă Ludmila.
— Copiii sunt o binecuvântare spuse Aida. Eu am încă două surori pe care le iubesc enorm și îmi doresc să am mai mulți copii.
— Adevărat consimți Ludmila, acum și eu cred că ar fi fost minunat să avem o familie adevărată cu copii, nepoți și toate cele nu doar noi doi și animale de companie. Acum, când ne-am retras din activitate simțim cel mai mult singurătatea. Prietenii de altădată s-au prăpădit, alții sunt fosile neputincioase prin azile și am rămas doar noi doi. Până când? Până va pleca primul, apoi cine știe?
— Hai să nu ne mai gândim la lucruri triste, încercă Luciano să pună capăt discuției.
— Oleg, hai dragule ia pune tu o melodie de dans ceru Ludmila, brusc înveselită.
Se auzi un tango de demult și cei doi începură să danseze, cu figuri, de parcă erau la un spectacol de dans argentinian. Dansau perfect, mimau iubirea, durerea, dorul, pasiunea ca niște actori profesioniști.
Luciano zâmbi și intră în joc. Întinse mâna și o ridică pe Aida de pe scaun. Dansau relaxat.
La finalul cântecului, Oleg spuse:
— Provocare, provocare, o melodie de dans, noi câștigăm, looserii beau câte un shot o melodie de cântat, voi câștigați și atunci noi bem câte un shot.
Zis și făcut, așa începu petrecerea celor patru în restaurantul luxos al hotelului fără alți turiști.
După al treilea cântec pe care Aida îl interpretase așa de bine încât și stația de karaoke ar fi aplaudat-o, Luciano îi spuse la ureche:
— Hai că sunt chiar drăguți rușii ăștia, ne distrăm și noi puțin.
Începu dansul, etapă în care Luciano și Aida nu reușeau să țină pasul cu cei doi dansatori profesioniști, și serviră la final al patrulea shot.
Oleg puse cea de-a patra melodie și dădu drumul stației de karaoke, iar Ludmila începu să o cânte fals, printre chicoteli de râs.
La un moment dat au făcut schimb ca să învețe de la profesioniști pașii pentru melodiile de dans.
Era multă veselie și începură să se simpatizeze reciproc.
Muzica se auzea pe ritmuri tot mai aprinse, de la shoturi trecuseră la șampanie. Când Luciano a ieșit să fumeze o țigară l-a însoțit Ludmila.
Oleg a rămas cu Aida în restaurant și a început să îi povesteasca de piața imobiliară din Rusia și de vila castel a familiei Karenin, urmașii Annei Karenina pe care o are de vânzare chiar acum în portofoliul agenției sale la un preț de nimic. Un chilipir. Cu toate obiectele de artă originale, existente în ea.
— Cuuum, casa Annei Karenina? Nu te cred! spuse vehement Aida.
— Nu mă crezi? Intră pe site. Îți dictez.
Aida căută înnebunită site-ul și sub îndrumarea lui Oleg găsi vila. Era superbă și extrem de bine întreținută. Un adevărat muzeu.
— Doamne, cum ar fi, cât îmi doresc așa o casă, suspină Aida.
— Ce te reține? întrebă Oleg făcând pe neștiutorul.
— Nu știu. Oare aș putea să cumpăr un imobil la Sankt Petersburg. Ce nume rezonant! Câtă istorie!
— Dacă vrei cu adevărat, poți, spuse cu subînțeles Oleg.
— Tot ce gândești cu inima se materializează, își spuse. Cât adevăr.
— Ce mai aștepti? Trimite-mi un avans și aș putea reține pentru tine vila măcar câteva luni până vedem cum putem face tranzacția, actele și restul birocrației.
— Ar fi corect din partea mea să decid împreună cu Luciano, nu crezi?
— Poți să îi spui că ai vrut să-i faci o surpriză, îi făcu cu ochiul Oleg.
— Știi, doar dacă riști ajungi să-ți trăiești visele, spuse Aida privind în gol.
— Îți dau contul? Întrebă Oleg
— Da, va fi o surpriză pentru Luciano.
Soneria telefonului se auzi, contul lui Oleg se afișă în mesaj. Aida deschise aplicația bancară. Făcu plata fără să se gândească prea mult. Trimise către Oleg confirmarea. Acesta retrase pe loc de pe site casa de la vânzare. Îi promise că se va ocupa de acte în perioada următoare, timp în care ea va avea timp să îl pregătească pe Luciano.
De pe terasă au apărut Ludmila cu Luciano. Un vals celebru începu și Ludmila spuse:
— Trebuie să te învăț pașii, este un dans elementar, Luciano.
Oleg se înclină în fața Aidei și toți începură să danseze.
Soarele este sus pe cer și luminează galbenul frunzelor. Dumnezeu a fardat cu pudră de aur pădurea. Prin draperia trasă, în cameră este incă semiîntuneric. O rază firavă de lumină pătrunde timid. Pe ușă intră Luciano cu cafea, croissante și dulceață de afine.
— Bună dimineața. Iubi, ai promis că azi mergem în drumeție.
Se ridică ușor, mirosul de cafea o resuscitează, prima gură și amintirea serii revine timid. Îi este frică să întrebe ce s-a întâmplat astă noapte. Vrea să prindă un moment de singurătate să verifice contul, tranzacția teribilă pe care o făcuse. Cum avusese încredere să facă așa ceva?
La scurt timp, îmbrăcați în treninguri, cu șepcile îndesate pe frunte ies din pensiune echipați de drumeție. Aida se uită atent în jur. În parcare se afla doar mașina lor. Nici urmă de vreo decapotabilă portocalie.
Le taie calea o pisică fără blană. Fac schimb de priviri, le este teamă să se întrebe de unde o știu. Un papagal roșu zboară de pe creanga unui copac și se așează cuminte, ciugulind din pene, pe o tufă de rhododendron, în curtea pensiunii.
Guest post by Iulia Stavre
27.09.2024
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
