Omul nu are cum să scape din lanţurile cu care viaţa îl încătuşează, decât dacă ea acceptă să-l elibereze

Rita Drumeș

14 October 2016

rita-drumesDaria nu avusese timp să-şi dea seama când venise şi trecuse primăvara. Zilele trecuseră cu repeziciune, precum vagoanele care urmau un tren ce grăbeşte dintr-o gară în alta, cu o destinaţie finală bine precizată. Pentru ea, destinaţia finală fusese acea primă zi de vară, ziua în care copiii îşi celebrau puritatea, naivitatea, candoarea. Şi ea dorise să-şi celebreze libertatea, dar…

Deşi oficial era o femeie liberă, nu se simţea fericită. Plecase pe jos de la judecătorie şi se oprise în curtea cofetăriei de la Terasa Colonadelor. Pierdută printre pomii înalţi, uitaţi de timp, se aşezase la una dintre mesele ascunse bine de privirile indiscrete şi îşi dăduse frâu liber lacrimilor. Le dăduse voie să cadă în linişte, una după alta, precum firele de nisip în clepsidră. Pentru prima dată după mulţi ani, ea şi Cătălin se purtaseră ca doi buni prieteni. Cine i-ar fi văzut în urmă cu două ore ar fi crezut că veniseră acolo să facă orice altceva, mai puţin să divorţeze. Se amuzaseră mult în sala de judecată. Avuseseră mereu de comentat câte ceva, încât, la un moment dat, fuseseră priviţi de cei din jur ostentativ, pentru a-i face să înţeleagă că nu se comportau firesc. Tot mariajul lor fusese unul nefiresc, aşa că ce mai conta dacă tuşa finală era în ton cu restul. Când îi chemase judecătorul în faţă, îi pufnise râsul pe amândoi, parcă erau doi liceeni puşi pe şotii, în prima zi din restul vieţii lor. După ce-i privise circumspect, acesta li se adresase:

– Consimţiţi amândoi la desfacerea căsătoriei de comun acord?

– Da! răspunseseră în acelaşi timp şi-i pufnise din nou râsul.

despartire

Nu ştiuse ce simţise cu adevărat în acel moment. Era ca şi cum intrase în transă. Dorise doar ca totul să se termine mai repede, sperând că el avea să-i ofere posibilitatea de-a vorbi amândoi despre greşelile comise. Deşi se separaseră pentru a-şi pune ordine în viaţă, nu reuşiseră să comunice cu adevărat, de fiecare dată sfârşiseră prin a-şi aduce acuze reciproce. Nu ştiuse de ce îşi dorise ca el să o fi înţeles măcar în acea zi, chiar dacă oficial nu mai erau soţ şi soţie. Minte de adolescentă îşi spunea acum, stând în grădina cofetăriei. Ce să mai fi aşteptat, să o ierte că se separaseră la iniţiativa ei? Să-şi asume greşelile pe care el le făcuse de-a lungul celor două decenii şi mai bine trăite împreună? Nu ştia, dar ar fi vrut să-i accepte invitaţia de-a ieşi împreună la o cafea, sperând probabil că aveau să rămână în relaţii amiabile. Nu ştia cum se simţea el, dar ea se smiţea mizerabil în prima zi din vara lui 2007.  Pusese punct unui mariaj care durase 23 de ani, având impresia că viaţa o trăsese pe sfoară. Nici ei nu-i venea să creadă că în primele cinci luni ale acelui an, toată viaţa îi fusese dată peste cap. Fiica ei plecase în Anglia, fiul ei se însurase fără ştirea ei sau a fostului ei soţ, iar ea părăsise postul de director zonal de la Vulturul. Şi ca toate să fie şi mai greu de acceptat, revenise în partea de jos a casei, după plecarea Cristinei în străinătate. Cum avea să locuiască de acum înainte acolo? Nici ea nu ar fi ştiut să răspundă, dar îşi câştigase acel drept cu mulţi ani în urmă, când îşi riscase libertatea pentru un acoperiş deasupra capului. Renunţase la toate bunurile materiale, la autoturism, ar fi renunţat la orice, doar să aibă o clipă de linişte. Acum avea să aibă destul de multă linişte în viaţa ei, însă nu ştia cum avea să o umple. Nu se gândise niciodată la adevărul enunţat de sintagma „ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să obţii”.

Ea îşi dorise libertatea, respectul, camaraderia şi, culmea, pe ultimul loc îşi dorise să fie iubită şi acceptată aşa cum era. Dar cel mai greu pe lume i-a fost omului să accepte simplitatea. Cătălin nu o acceptase şi nici nu venise la jumătatea drumului pentru a face o înţelegere din prea mult orgoliu masculin, iar ea pentru că ajunsese la limita disperării, acolo unde omului nu-i mai pasă de ce i se întâmplă. Renunţase la numele lui, pentru că-i ceruse asta. De acum avea să se numească Daria Mareş. Revenise la numele de fată. Îşi spuse în gând, Daria Mareş. Parcă ar fi vorbit de o necunoscută. Îi venea greu să se gândească că nu mai purta numele de Draguşanu, dar să se mai numească şi Mareş. Nu o duruse aproape deloc când îi lăsase toate bunurile, însă când judecătorul o întrebase dacă este de acord să revină la numele de fată, avusese impresia că rupe o parte din sufletul ei, că o deposeda de singurul lucru valoros pe care-l avusese în cei 23 de ani ai mariajului ei. Oamenii nu aveau de unde să ştie cum trăise ea în familie, pentru că-şi asumase acea cruce a tăcerii. Nu aveau de unde să ştie că ea nu reprezenta o titulatură, soţia lui ixulescu, care este poliţist, ci că era doar ea, o femeie cu inima sfâşiată de câte îndurase. Nu aveau de unde să ştie că ceea ce-şi dorise fusese să aibă linişte. Cătălin îi spusese odată că avea să aibă linişte când va fi murit. Fusese crud cu ea. Era conştientă că viaţa lor de cuplu se terminase cu mulţi ani în urmă şi totuşi… Oamenii aveau să o condamne, să o privească cu suspiciune, să o vorbească pe la colţuri că şi-a părăsit familia. Cel mai uşor este să arunci piatra, fără să-ţi faci vreun proces de conştiinţă sau să te pui pentru o clipă în situaţia celui anatemizat. Într-o societate bazată pe superficial, pe ignoranţă, care confundă ipocrizia cu iubirea, nu ai cum să te aştepti la compasiune, înţelegere, o mână pe care să te poţi sprijini pentru a trece puntea ce se clatină sub picioarele tale. Pentru prima dată conştientiză că cea de-a doua parte a vieţii ei nu avea să fie nicidecum una uşoară. Şi un rictus amar îi apăru în colţul gurii, gândindu-se că omul nu are cum să scape din lanţurile cu care viaţa îl încătuşează, decât dacă ea acceptă să-l elibereze. Altfel nu este decât un schimb de cătuşe.

fragment din romanul „Constelații” de Rita Drumeș

Pe Rita o găsești și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Neprețuitele

Triunghiuri amoroase, armonioase, amoral-delicioase

Cucuveaua

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,408 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro