Există orașe în care ai 12 ani și orașe în care ai întotdeauna mai puțin. Orașe în care bei cafea rece și cari umbre mai înalte decât tine. Scrijelind oameni între pereți decojiți. Dioptrii mințind, convingător, semafoare. Iunie fardat, aproape inteligent. Orașe în care ai purtat blugi rupți și în care o fată ți-a jurat, la patru dimineața, că o să fie Aglaja Veteranyi. Nu ai m-ai văzut-o de atunci, nu știi dacă a devenit.
În altele ai 15. Înoți într-un tricou care ți-e vizibil mult prea mare, dar nu te deranjează. Îți amintești un aeroport-flash-altul. Sari, într-un picior, din lună în lună și vartejul te înghite de la mânecă la mânecă. Orașe în care ți-ai cumpărat de la un magazin pseudo-ocult o amuletă cu praf magic. În esență, pulbere de plastic cu sclipici. Pretinzi că nu înțelegi, pentru că vânzatoarea îți spune că tot ce ne lipsește e magic. De aceea, ascunzi amuleta de plastic în buzunar. Înainte să pleci, realizezi că ai rămas fără ea. Tot ce ne lipsește e chiar foarte palpabil.
Sunt orașe în care porți rochie albastră și cineva te aruncă în sus, foarte sus, în care lucrurile se văd doar jos și-s rotunde. Palme te prind și apoi te aruncă din nou, iar din boxe se aud chicoteli. Zâmbet. Mână. Nu ai habar că ești, alții par să aibă. Numele alternativ, intraductibil. Se bucură că poți să mergi singură.
Orașe cu degete vinete de frig, în care așteptarea e încă lichidă și plină de posibilitate. Te ninge teribil, te ninge grav în timp ce încerci să-i explici mamei tale avantajele unei camere vopsite exclusiv în negru. Iei de guler simbolismul și-l bagi cu forța în dialog și el, simbolismul, te trădează, de aceea tu îl tragi și mai tare. Dar simbolismul are guler fin și, de la toate exercițiile de echilibristică, rămâi în palme doar cu papionul. Și ninge grav. Și-un solo de chitară. Electrică, Yamaha, corzi între secunde. Și ninge grav.
Răsăritele orașelor timide, strângand din dinți, de după fereastră, la etajul 2. Ceaiul rece de câteva zile. Povestind despre salturi în coardă și poezie, deși nimeni nu înțelege niciun cuvânt. Bătăile de tocuri. Decembrie cicatrizat pe coapse. Documentarele lui I. Viitoare. Fumul de țigară, psihedelic, în cercuri. Dali între perechi de teniși. Rigiditatea, în fustă conică, surâzând, cu obrazul pudrat și cald, aproape uman, fundamental absentă. Liftul în care ai apăsat etajul zero. Levi Strauss. Hindi, cu gel negru, pe piele.
Orașe în care ești bătrân de tot. În care un pescăruș te-a privit, fără să se miște, mai mult decât a făcut-o o ființă vreodată. Umărul întredeschis, iluziile cu gust de sare de bucătărie. Fata cu genunchii juliți, îmbrăcată în sari. Roțile de mașină, stânca, farul și amiezile în care scrânciobul nu te-a mai aruncat înainte. Casa de lemn. Fotoliul și partiturile ei înainte să adormi. Lampa mereu aprinsă. Anticariatul cu un singur cumpărător. Eventualități izbindu-ți cu forța uși albe în față, fără să ridice sprâncenele. Îmbrățisarea cu post-scriptum necomfirmat.
Orașele-scoică, intermediare. Contabilizarea respirațiilor. Ridurile întinse pe brațe ca iarba. Resemnarea verde. Apa care le face sa crească. Insomniile gării în care nu se ajunge. Aleile-artefacte. Sacoul violet în care a fugit să alerge, în care a alergat fără să poată fugi. Istoria picurată-n grafitti. R. cu pălărie obtuză. Memoria pusă la ungher, cu mâinile ridicate. Roșind, pentru că nu își mai amintește nimic. Cu ochii strânși, pentru că ar putea să-și amintească.
***
Geamurile taie în genunchi ca lama. Le lași să taie pentru că pot și pentru că orice împotrivire necesită un minim efort sau tendință de conservare. Pe care o găsești răutacioasă. De aceea, atunci când muzica începe să se zbată în urechi și tălpile înțepenesc la o distanță pașnică una de alta, nu arunci niciun gând în afară. Geamurile taie. Kilometrii, ca bucățile de ligament, cad feliați pe podea. Îi vezi clădindu-se unii în alții. Când cineva frânează, oasele tale se reașază. Uneori, rar de tot, abia dupa ce începe să te doară o coastă, îți dai seama. Că nu mai ești. În atâtea orașe deodată.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Fericirea poate începe la o clinică dentară din București
În continuare te iubesc, în continuare respir cu gândul la tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
