Întâlnirea mea cu Flora s-a întâmplat pe neaşteptate. Nu aveam nici programare, nici echipament. Nişte blugi cam largi, o pereche de cizme scurte, o haină cam groasă şi părul lăsat liber. Dar toate acestea n-au contat.
Simţeam o curiozitate copilărească, amestecată cu un soi de emoție ce îmi făcea stomacul să vibreze. Urma să încalec pentru prima dată.
În manejul în aer liber, toată lumea stătea ţanţoş în şea (a se citi în poziţie corectă) şi făcea ture la trap sau la galop ori sărea peste obstacole. Cam răcoare, înnorat, bătea puţin vântul, dar vremea mohorâtă nu părea să deranjeze nici caii, nici călăreţii. Mulţi. Instructorul îmi spune că, odată cu primăvara, aşa este locul. Plin.
Mi-o aduce pe Flora, un cal alb, împestriţat cu negru, cu o coamă stufoasă şi lungă. Ea urma să fie partenera mea de tandem ecvestru pentru o oră. Înainte de a o încăleca, o mângâi, a scuză pentru nepriceperea mea. Era prima mea lecţie de echitaţie, şi cred că Flora deja simţea asta.
Iată-mă în şea! Un pic nesigură, dar cu spatele drept, bărbia ridicată şi cu aproape un metru mai sus decât bieţii pedestraşi. O, da, călare, lumea se vede altfel.
La început, este emoţia, amestecată cu frică, ambiţia de a reuşi să faci bine ceva nou, dar apoi vine şi bucuria de copil care, în sfârşit, reuşeşte să execute corect comenzile.
La început, sari în şea ca o minge, şi numai posteriorul tău ştie cât suferă. După sfaturi şi exerciţii, ajungi la poziţia corectă şi, cu concentrare, reuşeşti să o şi păstrezi tot mai mult.
Flora se mai răzvrăteÅŸte din când în când, dar mă acceptă, pentru că asta face parte din “meseria” ei. Åži mă lasă să-mi trec degetele prin coama ei, a mulÅ£umire pentru blândeÅ£e.
Silviu, instructorul, pare să nu se enerveze niciodată. ÃŽmi corectează postura cu o voce egală ÅŸi îmi zice “bravo” ori de câte ori reuÅŸesc să stau cum trebuie. ÃŽÅŸi mai aprinde o Å£igară ÅŸi reluăm. Spatele drept, genunchii lipiÅ£i. Ne sprijinim în călcâie, da? Da! Desigur. Mă străduiesc. Mai repetăm de câteva ori trapul săltat ÅŸi prima mea lecÅ£ie de echitaÅ£ie se termină.
Cu picioarele pe pământ din nou, parcă nici vântul nu se mai joacă atât de frumos în părul meu şi în coama Florei, şi nici nu mai am senzaţia aceea de libertate pe care am simţit-o acolo, sus, în şea.
E luni, a doua zi după prima mea lecÅ£ie de călărie. Starea de bine rezistă. Mă dor un pic braÅ£ele, un pic spatele, un pic… ÅŸtiÅ£i voi :), dar abia aÅŸtept să mă întorc acolo. La Centrul de echitaÅ£ie BucureÅŸti, de pe strada Jandarmeriei, în Băneasa. A fost ca o întâlnire de dragoste. Despre care simt nevoia să povestesc ÅŸi să strig: pe cai, doamnelor! Pentru că e… minunat!
Citiţi şi
Jogging, prima lecÈ›ie – exclusiv pentru femei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
