În prima zi după colapsul rețelelor sociale a urmat un val de sinucideri în rândul influencerițelor. Rămase fără obiectul muncii, ele s-au privit un timp în oglinzi. Dar cum oglinzile nu reacționau cu emoticoane la privirile lor, influencerițele, enervându-se, le-au spart și, cu cioburile în mâini, și-au deschis venele, fiecare în propria cadă.
A doua zi, politicienii s-au trezit singuri într-o masă de foști votanți. Fără profilul virtual întreținut cu grijă de comunicatori și PR-iști, tentaculele lor carismatice, persuasive sau de-a dreptul mincinoase nu mai aveau puterea să se extindă, rămânând blocate în afișele electorale ce împânzeau orașul. Afișe pe lângă care cetățenii treceau nepăsători, fiindcă nimeni nu mai dădea doi bani pe figurile zâmbărețe de pe ele. Astfel, văzându-se niște anonimi absorbiți într-o gaură a dezinteresului general, politicienii au stat și s-au gândit ce s-au gândit. Apoi au realizat că e mai profitabil să fii un lup în blană de oaie decât un lup chel și răpciugos. Așa că au mers și s-au călugărit.
A treia zi, vedetele de la Hollywood s-au simțit în impas. Ce farmec mai avea să consumi kerosenul avionului particular într-un zbor lung până la Monte Carlo, pentru a-ți cumpăra ultimul sacou Loro Piana sau ultima geantă Louis Vuitton, dacă nu te puteai bate cu pumnul în piept pe Instagram și TikTok că lupți împotriva încălzirii globale? Așadar, neavând pentru ce cauză la modă să mai militeze, vedetele de la Hollywood au ieșit în stradă și s-au alăturat grevei scenariștilor. Ultima dintr-o serie nesfârșit de lungă.
A patra zi, terapeuții de rit nou s-au văzut fără adepți. Nu mai aveau, pur și simplu, pe cine să vindece. Drept urmare, au încercat să aplice pe propria piele rețetele lor de a obține fericirea și succesul în 3, 9 și 12 pași. Lucru care nu a dus la rezultatele scontate. Dimpotrivă, ei s-au îmbolnăvit și au fost nevoiți să se interneze. Însă spitalele de psihiatrie fiind deja pline, s-au luat măsuri ca toți nebunii să fie eliberați pentru a le face loc terapeuților de rit nou.
A cincea zi, intelectualii publici au experimentat o angoasă acută. Ce rost mai aveau pe lume, s-au întrebat ei, dacă nu se puteau porcăi în văzul tuturor: conservatori cu progresiști, liberali cu socialiști, și – cum duhul discordiei stârnea agitație chiar în sânul aceleiași tabere – conservatori vopsiți cu conservatori autentici, stângiști caviar cu stângiști radicali? Așadar, deposedați de menirea și sensul prezentului lor cotidian, intelectualii publici, culmea, au început să aibă și idei, nu numai acuze.
A șasea zi, artiștii – scriitorii, muzicienii, pictorii – au privit cu nostalgie vremurile de odinioară. Atunci mimau în voie solidaritatea de breaslă când, ajunși acasă cu urme de ruj pe funduri după lansări și evenimente transmise live pe rețele, puteau să le ureze în liniște colegilor falimentul (în rarele cazuri când aceștia aveau succes la public), uitarea, ruina. Adevărul e că fiecare se credea buricul pământului, iar pe pământ nu putea fi loc de două sau mai multe burice, era împotriva firii. Acum la ce bună această mimare? Le lipsea platforma ideală pentru etalarea virtuților. Prin urmare, nu a mai rămas decât – cine ar fi crezut? – să încerce să se admire sincer.
În ziua a șaptea după colapsul rețelelor sociale, în piața centrală a orașului a venit câte un individ din fiecare categorie rămasă: o influenceriță care nu-și tăiase venele, un politician care nu se călugărise, o vedetă de la Hollywood care nu intrase în grevă, un terapeut de rit nou care nu fusese internat, un intelectual gata să acuze, un artist incapabil să admire. În fața lor, suit pe un piedestal, predica un nebun – dintre cei externați din spitalele de psihiatrie. Nebunul avea o barbă lungă și încâlcită și două cercuri roșii tatuate în podul palmelor. El a spus:
̶ Supraomul a murit. E timpul să redevenim oameni!
Nedumeriți, ceilalți s-au apropiat. Cum adică să redevenim oameni?, s-au întrebat ei. Nu suntem noi cei mai umani dintre oameni?, era fiecare convins de umanitatea sa. Apropiindu-se să asculte cu atenție predica nebunului, au început să schimbe între ei priviri pline de dispreț. Atunci, simțind vrajba care plutea în aer, nebunul a spus:
̶ Cine se poate loga la rețele să arunce primul piatra!
Replica aceasta i-a năucit. Nimeni nu se putea loga la rețele. Asta însemna că toți erau băgați în același rahat până la gât. Și, mirosind la fel de urât, s-au dus să se spele în fântâna din piața centrală a orașului. S-au spălat mai întâi pe față. Apoi, dezbrăcându-se de haine, și-au spălat trupurile și membrele. Astfel, au rămas goi unul în fața celuilalt. Și, privindu-și unul altuia goliciunea, au început să râdă.
Așa au realizat că, totuși, se poate conviețui în realitate.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
