Întâlnirea mea cu Flora s-a întâmplat pe neaşteptate. Nu aveam nici programare, nici echipament. Nişte blugi cam largi, o pereche de cizme scurte, o haină cam groasă şi părul lăsat liber. Dar toate acestea n-au contat.
Simţeam o curiozitate copilărească, amestecată cu un soi de emoție ce îmi făcea stomacul să vibreze. Urma să încalec pentru prima dată.
În manejul în aer liber, toată lumea stătea ţanţoş în şea (a se citi în poziţie corectă) şi făcea ture la trap sau la galop ori sărea peste obstacole. Cam răcoare, înnorat, bătea puţin vântul, dar vremea mohorâtă nu părea să deranjeze nici caii, nici călăreţii. Mulţi. Instructorul îmi spune că, odată cu primăvara, aşa este locul. Plin.
Mi-o aduce pe Flora, un cal alb, împestriţat cu negru, cu o coamă stufoasă şi lungă. Ea urma să fie partenera mea de tandem ecvestru pentru o oră. Înainte de a o încăleca, o mângâi, a scuză pentru nepriceperea mea. Era prima mea lecţie de echitaţie, şi cred că Flora deja simţea asta.
Iată-mă în şea! Un pic nesigură, dar cu spatele drept, bărbia ridicată şi cu aproape un metru mai sus decât bieţii pedestraşi. O, da, călare, lumea se vede altfel.
La început, este emoţia, amestecată cu frică, ambiţia de a reuşi să faci bine ceva nou, dar apoi vine şi bucuria de copil care, în sfârşit, reuşeşte să execute corect comenzile.
La început, sari în şea ca o minge, şi numai posteriorul tău ştie cât suferă. După sfaturi şi exerciţii, ajungi la poziţia corectă şi, cu concentrare, reuşeşti să o şi păstrezi tot mai mult.
Flora se mai răzvrăteşte din când în când, dar mă acceptă, pentru că asta face parte din “meseria” ei. Şi mă lasă să-mi trec degetele prin coama ei, a mulţumire pentru blândeţe.
Silviu, instructorul, pare să nu se enerveze niciodată. Îmi corectează postura cu o voce egală şi îmi zice “bravo” ori de câte ori reuşesc să stau cum trebuie. Îşi mai aprinde o ţigară şi reluăm. Spatele drept, genunchii lipiţi. Ne sprijinim în călcâie, da? Da! Desigur. Mă străduiesc. Mai repetăm de câteva ori trapul săltat şi prima mea lecţie de echitaţie se termină.
Cu picioarele pe pământ din nou, parcă nici vântul nu se mai joacă atât de frumos în părul meu şi în coama Florei, şi nici nu mai am senzaţia aceea de libertate pe care am simţit-o acolo, sus, în şea.
E luni, a doua zi după prima mea lecţie de călărie. Starea de bine rezistă. Mă dor un pic braţele, un pic spatele, un pic… ştiţi voi :), dar abia aştept să mă întorc acolo. La Centrul de echitaţie Bucureşti, de pe strada Jandarmeriei, în Băneasa. A fost ca o întâlnire de dragoste. Despre care simt nevoia să povestesc şi să strig: pe cai, doamnelor! Pentru că e… minunat!
Citiţi şi
Încălțăminte sport pentru bărbatul activ – pe care să o alegi?
5 mituri despre sportul pentru slăbit
M-a apucat ambiția să termin și eu un maraton
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
