O poveste japoneză spune că, într-o seară, doi bătrânei sărmani stăteau în căsuţa lor dărăpănată. Ploua şi ei ascultau cum le picura apa în casă, pentru că acoperişul era spart.
Un lup hain pândea la fereastră.
La un moment dat bătrânica spuse:
⁃ Ce dihanie fioroasă e acest Plici – plici!
⁃ Aşa e, răspunse moşneagul, e mai fioroasă decât orice animal! Şi când te gândeşti că stă lângă noi dintotdeauna!
Lupul, speriat, o luă la fugă!
Cei doi vorbeau, de fapt, despre ploaia care le intra în casă şi despre sărăcia lor.
Adevărat! Nu e nimic mai epuizant decât o viaţă întreagă de sărăcie.
Noi, românii, trăim alături de dihania asta de prea multă vreme… Războaie, dictatură, guverne incapabile… oamenii au obosit să mai reacţioneze.
Nu au timp şi chef să mai viseze, să se împlinească, să aibă proiecte, să construiască un zid sau o conştiinţă.
Plici – plici e pretutindeni.
Şi e mai ales în lucrurile mărunte, dar să nu uităm că fericirea e făcută din lucruri mărunte, din satisfacţii zilnice…
Românii sunt copleşiţi de griji, economisesc mereu, într-un proces de supravieţuire.
Hrană, încălţăminte, cărţi, medicamente… totul e socotit şi drămuit, zi după zi, an după an.
Se renunţă încet- încet la lucruri esenţiale, se renunţă la traiul decent, se renunţă la a mai visa.
Într-o lungă călătorie cu trenul, privind pe fereastră, vezi garduri rupte şi nevopsite, fabrici dărăpănate, case şubrede şi drumuri desfundate.
România are o elită formată din politicieni profitori şi din afacerişti cu sânge negru şi o majoritate zdrobitoare a populaţiei înjosită şi epuizată de sărăcie.
Cum să alungăm dihania?!
Poate dă Dumnezeu să nu ajungem bătrâni şi cu acoperişul spart!
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
